12 septembrie 2022, 10:11

La necaz, la bucurie: „Bem vara să ne răcorim, iarna bem să ne-ncălzim!”

„Beau tinerii să se-nveselească, beau bătrânii să-ntinerească. Bem cu mamoșii și moașele când se naște un copil, de… bucurie, bem când moare cineva de… întristare!”

„Cine nu bea, când și unde nu bea?”, întreba dr. C. Poenaru Căplescu (19 august 1875 – 1948), într-o conferință susținută în 1923, cu tema Obiceiul de a bea. Și continua:

Beau tinerii să se-nveselească, beau bătrânii să-ntinerească. Bem vara să ne răcorim, iarna bem să ne-ncălzim! Bem aperitive, bem la masă și după masă, bem seara, bem noaptea prin cârciumi, prin cluburi și după spectacole!

Bem cu mamoșii și moașele când se naște un copil, de… bucurie, bem când moare cineva de… întristare!

Bem la logodnă, la nuntă, bem la ziua noastră onomastică, la a tuturor prietenilor și a rudelor prietenelor etc. Bem la 40 de mucenici, bem la sărbătorile mari; la Crăciun, la Anul Nou, la Paști, la toate petrecerile familiale, serbări publice, la banchete, la serbări de binefacere, la inaugurări! Bem după orice câștig, după orice afacere bună, dar se bea strașnic înainte și mai ales după alegerile reușite!

Beau bărbații și femeile, beau muncitorii ca să aibă putere la muncă, beau toți profesioniștii fără excepție, beau literații și artiștii, poeții, avocații, profesorii, militarii, politicienii, diplomații…. Beau medicii când se vindecă bolnavii…

Beau azi capetele încoronate, beau fețele bisericești și încă cu clondirul!

Băutura e chiar strâns legată de religie, au băut Patriarhii și Prorocii, au băut Apostolii și toți Sfinții, Regii, Împărații și toate popoarele.

[…]

Din cele mai vechi timpuri vinul a fost considerat ca băutura zeilor, era un adevărat cult, era ceva sacru.

Cu o vorbă de la Anton Pann: „Omul se îmbată și de inimă rea și de inimă bună”.

„Din cele mai vechi timpuri vinul a fost considerat ca băutura zeilor, era un adevărat cult, era ceva sacru.” (dr. C. Poenaru Căplescu) | Credit foto: markusspiske / Pixabay

„Un mic lac de porfir”

„Omul cumpătat […] bea puțin vin. Doctorii Landouzy (Louis Landouzy, 1845–1917, neurolog francez) și Labbé (frații Henri și Marcel Labbé; cei trei medici francezi au publicat în 1905 Enquête sur l’alimentation d’une centaine d’ouvriers et d’employés parisiens) nu permit mai mult de o jumătate de litru pe zi aceluia care muncește cu mâinile sau are o ocupație sedentară”, scria într-o publicație românească din 1912.

S-a făcut și un calcul: o jumătate de litru de vin pe zi înseamnă 180 de litri pe an, 10 – 12.000 de litri în 60 de ani („presupunând că nu bea vin copilul până la vârsta de zece ani”). Concluzia: „Aceasta face 50 de butoaie de câte 220 de litri, fiecare un mic lac de porfir”.

„De două ori ocolul pământului”

Ca să se asigure băutura pentru un oraș ca Parisul, numai pentru un an s-a socotit că ar fi nevoie de o rezervă de 500.000 de butoaie de vin, în total 100 de milioane de butoaie – s-a considerat, la populația de atunci a Parisului, că două treimi din locuitori reprezintă adulți.

„Așezate unul lângă altul, aceste butoaie, în număr de o sută de milioane, ar putea să facă de două ori ocolul pământului și ar mai rămâne”, comenta autorul.

Lichior, „numai duminica”

Consumul de lichior părea „mai cumpătat”.

„Să admitem”, scria în gazetă, „că omul bea un pahar de lichior numai duminica; nu va bea prin urmare decât doi litri de lichior pe an, ceea ce face pentru viața întreagă o provizie de mai bine de o sută de sticle de diferite lichioruri. Ce încremenit ar rămâne dacă ar așeza în jurul bibliotecii sau a bufetului cele o sută de sticle de lichior pe care le-a înghițit”.

„Bețivul când este beat / Îi pare că-i împărat.” | Ilustrație: Val Munteanu, volum Povestea vorbii, Editura Minerva, 1982

„Omul d-ar fi cât de bun / Vinul îl face nebun”

În „veritabilul manual de morală practică”, numit de Tudor Vianu, Anton Pann îndeamnă la înțelepciune, prudență, măsură, iar pe seama „beției” a avut mereu câte o „sentință etică”, după cum comenta criticul literar Al. Săndulescu.

Câteva dintre acestea vorbe despre beție, proverbe, istorioare „de prin lume adunate și iarăși la lume date”, cum declara Anton Pann „cu modestie”, cu toate că, menționa Al. Săndulescu, el „nu este un simplu transmițător”:

Beat dintr-o cârciumă iese,

Intră-n alta, fiind dese.

Umblă pe drum beat

Ca un câine turbat.

Pentru că

Omul d-ar fi cât de bun

Vinul îl face nebun.

Omul bețiv nu știe

Ce face la beție

Sau

El ce face la beție

Se căiește la trezie.

[…]

În adevăr,

Beția este ușa tuturor răutăților.

Precum vedem că

Cine bea vin își bea punga și mintea, ba și sănătatea…

[…]

Bețivul când este beat

Îi pare că-i împărat.

[…]

Cu un cuvânt,

Vinul face pe săraci bogați, pe ciungi cu mâini, pe ologi cu picioare și pe orbi cu ochi.

[…]

Vinul, țuica cui îi place n-are cu ce să se-mbrace.

Dar

Cine bea pân’ la-mbătare nume bun în lume n-are.

„Beția se numește intoxicația acută produsă prin băuturi alcoolice; ea se manifestă printr-o exaltare a mai tuturor funcțiunilor sistemului nervos, mai ales a mișcărilor și a expresiunii sentimentelor…” (Enciclopedia Română, 1896) | Nicolae Vermont, La cârciuma satului

„O exaltare a mai tuturor funcțiunilor sistemului nervos”

În Enciclopedia Română, publicată în 1896, lucrare coordonată de dr. Corneliu Diaconovich, termenul «beție» era explicat astfel:

„Beția se numește intoxicația acută produsă prin băuturi alcoolice; ea se manifestă printr-o exaltare a mai tuturor funcțiunilor sistemului nervos, mai ales a mișcărilor și a expresiunii sentimentelor, exaltațiune urmată de o depresiune a inteligenței, a sensibilității, a mișcărilor, apoi de o stare comatoasă, de somn profund cu scăderea temperaturii, cu respirația grea și cu puls mic. Obișnuit, aceste fenomene dispar după câteva ore, omul beat revine în fire, se simte însă slab, abătut, cu durere de cap și cu greață; în cazuri mai rare, stadiul al doilea (stadiul comatos) al beției se termină cu moartea, provocată de congestie cerebrală.”

«Bețivan», adică un „bețiv mare, bețiv împărătesc”

În același an, se publica prima ediție a Dicționarului universal al limbei române al lui Lazăr Șăineanu. Termenul «băutura» se explică: „orice lichid care se bea”, iar ca exemplu: Apa e băutura cea mai sănătoasă. Tot băutură este și cea „spirtoasă” (vin, rachiu, licher/lichior), dar și „medicamentul care se bea”: băutură adormitoare.

«Beat» este „cel care a băut prea mult”, sau, la figurat, „amețit, cu mintea orbită de pasiuni”. «Bețiv» este numit „cel care bea peste măsură, care are patima sau darul beției”, iar «bețivan» înseamnă un „bețiv mare, bețiv împărătesc”.

Și puterea mai îmbată

Pe lângă sensurile proprii, „starea omului beat, petrecerea cu beție, orgie și învățatul sau patima de a bea mult”, «beția» se folosește și la figurat, cu înțelesul de „transport, entuziasm” (ca exemplu: beția succesului/puterii) sau „exces” (beție de cuvinte).


„Da, am băut. Poate sunt beat. Nu vreau / Să contrazic pe nimeni pentru-atât. / Aceasta-i viața: Un voiaj pe gât. / Și orice-aș face’n ea, v’o spun pe șleau / Că tot nimic nu fac. Mai bine beau!”

[…]

„Atât! Un basm, o foame și o sete! / Nu-s beat! De scârbă lacrămile-mi vin… / Hei, de-ar fi fost să sbor pe basm, să n-am destin! / Să beau văzduh! Să beau azur! A…zur… Băete, / Mai adă un pahar de vin!”

George Gregorian, Universul literar, 25 decembrie 1927


Imagine cover, ilustrație dreapta: AlLes / Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol