CITIRE

La moartea lui Aurel Vlaicu. „Se uită bărbați poli...

La moartea lui Aurel Vlaicu. „Se uită bărbați politici, se uită scriitori de renume. Pe el însă nu-l vom uita!”

„Șoimul nostru ardelenesc a lunecat din slava cerului și s-a sfărâmat de acest pământ aspru, care-și răzbuna astfel pe acela ce tindea să se desfacă mai mult din robia lui cea grea. Vlaicu a murit. Cu aripile ultimului său zbor i s-a frânt și viața; voința cea nebiruită s-a pierdut”, a scris Nicolae Iorga la moartea lui Aurel Vlaicu.

Anul 1913, vară. Aurel Vlaicu se afla în București unde avea planificat să construiască avionul Vlaicu III. Cu noul avion dorea să zboare, în septembrie, peste Carpați și să aterizeze în apropiere de satul natal. A așteptat piesele comandate pentru a putea ansambla avionul, dar nu au sosit la timp. A luat atunci hotărârea de a face zborul deasupra Carpaților cu Vlaicu II, avionul pe care l-a folosit aproape doi ani pentru numeroasele demonstrații aviatice, în special în locuri din Ardeal unde era întâmpinat mereu cu ovații de oamenii simpli, veniți să-l vadă pe cel care zbura ca vulturul.

„Mulțimile îl îndumnezeiau. Încetaseră de mult să se mai întrebe dacă ardeleanul zboară mai repede și mai sus decât ceilalți aviatori, dacă aeroplanul lui zboară mai iute și mai vrednic decât a celorlalți. El avea locul lui. Era «Vlaicu». Iar «Vlaicu» însemna luptă și primejdie, nedreptăți și vrednicie, puterea răbdării și biruință. Vlaicu nu mai era un om, era o poveste. Cu adevărat, nu mai avea nevoie să trăiască omul, atât de viu îi era numele”, scria Victor Ion Popa.

Avionul Vlaicu II avea însă un grad ridicat de uzură. Cu toate acestea, Vlaicu nu a vrut să renunțe la zborul anunțat.

Aurel Vlaicu | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Aurel Vlaicu | Sursa: Wikipedia, domeniu public

13 septembrie 1913, zi de sâmbătă, vara se pregătea să se retragă și să facă loc toamnei. Vlaicu s-a suit în avionul lui Vlaicu II,  cu gândul de a ajunge în Ardeal, la Orăștie, unde era așteptat. Avionul s-a înălțat lin. În apropiere de munți, la Bănești de Prahova, Vlaicu II s-a prăbușit.

Imediat au apărut ediții speciale ale ziarelor ce „se smulgeau din mâinile băiețașilor desculți care strigau să-și spargă pieptul: «Groaznic accident de avion… Moartea lui Aurel Vlaicu»”, scria Sergiu Milorian într-o carte despre Aurel Vlaicu.

Trupul neînsuflețit al pilotului și resturile avionului au fost aduse la București de aviatorul Gheorghe Negrescu, cel care a fost numit apoi să se ocupe de ancheta privind cauzele prăbușirii avionului.

Vlaicu II, avionul pe care l-a pilotat în ziua prăbușirii | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Vlaicu II, avionul pe care l-a pilotat în ziua prăbușirii | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Într-un articol publicat ulterior de dr. V. Hâncu, prieten cu Aurel Vlaicu și medicul lui curant, acesta scria, cum cita Constantin C. Gheorghiu în cartea lui despre viața lui Aurel Vlaicu: „…după mine, Vlaicu a murit încă în aer, în urma unui atac de inimă (asistolie cardiacă)”. Aceasta e considerată o variantă plauzibilă dintre toate ipotezele lansate ulterior: s-a spus că a fost asasinat la cererea rivalului său, aviatorul George Valentin Bibescu; s-a scris că s-a urcat băut în avion.

Gheorghe Negrescu, responsabil cu ancheta privind cauzele accidentului, a concluzionat: „Vlaicu, renunțând la trecerea în zbor a munților, după ce depășise Cîmpina se întoarce și coboară. Când mai avea vreo 50 de metri până la sol, o rafală de aer îl surprinde în momentul aterizării și-l izbește de pământ pe o aripă.”

La locul accidentului – unde, în 1930, a fost ridicat un monument funerar – primii care au ajuns au fost doi dintre prietenii lui Vlaicu și colaboratorii lui apropiați. Despre acel moment, scria Constantin C. Gheorghiu în biografia închinată aviatorului: „Lângă sfărîmăturile aeroplanului său, Vlaicu zăcea mort. Silișteanu se aplecă asupra lui, îl îmbrățișă, îl strigă pe nume, totul era în zadar. De pe holdele învecinate și din satul Bănești încep să vină oamenii. Stăteau cu toții înmărmuriți, privind la rămășițele mașinii și ale creatorului ei. Cei doi prieteni l-au scos de sub sfărâmături. O șuviță de sânge pornită din frunte se prelungea de-a lungul feței. Oasele erau frânte ca și aparatul; cei doi, creator și mașină, se zdrobiseră împreună, unindu-și sângele și oțelul cu pământul țării”.

Guvernul a decis să i se facă funeralii naționale. A fost înmormântat la cimitirul Bellu militar în ziua de 17 septembrie 1913. Din Binținți, satul natal, azi Aurel Vlaicu, au venit, alături de familia lui, opt feciori care i-au adus o mână de pământ iar fetele din sat au împletit o cunună de flori.

13 septembrie 1913, resturile avionului prăbușit | Sursa: Wikipedia, domeniu public

13 septembrie 1913, resturile avionului prăbușit | Sursa: Wikipedia, domeniu public

„Rareori am văzut lăsându-se asupra țării o tristețe, o durere atât de grea ca-n acele zile ale morții și înmormântării feciorului de țărani ardeleni, Aurel Vlaicu, unul dintre născocitori ai păsării de fier”, scria mai târziu Victor Eftimiu, un prieten care l-a înțeles pe Vlaicu și i-a susținut visul de a zbura.

Străzile și bulevardele pe unde carul funebru tras de șase cai negri urma să treacă erau înțesate de lume.

În ziua înmormântării, pe străzile principale din București au fost arborate steaguri în bernă. Lumea se aduna pentru a aduce un ultim omagiu feciorului de țăran din Binținți, „cel care dăduse țării primul aeroplan și care, prin zborurile efectuate și întrecerile la care participase, a dus faima patriei și a poporului său”.

Două fanfare militare au însoțit cortegiul și au intonat marșuri funebre. Până când pământul a acoperit sicriul unde era Vlaicu, cât a durat ceremonialul înmormântării deasupra Bucureștiului și a cimitirului „s-au rotit în cercuri line aeroplane pilotate de camarazii lui de zbor”.

„S-a văzut atunci în revărsarea aceea de lume, care năvălea din toate părțile, care umpluse trotuarele și străzile, care se ridicase pe case și prin turnurile bisericilor, înfiorată de coruri și muzică,  – s-a văzut că fiecare, de la copil până la moșneag… e pătruns de mare durere și varsă lacrimi de profundă părere de rău după un om mare pe care l-a pierdut neamul nostru. Aeroplanele care jeleau în rotiri uriașe pe deasupra convoiului dădeau acestei înmormântări o solemnitate înfiorător de măreață”, scria Zaharia Bârsan, un alt mare admirator și prieten al lui Vlaicu.

După ce și-a înmormântat fiul, tatăl lui Aurel Vlaicu, Dumitru, a fost invitat la un zbor. A fost pentru prima dată când a zburat. După ce a revenit pe pământ, se spune că a rostit atât: „Acum îl înțeleg eu pe Aurel…”

Stânga: La înmormântarea lui Aurel Vlaicu, imagine din presa vremii | Dreapta: Monumentul funerar din cimitirul Bellu militar, sursa: moartea celebrităților

Stânga: La înmormântarea lui Aurel Vlaicu, imagine din presa vremii | Dreapta: Monumentul funerar din cimitirul Bellu militar, sursa: moartea celebrităților

„A trecut, ajutat de câțiva prieteni, toate piedicile neînțelegerii și neprieteniei și, la capătul atâtor încercări zadarnice, atâtor silinți înfrânte, el s-a pomenit în sfârșit acolo sus în cer, zburând. De atunci n-a mai voit alta; n-a căutat un rost în viață, o funcție, o ocupație, un coperământ, o vatră de familie, o iubire, nimic… Îi ajungea doar că al lui era cerul, cerul întreg! […] Și de aceea la nimeni nu s-a uitat nația cu ochi mai bucuroși, scăldați în lacrimi și totuși plini de raze, decât la dânsul. Astfel, tânărul care isprăvește astăzi în mijlocul durerii tuturora a fost un fericit, prin toată mărimea triumfului său, prin toată căldura iubirii ce deștepta în juru-i. Și chiar acum, în clipa tragică, el a avut favoarea dumnezeiască de a sfârși în lumea de sus, pentru care trăise, care-l închisese cu totul – și care-l jertfi.

Se uită bărbați politici, se uită scriitori de renume. Pe el însă nu-l vom uita. Oricând îndrăzneala omenească va smulge aiurea succese strălucite naturii învinse, nu vom privi cu invidie pe acel învingător, ci vom zice cu mândrie: Și noi am avut pe Vlaicu!” – Nicolae Iorga, la moartea lui Aurel Vlaicu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.