CITIRE

„Mă bucur nădăjduind ca patria mea să se sămuiască...

„Mă bucur nădăjduind ca patria mea să se sămuiască întocmai cu orașele cele mari ce am văzut”

„Înfrenat de cunoștința micșoririi mele în științe și ascultării întru învățături, nu aș fi îndrăznit niciodată să apuc condeiul. Dar cum puteam, ochi având, să nu văz, văzând, să nu iau aminte, luând aminte, să nu aseamăn, asemănând, să nu judec binele și să nu pohtesc a-l face arătat compatrioților miei? Și cum puteam să nu însămnez cele văzute, dacă în toată călătoria, și în privirea lucrurilor celea mai multe vrednice de văzut, întovărășit de mulți oameni dintr-alte neamuri, îi vedeam pre toți însemnând și culegând binele ca să-l facă cunoscut celor de un neam cu ei?”, scria Dinicu Golescu în în introducerea Către cititor din Însemnare a călătoriei mele de Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826.

Născut în ziua de 7 februarie a anului 1777, Dinicu a fost mezinul familiei, fiind și cel mai iubit copil. Tatăl lui, Radu Golescu, mare ban al Țării Românești, om politic și iscusit om de afaceri, s-a ocupat permanent de educația fiilor săi.

Dinicu s-a însurat cu Zoe (Zoița sau Zinca) când el împlinise 28 de ani, iar ea era o copilă – avea 13 ani și tot la acea vârstă a născut și primul copil. Au avut mulți copii, printre care și pe cei patru băieți cunoscuți cu numele de frații Golești. După ce s-a născut ultimul lor copil, Dinicu s-a mutat la București, iar Zoe a rămas la moșia de la Golești. Dinicu i-a luat cu el și pe băieți, pentru a-i trimite la școli, inclusiv în Apus.

Zoe Golescu, soția lui Dinicu. Un portret din jurul anului 1820 | Sursa foto: Boierii Golești

Un portret din tinerețea lui Zoe o arată pe aceasta într-o rochie elegantă, în stil occidental, cu broderii de aur. Spre deosebire de bărbați, care preferau hainele orientale, din plăcerea de a trândăvi lejer pe divane, femeile au preferat moda din vest. După căsătorie, Zoe a învățat limba franceză și a devenit una dintre prezențele cele mai atractive din societatea vremii, fiind văzută ca o femeie frumoasă, educată, modernă.  

Casa din Golești, pictură de Nicolae Grant | Sursa: Boierii Golești

În 1815, Dinicu și-a construit o casă în București pe un teren cumpărat de el. Casa avea 20 de odăi. Când banul Radu a văzut conacul fiului său, se spune că i-a zis acestuia: „Numai lumânările te vor costa o avere!”. Conacul lui Dinicu s-a aflat pe locul unde a fost apoi Palatul Regal de pe Calea Victoriei, iar în prezent se află Muzeul de Artă al României.

Atunci când Carol I, principe de Hohenzollern–Sigmaringen, a ajuns în București prima dată, în ziua de 10 mai 1866, și coloana ce-l însoțea s-a oprit în fața clădirii, Carol I a întrebat nedumerit de ce s-au oprit la acea „căsuță”. I s-a răspuns: „Alteță, este Palatul unde veți locui”. În timpul domniei lui, clădirea a fost extinsă, iar în vremea lui Carol al II-lea a fost modificată și este cea de astăzi.

Impetuos, energic, iubitor de distracții și femei, Dinicu nu a moștenit de la tatăl lui simțul practic pentru afaceri. A moștenit însă de la acesta numeroase averi. Prin testamentul lui Radu Golescu, fiul la care a ținut cel mai mult a primit, pe lângă sume importante, și moșiile de la Golești, Ștefanești și Ciocănești, județul Argeș, toate cu case și dependințe, moșii din județele Muscel și Teleorman, dar și hanul de la Curtea Veche din București.

Ailvagen, diligența despre care Golescu scria zioa, noaptea, necontenit umbla prin Evropa | Sursa: Foaia duminicii

Cu o fire deschisă, curioasă,  aplecată spre carte și cunoaștere și cu o dorință nestăvilită de a cunoaște alte popoare, de a afla cum se trăiește prin alte țări, Dinicu și-a folosit o mare parte din moștenirea primită de la tatăl lui călătorind prin Europa. Într-o zi, s-a urcat în ailvagen și a pornit spre Transilvania, apoi a umblat prin Ungaria, Austria, Elveția, Italia.

„Peste putință este a dobândi un neam bun năravuri întemeiate, îmbunătățiri, și în scurt prefacere din rău spre bine, făr de întâia câștigare a luminei, care își ia începere și întemeiare de la învățătură. Și socotind că vremea este ca fies cine din fiii nobleții după puterea sa, și mai virtos din cheltuiala luxului punând și spre obșteasca învățătură întrebuințind, să ajutăm cea dintâi facere de bine către Patrie.” – Dinicu Golescu, Însemnări.

Călătoria prin vest i-a fost lecție – atunci și-a dat seama cât de mult a rămas poporul lui în urma celorlalte nații europene.

A fost cucerit de felul în care în țările din vest cei care conduc au grijă de popoarele lor, le oferă școli, pentru educație, spitale, pentru îngrijiri atunci când au nevoie.  

Întors în țară, a dorit să împărtășească din călătoriile lor și celor care nu aveau posibilitățile materiale să viziteze locuri din Europa. Ideea, cât se poate de originală în acea vreme, de a tipări o carte cu notele lui din călătorii, i-a adus pagubă în avere, dar pentru un om cu firea lui astfel de lucruri nu l-au afectat. Cartea lui, Însemnare a călătoriei mele de Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826, a apărut la Buda.

Cu toate că, scria în notele lui, le transmitea altor boieri să fie mai puțin orgolioși și să-și folosească avutul și pentru binele celor mai puțin norocoși, nici el nu a putut renunța la toate privilegiile obținute prin statutul social. Și totuși, a încercat și a făcut mai mult decât alții în privința asta, profitând de rangul în societate.

„..și acela, pentru a sa puțină știință, sfiială nu trebuie să aibă, căci norodul nu va răsplăti numai multa știință, ci și buna voință, buna cugetare ce va avea fieșcare, după a sa putere, să slujească patriii.  Căci și cel ce va aduce folos ei un bulgăre de aur, și cel ce va aduce numai cât un grăunț de mei, tot trebuie să fie cinstiți, mai mult decât cei ce în urmă vor scrie, ca niște începători al acestui sfânt lucru și ca niște înlesnitori la cei din urmă”, nota el în Însemnări.

Grădina de la Schönbrunn

Comparând lumea românească din care provenea cu cea occidentală pe care a descoperit-o, a înțeles câte discrepanțe existau între traiul boierimii și ceea ce se petrecea în vest.

A fost convins că evoluția spre civilizație a ui popor, „prefacerea lui spre bine”, cum zice Dinicu, nu se poate „făr’ de întâia câștigare a luminei, care își ia începere de la învățătură”. După ce a revenit din călătoriile lui, Dinicu a fondat pe moșia de la Golești o școală mixtă, unde era încurajat să meargă orice copil, indiferent de statutul social al familiei din care provenea.

În anul când a împlinit 48 de ani și-a făcut testamentul în care cerea ca averea să fie împărțită în mod egal între moștenitori și să nu se facă „risipire fără de folos”, ci multă „iconomie”.

Dinicu Golescu a murit de holeră la 5 octombrie 1830.

„Și că nădejdea este nedespărțită de tot omul ce se află încă pre pământ, această nădejde având și eu, mă bucur nădăjduind ca, negreșit, va veni vreme întru care patria mea, nu zic în puțini ani, să se sămuiască întocmai cu orașele cele mari ce am văzut; că măcar pasul cel dintâi să se facă, ce aduce toate noroadele spre fericire, carele pas este unul și numai unirea spre folosul obștii, ce de multe ori am cuvântat.” – Dinicu Golescu, Însemnări.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.