CITIRE

Magia unui loc de vis al altor timpuri – la ...

Magia unui loc de vis al altor timpuri – la Biertan

Dimineața rece de toamnă se cuibărise în trenul acela ieftin, întunericul domnea peste tot și tot ce mi-aș fi dorit atunci era să dorm într-un pat, într-un loc liniștit; în schimb, moțăiam în vagonul de personal și ori de câte ori trenul încetinea – nu că ar fi mers cumva cu viteză mare – tresăream și mă uitam repede prin geamul mâzgălit, de ceea ce se dorea a fi cred graffiti, în încercarea de a-mi da seama dacă am ajuns în stația unde doream să cobor. De fapt, nu am reușit aproape niciodată să aflu în ce stație oprea, pentru că nu am văzut panouri și cam peste tot era pustiu și beznă, inclusiv prin gări și halte.

M-am uitat din nou la ceas și, la acea oră, după cum zicea mersul trenurilor, nu ar mai fi trebuit să fiu în acel tren; eram însă și continuam să verific ora din când în când, din obișnuință și absolut inutil. Am coborât în Dumbrăveni, iar după momentul de buimăceală, aerul pătrunzător m-a trezit de-a binelea. Am luat-o pe jos spre Șaroș pe Târnave și de acolo la Biertan ce se afla la vreo 8  kilometri.

Am pornit pe DN14, drum ce îmi părea mult prea aglomerat pentru ora matinală în care eram.

Șaroș pe Târnave, ieșirea din sat spre Biertan | credit foto: Mira Kaliani

Am ajuns devreme în Șaroș pe Târnave și, ca să nu zic pe urmă că am trecut pe acolo fără rost, m-am oprit la biserica fortificată, ridicată prima dată la începutul secolului al XIV-lea, ulterior distrusă de mai multe ori și refăcută tot de atâtea ori, și i-am făcut două poze. Era mult prea devreme pentru a o găsi deschisă pentru vizite, așa că doar am privit-o din exterior. Am citit că, în urma numeroaselor războaie la care au fost nevoiți să meargă și oamenii din Șaroș, la un moment dat în sat mai rămăseseră doar cinci familii.

Am plecat mai departe spre Biertan, nume ce înseamnă Dealul lui Berth; sașii îl numesc Bierthalmen, iar în germană este Birthälm. Nu am ieșit bine din Șaroș când șoferul unei mașini a oprit și m-a întrebat dacă vreau să mă ducă până la Biertan. Am mers împreună și mi-a spus că a copilărit în Biertan – în vremea când satul era plin de sași. A plecat și el de acolo ca mulți alții, nu în Germania, doar la Mediaș, și când are puțin timp dă o fugă în Biertan la tatăl lui.

Așa cum l-am rugat, m-a lăsat chiar la intrarea în sat de unde am pornit pe jos spre biserica fortificată aflată în centru, pe un deal. Fix acolo, în mijlocul acestui sat cu monument în Patrimoniul Mondial UNESCO, alți câini se luau neobosiți după fiecare mașină ce trecea și făceau o gălăgie aiuritoare cu hămăiturile lor stridente de care nimeni din acea așezare nu părea să fie incomodat. Poate doar turiștii, dar ei nu se pun la socoteală fiindcă sunt trecători.

În urmă cu vreo zece ani am fost prima dată în Biertan, urcasem în cetate, am făcut poze cu biserica fortificată și cu satul văzut de acolo și gata, am plecat repede spre o altă destinație. Dar de data aceasta mersesem special să petrec o zi plină, chiar mai multe dacă aveam de ce.

Biertan, răsărit de soare; biserica fortificată privită de pe deal | credit foto: Mira Kaliani

Soarele abia răsărise, biserica din Biertan era și ea închisă la ora când am ajuns. Totuși, primul lucru pe care am vrut să-l fac a fost să urc pe deal pentru poze cu biserica fortificată și toată așezarea. Am înconjurat jumătate de sat ca să ajung pe dealul de care mi-a spus cineva și m-a îndrumat să o iau pe scurtătură; mi-a spus clar că era acolo un panou spre traseu și, punctul de reper, a fost un transformator. Habar nu am însă cum de am putut trece pe lângă ditamai transformatorul fără să-l văd. Așa că am mers tot înainte pe acea uliță frumoasă, am mers roată și altcineva din sat mi-a spus din nou cum pot ajunge pe acel deal. Acel ocol nu a fost însă rău deloc, fiindcă în general ulițele din Biertan – dacă nu plouă ca să te afunzi în noroaie  – sunt tare pitorești cu casele lor vechi, tradiționale, în mare parte păstrate așa cum le-au făcut sașii.

Biertan, satul suprins de pe deal | credit foto: Mira Kaliani

În toate satele întemeiate de sași, acum locuite în mare de români, am văzut panouri în care se prezintă ce să nu-i faci unei case tradiționale atunci când te apuci să o renovezi. Erau recomandări de la păstrarea decorațiilor și a tâmplăriei originale la zugrăveala pe bază de var și folosirea culorilor pastelate inițiale până la reabilitarea șurilor. Pe scurt, să nu o strici și să nu o transformi într-o casă banală, lipsită de autenticitate, ceea ce mulți am văzut că au făcut. Deși se pare că sunt reguli clare și astfel de inițiative sunt interzise, nu știu dacă cei care distrug arhitectura originală a casei sunt sancționați, pedepsiți ori trași la răspundere în vreun fel.

În cele din urmă am ajuns și în vârful dealului de unde se deschidea o panoramă cu tot satul. Mă uitam în vale și mă întrebam dacă, atunci când au ajuns în zonă primii sași, au urcat și ei pe acel deal, au stat acolo și au privit în vale și s-au sfătuit plini de îndoieli, și-au pus întrebări și au alungat tot felul de temeri de cum vor merge lucrurile pentru ei în noul lor loc unde nu aveau nimic, fiind nevoiți să o ia de la zero. Oameni cinstiți, modești și harnici, cum sunt descriși în vechi documente sașii din Biertan, aceștia s-au apucat repede de treabă pentru ca fiecare să aibă deasupra capului un acoperiș trainic.

Dimineață la Biertan | credit foto: Mira Kaliani

Cocoțată pe o coamă de deal, în mijlocul satului, biserica avea un aer magistral, iar satul, stătea ordonat în jurul ei și părea liniștit de departe. Aproape în orice dimineață văluri de negură plutesc deasupra așezării și învăluie totul într-un mister pe care nu te obosești să-l deslușești, îl lași așa cum l-ai găsit.

Ca așezare, Biertan apare prima dată menționat în Diploma andreană în anul 1224, iar după un secol și ceva se pomenește și de cetate. Diploma andreană, Andreanum, în latină, Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen, în germană, adică Hrisovul de aur al sașilor transilvăneni,  a fost un document emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, prin care reconfirma coloniștilor germani o serie de privilegii.

După dată, este una din primele așezări întemeiate de sași în Transilvania, acesta fiind probabil unul din motivele pentru care a reușit destul de repede să se dezvolte dintr-un sat obișnuit într-un important târg și, după nici două veacuri, să atingă o populație de peste 5000 de oameni. Cu toate că, după cum s-ar vedea, sașilor din Biertan le mergea bine, prima biserică înălțată de ei era una micuță, dar avea și ziduri de fortificații.

Ziduri masive ale fortificației Biertan | credit foto: Mira Kaliani

Totul s-a schimbat atunci când Biertan a ajuns să fie sediu al episcopatului săsesc vreme de trei secole. Acest lucru a fost avantajos și a dus la construirea unei mărețe biserici. Cu ziduri de fortificații înalte și masive, cetatea sașilor din Biertan părea invincibilă. Totuși, luată prin surprindere a fost devastată de curuți, cuvânt ce are o rezonanță amuzantă în română, fiind preluat din maghiară și înseamnă „haiduc”.

Biserica existentă azi este o construcție făcută, între anii 1493 și 1522, pe locul celei anterioare, în gotic târziu. A fost momentul acela când artiștii au umplut clădirile cu detalii pentru a da senzația că masivitatea a fost redusă.

E înconjurată de trei ziduri de incintă – fortificații apreciate ca fiind cele mai puternice dintre toate cele făcute bisericilor din Transilvania –, iar interiorul e uimitor. De admirat altarul cu cele 28 de panouri pictate la sfârșitul secolului al XV-lea de un artist vienez sau nu, dar format probabil la școala de artă de acolo. Puține sunt lucrurile făcute de alții, aproape totul din biserică a fost lucrat de meșterii sași din Biertan, iar unele obiecte au uimit lumea, cum a fost acel zăvor celebru de la ușa sacristiei, imposibil de deschis dacă nu aveai cheia și, chiar dacă o aveai, trebuia să știi cum se folosește pentru a putea deschide sacristia unde erau ascunse cele mai de preț lucruri ale comunității.

În incinta și interiorul bisericii fortificate din Biertan | credit foto: Mira Kaliani

În jurul bisericii, sașii au înălțat șapte turnuri și 2 bastioane; în unul din acestea au amenajat un fel de cabinet de psiholog medieval, doar că nu era un om, ci o cameră (unii îi spun carceră, dar eu prefer cameră) simplă unde îi țineau închiși pe cei care se certau și erau în pragul divorțului. Le puneau la dispoziție în acea încăpere un singur pat, o singură furculiță, o singură lingură, o singură farfurie, o singură cană pentru apă. Închideau ușa și îi deranjau o dată pe zi, poate de două ori, ca să le aducă mâncare. Fiecare cuplu era lăsat acolo să stea până când, aștepta cu sufletul la gură toată comunitatea, le veneau mințile la cap și anunțau că s-au împăcat. Poveștile ne spun că, dintre toate cuplurile ce au stat în acea cameră a împăcării, unul singur a fost neînduplecat și s-a despărțit în cele din urmă. Probabil un procent cu care nu se poate lăuda în zilele noastre nici un psiholog specialist în terapie de cuplu.

Un alt obicei săsesc pe care l-am întâlnit în diferite variante și în alte așezări era la Biertan bolovanul de piatră pe care, în zilele de duminică, trebuiau să stea pe el cei care au făcut lucruri rele. Expuși în acest mod în fața întregului sat pentru faptele lor nedemne aceștia aveau remușcări și promiteau că se vor reintegra în normele corecte ale comunității.

În 1993, biserica-cetate din Biertan a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
| credit foto: Mira Kaliani

E miez de toamnă și la Biertan cel pierdut printre dealurile Târnavei e plăcut, ca temperatură; de altfel, până târziu în toamnă vremea e blândă, cu dimineți scăldate în lumini calde și cețuri mistice. Sus pe deal sunt zeci de stupi pastelați ordonați unul lângă altul, ceea ce am văzut și în alte așezări din împrejurimile Biertanului. Apicultura e una din îndeletnicirile unor localnici și în fața intrării la biserică sunt mici căsuțe din lemn unde se vând, printre altele, miere și tot felul de produse de acest fel. Alții din sat îi ademenesc pe turiști cu dulcețurile lor, fie din cele clasice, cunoscute probabil de toată lumea – cum e dulceața de zmeură, de trandafiri sau de cireșe amare – fie din cele rămase de unii negustate, cum ar fi dulceața din lapte.

În Biertan, ca în multe așezări săsești de pe Târnavă, gospodari cum erau, sașii aveau și vii terasate pe suprafațe întinse, fiind producători cunoscuți de vin. Sașii au plecat, viile au fost uitate și s-a ales praful de ele. Totuși, mai este o plantație de viță de vie la ieșirea din Biertan spre Richiș.

Cândva, satul avea numeroși meșteri, unii dintre ei iscusiți și renumiți, și femei vrednice ce țeseau la război, lucrau broderii, făceau costume populare. O localnică de la librăria aflată la intrarea în biserica fortificată îmi spunea că azi nu mai e aproape nimeni de la care poți afla câte ceva despre vechi meșteșuguri. Eu am căutat diferiți meșteri, chiar femei care să lucreze la război, dar nu am mai găsit în Biertan.

Stupi pe dealurile Biertanului | credit foto: Mira Kaliani

Practic, dacă vrei să mergi în Biertan și să stai mai multe zile, după ce ai vizitat biserica, te rogi mai întâi să nu fie prea multe ploi – ulițele devin lucioase și cam noroioase – ocazie cu care mai exersezi câteva mișcări de balet, sărind peste bălți; îmi plac însă ulițele vechi fiindcă păstrează din farmecul de altădată al satului.

După ce ai vizitat biserica, ai privit satul de sus și te-ai plimbat pe ulițe până nu ai mai știut de tine, tot ce ai mai putea face în Biertan ar fi să mănânci miere și dulcețuri. Dacă ai găsit găzduire la localnici gospodari, ai avut poate norocul să guști și niște ciorbe și mâncăruri bune, tradiționale.

Poate s-ar mai găsi și vreun localnic priceput în tainele plantelor, cineva care a învățat de la tată, de la bunic și ar putea să povestească despre plante – cum și când se culeg, la ce folosesc, cum se folosesc. De fapt, Biertanul este cunoscut oarecum și pentru că a deschis, în 1807, prima farmacie rurală. În împrejurimi, pe dealuri, sunt și azi diferite plante pe care oamenii le foloseau ca leac sau ca ingrediente în diferite mâncăruri.

Biertan, județul Sibiu | credit foto: Mira Kaliani

Biertan se află în rețeaua de trasee pentru biciclete și drumeții din aria protejată Natura 2000 Hârtibaciu – Târnava Mare și se pot face lungi circuite. În centru, lângă biserică, sunt panouri cu toate aceste circuite și trasee.

O drumeție relaxantă pe jos este până la Richiș (pe șosea, 5 kilometri, pe traseu 8,9 kilometri) și una la fel de plăcută se face până la Copșa Mare, la 3 kilometri, amândouă cu alte biserici fortificate. Cum localnicii mi-au spus că în afară de biserică nu prea mai e nimic de văzut și de făcut în Biertan – am căutat centrul de informare turistică să fiu sigură că nu ratez cine știe ce, dar nu am găsit nimic – așa că, am pornit mai departe, prin alte așezări pitorești din Transilvania.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. […] Dimineața rece de toamnă se cuibărise în trenul acela ieftin, întunericul domnea peste tot și tot ce mi-aș fi dorit atunci era să dorm într-un pat, într-un loc liniștit; în schimb, moțăiam în vagonul de personal și ori de câte ori trenul încetinea – nu că ar fi mers cumva cu viteză mare – tresăream […] …read more […]

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.