Site icon Editia de Dimineata

Liderul Al Qaeda, Ayman Al Zawahiri, a fost ucis într-o operațiune americană

Liderul rețelei teroriste Al Qaeda, care a jucat un rol crucial în atentatele de la 11 septembrie 2001, a fost ucis într-o operațiune a forțelor americane, anunță The Washington Post.

Zawahiri era unul dintre cei mai căutați teroriști ai lumii, precizează sursa citată. El își asumase conducerea organizației, după ce forțele americane l-au ucis pe fondatorul acesteia, Osama bin Laden.

Postul francez de televiziune BFM TV anunță că președintele american Joe Biden urmează să ia cuvântul în noaptea de luni spre marți, referindu-se la o ”operațiune antiteroristă reușită”, potrivit Casei Albe.

Statele Unite au dus la bun sfârșit ”în acest weekend o operațiune contra unei ținte importante în sânul Al Qaeda”, în Afganistan.
Surse ale agenției Associated Press și ale Sky News au afirmat că Ayman Al-Zawahiri, liderul organizației teroriste, a fost ucis de o lovitură dintr-o dronă a CIA.

Acest anunţ intervine la aproape un an de la retragerea haotică a forţelor americane din Afganistan.

 

Exit mobile version