1 decembrie 2020, 13:17

Lev Tolstoi: „Stau foarte liniștit la București unde mă plimb, particip la concerte și mănânc înghețată”

Nu înțelegeam o vorbă în românește și nu am găsit pe nimeni care să priceapă limba rusă și am plătit pentru opt cai în loc de doi. De aceea, deși călătoria mea nu a durat decât nouă zile, am cheltuit peste două sute de ruble și am ajuns aproape mort de oboseală.

La începutul lunii martie din anul 1854, în timpul războiului Crimeii, ofițerul Lev Nicolaevici Tolstoi, atunci în vârstă de 25 de ani, a ajuns în capitala Țării Românești, București. Cel care avea să devină unul dintre marii scriitori ai lumii, Lev Tolstoi, a fost detașat la Dunăre, la Oltenița, alături de alți ofițeri și soldați din armata rusă.

Iasnaia Poliana, casa și moșia scriitorului. Se află în apropiere de orașul Tula, Rusia | Foto: © A.Savin, WikiCommons / Sursă: Wikipedia

În Poiana luminoasă

Născut într-o veche și cunoscută familie nobiliară rusă, Lev Tolstoi și-a petrecut copilăria și cea mai mare parte a vieții la moșia părinților, Iasnaia Poliana (Poiana luminoasă).

Stilul de viață al țăranilor de la moșie l-a fermecat de timpuriu și, cu timpul, considera că oamenii simpli sunt mult mai sinceri decât marii proprietari de pământ – cu toate că a avut un șoc când a auzit, fără ca țăranii să știe, discuții între aceștia și a descoperit cât de mult îi urau pe nobili.

Mai târziu, în Anna Karenina, unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, personajul Levin a căpătat câteva dintre trăsăturile și viziunile lui Tolstoi – la fel ca autorul lui, Levin era proprietarul unei moșii, provenea dintr-o familie bogată, dar mai degrabă prefera viața simplă de la țară decât complicatele treburi politice ori intrigile și dramele citadine; mai mult, privea țăranul cu înțelegere și încerca să-i facă viața mai bună.

Lev Tolstoi în 1848, la 20 de ani | Foto, domeniu public; Sursa: Russia Beyond

 

Dramele prin care a trecut de mic – și-a pierdut ambii părinți în copilărie, mama lui a murit când el avea doi ani, iar tatăl i-a urmat după șapte ani – l-au făcut să fie preocupat devreme de ideea vieții și a morții – teme centrale în opera lui, inclusiv în cele două mari romane, Război și pace și Anna Karenina.

După moartea mamei, Lev, era al patrulea copil al familiei (patru băieți și o fată), și frații lui au fost îngrijiți de mătușa Tatiana pe care mai târziu scriitorul a evocat-o deseori și cu multă afecțiune și cu care a păstrat mereu legătura. Până când copiii au crescut, diferite rude s-au ocupat de ei.

Nehotărârile tinereții

În acest fel, frații Tolstoi au ajuns la un moment dat în orașul Kazan. În cei cinci ani și jumătate petrecuți acolo, Lev Tolstoi a încercat să urmeze studii de limbi orientale la Universitatea din Kazan – în perioada respectivă, planul lui era să intre în diplomație.

Nu a reușit însă să treacă examenele din primul an, fiind astfel nevoit să repete anul. Acest lucru l-a determinat să se mute la ceea ce se considera mai puțin respectabila facultate de drept – pe care a părăsit-o la fel, după doi ani, fără a obține vreo diplomă. După aceste încercări, s-a reîntors la Iasnaia Poliana.

Alături de fratele lui Nikolai (în ținută militară), în Moscova | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Fără un rost în viață, dar cu talent la scris

Deși habar nu avea de agricultură și nu se pricepea deloc să administreze o asemenea proprietate, următorii ani i-a petrecut la Iasnaia Poliana, bucurându-se de liniștea locului și de siguranța traiului de moșier. În ciuda regulilor, admirabile, de altfel, pe care și le impunea mereu, deseori a căzut pradă unor patimi cu care s-a luptat constant – băutura, jocul de cărți, petrecerea timpului cu tinere țigănci care lucrau la moșie.

Mătușa Tatiana primea scrisori de la nepotul ei preferat, însă își făcea griji de faptul că acesta nu își găsise încă un rost în viață – și mai ales o îngrijora că devenise un cartofor. În scrisorile pe care le primea de la nepot, mătușa a văzut talentul lui de scriitor – „felul în care povestești, atât de natural, de viu, mă face să cred că ești aici”, îi scria ea – și a fost prima care l-a încurajat să scrie.

Ofițerul Lev Tolstoi

În jurul vârstei de 23 de ani, plictisit de viața pe care o ducea, s-a aruncat într-o nouă aventură și a decis să intre în armata rusă ca ofițer. Trecerea lui Tolstoi prin capitala Valahiei – unde de altfel a rămas patru luni – e legată de războiul Crimeii, ce a început în noiembrie 1853.

El a ajuns în București în martie 1854 – după ce, în februarie, a trecut pe la moșie și s-a întâlnit și cu mătușa lui cea mult iubită; apoi a mers la Moscova unde se aflau frații lui și toți patru și-au făcut atunci o fotografie – a fost pentru ultima dată când s-au întâlnit cu toții.

În 3 martie, Tolstoi a plecat spre brigada lui de artilerie; după aproape două săptămâni a ajuns în București, de unde i-a trimis mătușii Tatiana – cu care a corespondat regulat – cinci scrisori, în care i-a povestit impresii despre viața din București și din Țara Românească.

El a părăsit capitala Țării Românești la 20 iulie/2 august, în același an, și a fost transferat pe frontul principal, în Crimeea.

Lev Tolstoi, anul 1854 | Sursa: Tolstoy.ru

„Este un drum imposibil de descris”

În prima scrisoare, i-a povestit călătoria spre București – ca mulți alți călători străini prin Moldova și Țara Românească, și Tolstoi se plângea de starea deplorabilă a drumurilor și de mijloacele rudimentare de transport.

13 martie (stil vechi) 1854, București.

De la Kursk am făcut mai bine de 2 000 de verste (o versă echivala cu 1071 de metri), în loc de 1 000 cât credeam și am mers prin Poltava, Bălți, Chișinău și nu prin Kiev, ceea ce ar fi însemnat un ocol. Până la guvernământul de la Elerson am avut un echipaj excelent, dar de acolo am fost nevoit să-mi părăsesc echipajul și să fac peste 1 000 de verste schimbând caii pe un drum îngrozitor până la frontieră și de la frontieră până la București.

Este un drum imposibil de descris, trebuie să-l fi încercat măcar o dată, pentru a înțelege plăcerea de a străbate 1 000 de verste într-o căruță mai mică și mai proastă decât cele în care se transportă la noi fânul.

Nu înțelegeam nici o vorbă în românește și nu am găsit pe nimeni care să priceapă limba rusă și am plătit pentru opt cai în loc de doi. De aceea, deși călătoria mea nu a durat decât nouă zile, am cheltuit peste două sute de ruble și am ajuns aproape mort de oboseală.

„Acest oraș mare și frumos”

A fost însă plăcut surprins de București, ceea ce nota în a doua scrisoare:

Te rog să mă scuzi, dragă mătușă, că îți scriu atât de puțin, dar nu sunt încă în apele mele: acest oraș mare și frumos, toate aceste festivități, opera italiană, teatrul francez, cei doi tineri Gorceakov care sunt băieți foarte buni. Toate acestea au făcut ca să nu stau nici două ore la mine acasă și nu m-am gândit la ocupațiile mele.

O viață împrăștiată și trândavă

În mai, îi trimitea a patra scrisoare:

În timp ce dumneata mă credeai expus la toate pericolele războiului, eu n-am cunoscut încă praful de pușcă turcesc și stau foarte liniștit la București unde mă plimb, particip la concerte muzicale și mănânc înghețată.
[…]
Trebuie să-ți mărturisesc cu sinceritate că acest gen de viață un pic împrăștiată, trândavă și foarte costisitoare pe care o duc aici, îmi displace profund.”

Portret al lui Lev Tolstoi, din 1873, în perioada când a început să scrie romanul Anna Karenina, de Kramskóy | Sursa foto: The Life of Tolstoy

„Fericirea m-a răsfățat”

În Jurnalul lui a povestit și despre perioada petrecută la București. La 14 martie 1854, Tolstoi nota:

Situația slujbei mele de aici este nedefinită, iar eu, de o săptămână, sunt din nou chinuit de îndoieli. Nu cumva începe, pentru mine, din nou, o perioada de încercări? De altfel, vinovat sunt chiar eu, fericirea m-a răsfățat: m-am lăsat dus și, în multe privințe, am ce să-mi reproșez, începând din ziua plecării mele de la Kursk și până în momentul de față. E trist să constat că n-am fost în stare să trec prin fericire, la fel cum n-am fost în stare să trec prin nefericire.

În iunie, în diferite zile, făcea însemnări:

Pentru ultima oară îmi spun: Dacă mai trec trei zile în care să nu fac nimic spre folosul oamenilor, mă omor. Ajută-mă Doamne!

Sau:

Am de gând să-mi îngrijesc serios sănătatea. Vreau să trăiesc vesel și fără griji, nu știu ce va ieși din dorința aceasta…

Și o părere despre valahi:

În convorbirea avută azi cu doctorul, mi-a dispărut părerea prostească și nedreaptă ce mi-o făcusem la adresa valahilor și pe care mi-am însușit-o de la nătărăii cu care am avut de-a face până acum. Soarta acestui popor este duioasă și tristă.

Lev Tolstoi | Sursă foto: Russia Beyond

Testamentul și două ultime dorințe

În 27 martie 1895, în filele Jurnalului și-a notat testamentul. Primele două dorințe:

Atunci când va fi să mor, vreau să fiu înmormântat în cel mai ieftin cimitir posibil (dacă s-ar întâmpla să mor într-un oraș) și în cel mai ieftin sicriu, așa cum sunt cele pentru săraci. Nu doresc nici flori și nici coroane să fie deasupra mormântului, și nici să nu fie rostite cuvântări. Dacă e posibil, aș vrea să nu fie nici preot, nici slujbă religioasă. Dar dacă acest lucru i-ar supăra pe cei care se vor ocupa de înmormântarea mea, atunci să fiu înmormântat într-un mod obișnuit, cu o slujbă, cât se poate de simplă și de ieftină.

Nu doresc să-mi fie anunțată moartea în ziare și nici necrologuri să nu se facă.

Mormântul scriitorului Lev Tolstoi, aflat la Iasnaia Poliana | Foto/Sursă: Russian Culture in Landmarks

Ultima zi

Spre sfârșitul lunii octombrie 1910, a plecat într-o călătorie. La scurt timp, s-a îmbolnăvit și a murit în ziua de 7 noiembrie, după calendarul în stil vechi (20 noiembrie, în stil nou).

În timp ce își trăia ultimele zile, ziarele din lumea întreagă publicau zeci de articole despre scriitor. Vestea morții lui Lev Tolstoi a făcut repede înconjurul lumii. Mii și mii de oameni – țărani, aristocrați intelectuali, studenți, muncitori, tineri, vârstnici, femei, bărbați – au pornit la drum, mulți pe jos sau în trenuri neîncălzite, pentru a-i aduce ultimul lor omagiu unuia dintre cei mai mari scriitori ai lumii – ceea ce a fost impresionant și nemaivăzut până atunci în Rusia.

Mormântul lui, simplu, fără cruce, fără flori, este exact cum și unde l-a dorit. Se află la Iasnaia Poliana, locul unde și-a petrecut aproape întreaga viață.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.