Site icon Editia de Dimineata

Localitatea cea mai educată din România. SURPRIZĂ. E o comună de lângă Cluj-Napoca

Localitatea cu cea mai tânără și cea mai educată populație din România nu este Capitala, așa cum am fi tentați să credem.

Este o comună de lângă Cluj, mai exact localitatea Florești, arată un raport al Băncii Mondiale, publicat recent.

Iată câteva informații interesante din punct de vedere demografic.

În comuna Florești locuiește cea mai tânără și educată populație din țară. Pe de altă parte există comune cu o populație puternic îmbătrânită, unde raportul de dependență demografică a persoanelor vârstnice depășește 50%. Acestea ilustrează existența unui dezechilibru al structurilor pe vârste în județul Cluj și care reduce potențialul de dezvoltare uniformă a județului.

​Comuna Florești iese în evidență cu o populație oficială de 38.257 de locuitori, aceasta fiind așezarea rurală cu cea mai mare populație din România. Comparând alte zone rurale, observăm existența a încă două comune cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori, Apahida și Baciu, care surclasează localitatea urbană cu cel mai mic număr de locuitori, Huedin (9.527 de locuitori).

Spor de populație URIAȘ

Dacă pentru Florești vorbim despre o rată a sporului total al populației de 205 la mie, în cazul Cluj-Napoca valoarea este de 2 la mie.

Comuna cu populația cea mai numeroasă raportată la suprafață este comuna Florești, cu o densitate a populației de 628 locuitori/km2, mai mare chiar și decât densitățile așezărilor urbane din județ (cu excepția municipiilor Cluj-Napoca și Câmpia Turzii).

Doar cinci din cele 81 de unități administrative au un număr al născuților mai mare decât cel al decedaților în perioada analizată (Florești, Cluj-Napoca, Apahida, Baciu și Gilău). Valori net superioare sunt regăsite în cazul comunei Florești și Municipiului Cluj-Napoca. Comuna Florești este una dintre unitățile administrative cu cea mai tânără populație la nivel național.

De asemenea, Cluj-Napoca este un pol de atracție pentru persoanele tinere. Observăm încă odată, discrepanțe majore între zona centrală a județului ce include orașul reședință de județ și comunele învecinate pe de o parte, și zonele aflate la în apropierea granițelor de județ pe de altă parte.

Florești este comuna cu cea mai accelerată creștere a densității (cu o diferență de 436 de locuitori/km2 între 2019 și 2010, comparativ cu o diferență între 35 și 40 de locuitori/km2 în cazul Apahida, Cluj-Napoca și Baciu).

Exit mobile version