Site icon Editia de Dimineata

Licitația cu bunurile lui Maradona nu interesează pe nimeni

Povestea tristă a lui Maradona continuă și după moartea sa. Stingerea datoriilor acumulate de el în ultima perioadă s-ar fi putut  face prin vânzarea diferitelor bunuri. Dar acestea nu au stârnit interesul…

Vânzarea la licitaţie a unor bunuri care au aparţinut lui Diego Maradona (organizată pentru plata unor datorii) a fost prelungită cu zece zile, după ce a suscitat un interes modest, lăsând numeroase obiecte fără cumpărător, între care o casă şi două maşini BMW.

Organizatorul licitaţiei, compania Adrian Mercado, a anunţat într-un comunicat că a autorizat „pentru următoarele zece zile ca orice entitate juridică, persoană, companie care doreşte să facă o ofertă pentru loturile vacante să o poată face”.

Prelungirea, a explicat responsabilul, este legată de numărul de persoane interesate, în Argentina sau în exterior, „care nu au reuşit să se înregistreze pentru vânzare înainte de data convenită”.

Licitație de 1,4 milioane de dolari

Aproape 90 de loturi propuse în cadrul acestei licitaţii internaţionale online, desfăşurată duminică la un hotel din Buenos Aires, care a inclus diverse bunuri precum cravate, şepci, încălţăminte sport, o casă, două maşini BMW, o cutie cu trabucuri sau televizoare au fost puse în vânzare pentru preţuri între 50 şi 900.000 de dolari.

În total, vânzarea nu a strâns decât 26.000 dolari, bunuri în valoare globală de 1,42 milioane dolari rămânând fără cumpărător.

Printre acestea, o casă de 700 m2 cu piscină, pe care Maradona a cumpărat-o în anii ’80 părinţilor săi, în cartierul rezidenţial Villa Devoto din Buenos Aires, şi unde aceştia au locuit aproape 30 de ani, sau un apartament în staţiunea balneară Mar del Plata.

Licitația cu bunurile lui Maradona nu interesează pe nimeni. Totuși, ce s-a vândut

Lotul cel mai dorit a fost un tablou al unei artiste argentiniene care îl înfăţişa pe Maradona jumătate jucător, jumătate înger, înfăşurat în drapelul argentinian, şi intitulat „Între Fiorito şi cer” (numele Villa Fiorito, cartierul în care legenda argentiniană a crescut). Tabloul a fost adjudecat pentru suma de 2.150 dolari.

O fotografie a lui Maradona cu fostul preşedinte cubanez Fidel Castro, de care era foarte apropiat, trăind mulţi ani în Cuba, a plecat în Dubai pentru 1.600 dolari.

Exit mobile version