Editia de Dimineata

Luvru, de la fortăreață medievală la cel mai vizitat muzeu de artă din lume

Muzeul Luvru | Sursa : pixabay

Cu o prețioasă colecție permanentă, nu e deloc surprinzător că a reușit să devină cel mai cunoscut și cel mai vizitat muzeu de artă din lume. În 2017, peste 8 milioane de oameni au fost să admire uimitoarele lucrări de artă de la Muzeul Luvru, Paris, așa cum am aflat. Această cifră reprezintă o creștere de mai bine de un milion față de 2016, an afectat în turismul parizian de atacurile teroriste din noiembrie 2015 și de inundațiile masive provocate de Sena în iunie.

Deschis ca muzeu în 1793 (colecțiile de artă din Palatul Brukenthal au putut fi vizitate încă din 1790), Luvru poartă însă o poveste mult mai veche, de peste opt veacuri, din vremea când nu expunea capodopere ale lumii. Înainte de a găzdui picturi și sculpturi celebre, Luvru a găzduit regi și regine care au domnit în Franța. Cu și mai mult timp în urmă, a fost o fortăreață menită să protejeze orașul Paris de invadatori.

Aceasta e o poveste aparte a unei cetăți medievale de apărare care a ajuns un muzeu de top al lumii.

Luvru, în timpul regelui Filip August | Gravură de Louis-Pierre Baltard | Sursa : wikivisually.com, domeniu public

Fortăreața

Pe la sfârșitul secolului al XII-lea (în jurul anului 1190), regele Filip August a decis să fortifice Parisul cu ziduri. La întâlnirea cu Sena lucrările s-au oprit, iar pentru a compensa într-un fel acel loc vulnerabil, deloc avantajos în cazul unor atacuri, a fost nevoie de o construcție masivă. Filip August al Franței a ordonat atunci ridicarea unui castel lângă fortificații și astfel, fără să știe acel rege, acela a fost primul capitol din istoria clădirii ce avea să găzduiască cel mai popular muzeu al lumii.

Structura de azi a muzeului este mult diferită față de castelul lui Filip August.

„Clădirea proiectată de inginerii din vremea lui Filip August era pătrată, protejată de un șanț de fortificație și dotată cu turnuri circulare de apărare la colțuri și în mijlocul laturilor. De altfel, un model preluat și folosit în câteva locuri cu mici variații”, explică specialiști de la Luvru.

Luvru în jurul anului 1380, din vremea regelui Carol al V-lea cel Înțelept | Gravură din 1885 de Theodor Josef Hubert Hoffbauer | Sursa : wikivisually.com, Bibliothèque Nationale de France, domeniu public

În acele vremuri, Parisul avea o suprafață mult mai mică față de cea actuală, prin urmare castelul a fost amplasat atunci cam la periferia orașului și nu în inima Parisului, cum e azi.  Nu a fost niciodată reședința regală a lui Filip August, doar fortăreață pentru garnizoană.

Marele Turn (Grosse Tour, în franceză) a fost totuși folosit ca un fel de casetă de valori regală, dar și închisoare pentru oameni importanți. Ferdinand, conte de Flandra, unul din dușmanii lui Filip August, a fost întemnițat aici 13 ani după ce a fost învins în Bătălia de la Bouvines.

Reședință regală

Împrejurimile castelului au început să se modifice în urma dezvoltării urbane și, pe măsură ce orașul se extindea, poziția de apărare strategică a fortăreței a pierit încetul cu încetul. În secolul al XIII-lea, regele Ludovic al IX-lea a mărit castelul și a adăugat noi saloane care nu aveau nimic de-a face cu vreo măsură de apărare.

Luvru în secolul al XV-lea, reprezentat în Très Riches Heures du duc de Berry | Sursa : wikivisually.com, domeniu public

După anul 1453, când s-a încheiat ceea ce a fost numit Războiul de 100 de Ani, regii Franței preferau să-și petreacă timpul departe de Paris, în castelele lor de pe Valea Loarei. Francisc I al Franței, rege al Franței între 1515 – 1547, a fost cel care, din dorința de a readuce puterea în capitală, a hotărât să-și stabilească reședința permanentă în Paris și, pe locul vechii fortărețe, a început să construiască un palat în stil renascentist. Francisc I nu a mai apucat să-l vadă finalizat; fiul și succesorul lui la tron Henric al II-lea, și soția acestuia, Caterina de’ Medici, au transformat cu adevărat acel loc și au înălțat acolo un palat somptuos.

Galeriile Regelui Soare

Ulterior, fiecare rege i-a mai adăugat ceva, în stilul epocii sale. Ludovic al XIV-lea, Regele Soare al Franței, a renovat și extins palatul, a adăugat numeroase galerii cu impresionante picturi. În 1682, el și-a mutat curtea la Versailles; din moment ce la Luvru nu mai stătea regele, iubitori de artă cunoscuți au fost invitați din 1684 să-i viziteze colecția de picturi. Neoficial, muzeul Luvru și-a deschis porțile.

Planul Parisului, circa 1550, realizat în 1980 de Olivier Truschet și Germain Hoyau, în La ville, cité, université de Paris | Sursa : wikimedia.org, Universiteitsbibliotheek Vrije Universiteit

Luvru în 1622, în vremea domniei lui Ludovic al XIII-lea | Gravură din 1885 de Theodor Josef Hubert Hoffbauer | Sursa : wikivisually.com, Bibliothèque Nationale de France, domeniu public

Muzeul Luvru

Numai după ce a început Revoluția franceză clădirea a fost finalizată și considerată muzeu public. Oficial, Muzeul Luvru a fost deschis în 10 august 1793, în timpul regelui Ludovic al XVI-lea.

De la deschiderea lui oficială și până la jumătatea secolului al XIX-lea, s-au făcut puține modificări, pentru ca, din 1850, să treacă printr-o multitudine de renovări.

În 1988, arhitectul chinez I.M. Pei i-a dat acestui clasic palat un aer de modernitate atunci când a înălțat, la intrarea în muzeu, o piramidă de sticlă – Piramida Luvru. Devenită la fel de celebră (sau aproape) ca și muzeul de artă, Piramida a avut și are mai departe rolul ei în atragerea vizitatorilor la Muzeul Luvru din centrul Parisului.

Piramida de sticlă în Curtea Napoleon, Muzeul Luvru | Sursa : pixabay

Interior, Muzeul Luvru | Sursa : pixabay

Exit mobile version