La nivel mondial, în jur de 50 de milioane de oameni trăiesc infectați cu virusul care produce hepatita C, iar în fiecare an se adaugă un milion de noi infecții. Mii de oameni sunt infectați, însă nu cunosc această stare de fapt.
În cazul unora, infecția pe termen lung poate duce la cicatrizarea ficatului (ciroză), insuficiență hepatică și cancer hepatic, care reprezintă cauza pentru aproximativ un sfert de milion de decese pe an.
Hepatita C se transmite prin contactul cu sângele infectat, deseori prin intermediul produselor sanguine contaminate sau prin utilizarea de droguri intravenoase.
Generația Baby boomers (a persoanelor născute în anii 1945 – 1965) a înregistrat rate mai mari de infectare, datorită procedurilor medicale dinaintea descoperirii infecției.
„Hepatita transmisă prin transfuzie”, adică inflamarea ficatului după ce o persoană a primit o transfuzie de sânge a fost descrisă în 1969, însă hepatita C a fost pentru prima oară identificată abia în 1989, descoperire ce a condus la acordarea Premiului Nobel în Medicină în 2020.
Începând cu 1991, donările de sânge au fost examinate în mod regulat în Marea Britanie, pentru a depista prezența virusului.
Însă zeci de mii de oameni primiseră deja produse sanguine contaminate cu hepatita C înainte de această dată. Acest lucru a condus la apariția mai multor infecții pe termen lung și la moartea a mii de persoane din cauza bolilor de ficat.
Sursa: The Conversation, Ediția internațională


Comentariile sunt oprite pentru acest articol