Site icon Editia de Dimineata

Lucruri neștiute despre București

Bucureștiul este un oraș fascinant, dar se întamplă ca puțini oamenii si își pună întrebări referitoare la istoria locului în care trăiesc.

Editiadedimineata.ro vă propune să descoperiți unele curiozități legate de capitala țării:

-Metroul a fost inaugurat în 1979, prima linie fiind cea dintre Semănătoarea și Timpuri Noi. Între 1981 și 1988 a fost demolat un întreg cartier vechi, cartierul Uranus,  pentru a se construi Casa Poporului.

-Hotelul Intercontinental a fost ridicat în anii ‘70, fiind cea mai înalta cladire din capitala (25 de etaje). Iar in 1976 bucureștenii aveau și primul centru comercial:Unirea.

-1909 e anului aducerii din Germania a primului automobil electric. Era folosit pentru transportul mărfurilor.

-Pavilionul Televiziunii – ceea ce avea să fie TVR – a fost înălțat în 1938 în Herăstrău. Oricine putea veni la televiziune pentru a-și transmite vocea și imaginea pe un ecran, contra cost, campanie folosită pentru a recupera investiția în aparatură Phillips de “ultimă generație”.

-Este primul oraș din lume care, în 1857, a introdus iluminatul cu petrol lampant. Viena a fost al doilea, în 1859. Iar în 1859 Bucuresti a devenit, după Unire, capitala celor două Principate Unite (sub Al. Ioan Cuza). În același an a fost inaugurat cimitirul Bellu, unde au fost înmormântați oamenii de cultură ai vremii.

-Denumirea întinsei  zone Băneasa din nordul Capitalei (comuna – lacul – pădurea – cartierul) vine de la soția banului Ștefan Văcărescu, “băneasa” Văcărescu, mama poetului Ienăchiță Văcărescu, care administra acum două veacuri și jumătate uriasa moșie.

-Lipscanii au nu doar o istorie comercială, ci și una revoluționară? Mulțimea adunată în fața librăriei lui Danielopol de la Hanul Șerban Vodă de pe Lipscani a ascultat cele 22 de puncte ale Proclamației date la Islaz, citite în ziua de 11 iunie 1848.

-În anul 1900 a fost înmatriculat în București automobilul cu numarul 1.Este vorba despre automobilul inginerului George Assan, fiul industriașului cu același nume, iar înregistrarea s-a făcut la proaspăt înființatul Oficiu de Circulație al capitalei. Automobilul era fabricat în Belgia, la Fabrica Naționala din Herstal.

-În 1659, pe timpul domniei lui Gheorghe Ghica, orașul devine capitala Țării Românești și tot pe atunci începe pavarea primei ulițe (Calea Moșilor de azi) cu piatră de râu. În 1704 a fost construit spitalul Colțea, cel mai vechi spital din București.

Exit mobile version