13 noiembrie 2022, 22:29

Lecțiile lui Epictet, când viața pare de neîndurat: „Înainte de toate, din lucrurile lumii acesteia, unele stau în puterile tale, altele nu”

„M-a învățat că sunt complet responsabil pentru tot ceea ce fac și spun; și că eu sunt cel care decide și controlează propria mea distrugere și propria mea eliberare.”

În ziua de 9 septembrie 1965, avionul de atac Douglas A-4 Skyhawk, pilotat de ofițerul american James Stockdale (23 decembrie 1923 – 5 iulie 2005), a fost lovit într-un atac antiaerian și distrus complet de inamic, în timpul Războiului din Vietnam. Mai târziu, Stockdale a rememorat:

  • După ejectare, am avut la dispoziție aproximativ 30 de secunde ca să îmi fac ultima declarație în libertate, înainte de a ateriza fix în mijlocul unui sătuc. Și atunci mi-am șoptit: «Cel puțin cinci ani voi rămâne aici. Părăsesc lumea tehnologiei și intru în lumea lui Epictet

Șapte ani și jumătate i-a petrecut ca prizonier de război în închisoarea Hỏa Lò din Hanoi, Vietnam, denumită și Maison centrale sau mai târziu de americani, ironic, Hanoi Hilton. După eliberare, a mărturisit că stoicismul i-a salvat viața în perioada în care a fost prizonier.

„Prin urmare, ia aminte”

Înainte de a fi înrolat în misiunea militară din Vietnam, James Stockdale a studiat mai mulți ani filosofii stoici, fiind atras în mod special de ideile lui Epictet.

Despre lucrurile ce stau în puterea omului și cele care „nu ascultă de voința omului”, Epictet spunea:

Înainte de toate, din lucrurile lumii acesteia, unele stau în puterile tale, altele nu. Așa, peste părerea, voința, dorința și aversiunea ta, tu ești mai mare. De ce? Fiindcă acestea sunt supuse voinței tale. Din contră, peste corpul, averea, faima și rangul tău, tu nu ai nicio putere. De ce? Fiindcă acestea nu ascultă de voința ta.

După aceea, cele ce stau în puterile tale le poți realiza când vrei, fără rezistență ori piedică străină de tine. Din contră, cele ce trec de cercul puterilor tale vin și se duc la întâmplare, după conjuncturi și fatalități străine și mai presus de tine.

Prin urmare, ia aminte. De vei confunda sfera libertății cu a necesității, sau sfera suveranității tale cu a fatalității universale, să știi că mergi de-a dreptul la ciocniri, amărăciuni și nenorociri inevitabile și, deci, la conflicte și cu omenirea și cu zeii. Din contră, dacă vei distinge cu preciziune sfera ta proprie de cea străină ție, faptele tale nu vor cunoaște nici început, nici oprire forțată din afară; nu te vei plânge de nimeni, nici nu vei da vina pe nimeni; și, contând în toate numai pe voința ta, nu te poate nici atinge, nici dușmăni nimeni; căci n-are nici cum, nici de ce.

James Stockdale, cu câteva săptămâni înainte de a deveni prizonier de război | Wikipedia, domeniu public

„A fost marele meu noroc”

„Scopul stoicismului nu a fost societatea bună, ci individul bun”, explica James Stockdale când a povestit despre „întâlnirea” lui cu învățătura stoică ce l-a ajutat să îndure anii îngrozitori petrecuți ca prizonier de război:

L-am întâlnit pe bătrânului Epictet în 1962, după absolvirea la Stanford. A fost marele meu noroc; de fapt, o întâmplare ne-a adus împreună. Profesorul meu preferat (de filosofie) mi-a dăruit un cadou de rămas bun, una dintre cărțile lui Epictet. Nu-l pomenise niciodată la cursuri. Phil Rhinelander s-a gândit că eu și Epictet vom face o pereche bună și cu siguranță că a avut dreptate. Nu auzisem niciodată de Epictet; de fapt, astăzi, numele lui e pus cam la al treilea nivel între filosofi. Dar mintea lui este la primul nivel.

[…]

M-a învățat că sunt complet responsabil pentru tot ceea ce fac și spun; și că eu sunt cel care decide și controlează propria mea distrugere și propria mea eliberare.

„Orice te-ar întâmpina în viață”

„Un suflet tare toate le înfruntă”, prin urmare „cine nu-și pierde cumpătul în nenorocire, este cel mai tare om, și ca cetățean și ca particular”, zicea Epictet. Și mai spunea:

Orice te-ar întâmpina în viață, amintește-ți să te concentrezi asupra ta însuți și să cauți să afli ce putere îți e de folos împotriva evenimentului respectiv.

[…]

Pe oameni îi tulbură nu lucrurile în sine, ci părerile pe care și le fac cu privire la lucruri. […] În concluzie, ori de câte ori ne vom poticni, ne vom tulbura sau ne vom mâhni să nu acuzăm pe altul, ci pe noi înșine, sau mai exact, propriile noastre opinii. A învinovăți pe altul, din cauza celor pe care el însuși le face greșit, este un lucru specific omului necultivat, a se învinui pe el însuși este o caracteristică a celui care începe să se cultive și a nu acuza, nici pe altul, nici pe sine, este o însușire a celui înțelept.

[…]

Nici corabia nu se găsește în siguranță, prinsă într-o singură ancoră, nici viața, ținută de o singură nădejde.

În 1973, după șapte ani și jumătate de captivitate, James Stockdale (dreapta sus) s-a reîntors acasă | General Records of the Department of the Navy / domeniu public

„Nu uita că ești un actor”

Viața înseamnă „să fii soldat”, iar aceste vorbe au revenit mereu în gândurile lui Stockdale: „Nu știi că viața este serviciul unui soldat? Unul păzește, altul pleacă în recunoaștere, un altul începe lupta. Dacă îți neglijezi responsabilitățle tale când primești un ordin sever, nu înțelegi în ce stare jalnică aduci armata?”

Lumea este pentru stoici „un teatru”, prin urmare, în viață, spunea Epictet, contează cum „îți joci rolul”:

Nu uita că ești un actor într-o dramă aleasă de cineva mai mare decât tine. Vei juca puțin, dacă a ales-o scurtă, mult, dacă a ales-o lungă. Ți-a împărțit rolul unui sărac? Joacă-l bine, cu tot farmecul lui. Ți-a căzut rolul șchiopului, al magistratului, al plebeului? Aceeași datorie. Căci atâta e al tău: să joci frumos rolul primit. Dar alegerea lui nu e treaba ta.

Epictet, un portret imaginar

„Paradoxul Stockdale”

Autorul american Jim Collins a relatat o discuție pe care a avut-o cu James Stockdale în care acesta i-a mărturisit strategia lui folosită pentru a supraviețui anilor de prizonierat.

Stockdale afirma că nu și-a pierdut niciodată încrederea „în finalul poveștii” și nu a avut niciodată îndoieli nu numai că va fi eliberat, ci că va învinge în cele din urmă și va transforma acea experiență cumplită în evenimentul definitoriu al vieții sale. În schimb, unii nu au reușit. Un fragment din relatarea conversației dintre Jim Collins și James Stockdale:

„Cine nu a reușit să supraviețuiască”, am întrebat.

„Ah, simplu”, a spus, „cei optimiști”.

„Optimiștii? Nu înțeleg”, am spus, complet confuz.

„Optimiștii. Oh, ei erau dintre cei care ziceau «La Crăciun, vom fi eliberați.» Iar Crăciunul venea, Crăciunul trecea. Apoi își spuneau: «La Paște, vom pleca acasă.» Iar Paștele venea, Paștele trecea. Apoi Ziua Recunoștinței, apoi venea din nou Crăciunul. Și au murit de inimă rea.

[…]

Apoi s-a întors către mine și mi-a spus: «Asta e o lecție foarte importantă. Nu trebuie să confunzi niciodată credința că vei birui în cele din urmă – pe care nu ți-o poți permite vreodată să o pierzi – cu disciplina de a te confrunta cu cele mai brutale fapte ale realității actuale, oricare ar fi acestea».

Tot filosoful stoic le mai spunea discipolilor că „viața ce depinde de întâmplare este un torent vijelios, tumultuos, plin de nămol, greu de înfruntat, dezlănțuit, zgomotos și vremelnic”. Prin urmare, ia aminte.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol