Site icon Editia de Dimineata

Lumea, la al doilea Crăciun în pandemie. Omicron aduce noi restricții în Europa

Miliarde de oameni din întreaga lume se pregătesc de Crăciun, umbrit de explozia variantei Omicron a coronavirusului, care antrenează numeroase restricţii într-un moment în care familiile doresc să se reunească, notează AFP, citată de agerpres.ro.

Pentru al doilea an consecutiv, explozia infectărilor cu coronavirus reprezintă un duş rece asupra planurilor de sărbătoare, de la Sidney la Sevilia.

Guvernul italian a decis că masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice inclusiv afară. Mai mult, în mijloacele de transport, în teatre sau cinematografe, este necesara masca de tip FFP2 considerată că oferă cea mai mare protecție. Noul decret a anulat și planurile de Revelion ale multora.

Roberto Sperantza, ministrul Sănătăţii din Italia: Se interzic petrecerile stradale şi evenimentele până pe 31 ianuarie, pentru a reduce adunările periculoase mai ales în această perioadă festivă. Guvernul a decis în unanimitate şi închiderea discotecilor, cluburilor de dans, și a localurilor similare tot până pe 31 ianuarie.

Autoritățile au redus la 4 luni perioada după care se poate face doza booster iar din februarie certificatul COVID, care arată că posesorul a fost vaccinat sau vindecat, va avea o valabilitate de doar 6 luni față de 9 cât este în prezent.

Și oficialii de la Vatican au decis ca de acum accesul să fie permis doar celor vaccinați sau care au trecut prin boală. Măsură se aplică și angajaților care fără o astfel de dovadă nu vor fi primiți la muncă.

Răspândirea variantei Omicron înăsprește și condițiile de călătorie.

Pentru a merge în Cehia, de luni 27 decembrie este necesară prezentare la granița a unui test PCR negativ, inclusiv de persoanele vaccinate. Sunt exceptați turiștii vaccinați cu doza trei și copiii.

Vaccinarea este de altfel principalul apel al autorităților în această perioadă.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Chiar dacă teoretic a trecut vremea cumpărării de cadouri, încă mai puteţi să faceţi ceva pentru familiile voastre şi pentru ţară, anume să vă vaccinaţi, cu prima doză, a doua sau cu doza booster, pentru că sărbătorile de anul viitor să fie mai bune decât acum.

Apelul premierului vine după ce săptămână aceasta, pentru prima oară de la debutul pandemiei, Marea Britanie a raportat peste 100 de mii de infectări într-o zi.

La Betleem, leagănul creştinismului, hotelierii care se aşteptau la un aflux de turişti nu-şi ascund dezamăgirea. După o carantină care s-a întins practic pe parcursul întregului an 2020, Israelul şi-a închis din nou frontierele.

În întreaga lume, deşi în Ţările de Jos a fost instituită carantina, pe Broadway au fost anulate spectacolele de Crăciun şi în Spania a fost reintrodusă obligativitatea purtării măştii în exterior, în general oamenilor le va fi mai uşor să se reunească în comparaţie cu anul trecut.

Milioane de americani se pregătesc de călătorie în întreaga ţară, chiar dacă varianta Omicron se extinde rapid şi a depăşit varianta Delta, iar spitalele duc lipsă de paturi libere.

Însă, călătoriile s-ar putea dovedi complicate pentru unii dintre ei, în contextul în care principala companie aeriană, United Airlines, a anunţat anularea a 120 de zboruri din cauza impactului infectărilor cu coronavirus asupra personalului navigant.

Exit mobile version