Site icon Editia de Dimineata

Măcelarul Ceceniei: “Războiul ar putea dura între 5 și 10 ani”

De la 3 zile s-a ajuns la 10 ani. „Măcelarul Ceceniei”, general-colonelul Vladimir Anatolievici Șamanov, a afirmat că „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei ar putea dura între 5 și 10 ani.

El le-a spus jurnaliștilor ruși de la RBC că în Ucraina s-au păstrat multe universități militare înființate în perioada sovietică, câte una pentru aproape fiecare regiune, lucru care a permis țării să păstreze o „bază pentru renașterea armatei”, scrie MailBD.

„Prin urmare, cei care se așteptau ca noi să fim întâmpinați cu flori [în Ucraina] s-au înșelat, aceasta este una dintre principalele greșeli pe care le-am simțit foarte intens în primele cinci zile [ale invaziei]”, susține el.

„Astăzi am depășit deja această fază, dar mai sunt multe de făcut. Ceea ce așteaptă Ucraina după operațiunea specială este acum greu de prevăzut”, a continuat el, afirmând că „demilitarizarea” țării vecine în paralel cu „denazificarea” ei ar putea dura de la 5 până la 10 ani.

„Măcelarul Ceceniei”

În vârstă de 65 de ani, Șamanov s-a retras din serviciul activ al forțelor armate ruse în 2016 după care a devenit președinte al Comisiei de apărare din Duma de Stat, funcție pe care a ocupat-o până în luna octombrie a anului trecut.

În timpul operațiunii militare din Cecenia, el a câștigat faimă. Șamanov a fost rănit grav, dar a fugit din spital pe front, pentru a putea continua să-și îndeplinească datoria. Șamanov a devenit celebru nu numai ca lider militar talentat, dar și ca persoană extrem de dură. Unii colegi l-au descris chiar extrem de crud împotriva inamicului și a populației civile. Generalul Troshin în cărțile sale scria că diplomația nu era principalul avantaj al lui Șamanov. Toată lumea a fost uimită de cât de neliniștit și nerăbdător putea fi în momentul pericolului sau a unor atacuri decisive. Din cauza acestui comportament al șefului, subordonații săi s-au regăsit de multe ori în situații periculoase.

Șamanov a comandat trupe rusești în ambele războaie cecene între 1994-1996 și 1999-2009, perioadă în care s-a remarcat prin brutalitatea sa, remarcată inclusiv de către ceilalți generali ruși.

„Cecenii vorbesc de Șamanov ca de o ciumă care a coborât asupra lor, o boală ca SIDA. El este înecat în sânge. Crede cinic că toți cecenii – bărbați și femei, până și copii – sunt bandiți”, afirma Aslambek Aslahanov, fost consilier al lui Vladimir Putin pentru Cecenia.

Ghenadi Troșev, un alt comandant rus din Cecenia, a scris despre Șamanov că era „prea iute la mânie și direct în relațiile sale cu populația cecenă, preferând cea mai scurtă cale înspre victorie (…) care ducea la pierderi ridicate în rândul soldaților ruși”.

Organizațiile internaționale pentru drepturile omului îi acuză pe Șamanov și pe trupele din subordinea sa de comiterea a numeroase crime de război în republica din sudul Rusiei. În acest moment se află inclusiv pe lista celor vizați de sancțiunile Uniunii Europene.

 

 

Exit mobile version