Site icon Editia de Dimineata

Limba română se va preda la Universitatea Cambridge

Începând cu acest an universitar, limba română se va preda în Universitatea Cambridge din Marea Britanie.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat pe pagina sa de socializare că Institutul Limbii Române scoate la concurs patru posturi de lector de limba română la următoarele instituţii de învăţământ superior:

* Universitatea Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord;
* Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc;
* Universitatea „Sf. K. Ohridski” Sofia, Republica Bulgaria;
* Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova.

Candidaţii trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o instituţie/unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minimum 2 ani.

Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei româneşti prin: activităţi didactice (curs, seminar, laborator, consultaţii, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri etc.), de cercetare ştiinţifică (participări/organizări de manifestări ştiinţifice, îndrumarea şi coordonarea studenţilor etc.), precum şi prin organizarea şi participarea la alte activităţi profesionale şi culturale în comunitatea academică.

Exit mobile version