23 septembrie 2020, 18:46

Mai e Rai. Prima zi de Florar, Armindenul, roua, zorii și pelinul

„Mai e Rai” este o zicală populară ce descrie succint, sugestiv și cât se poate de potrivit a cincea lună a anului. Tot poporul mai numește această lună Florar, pentru că e timpul florilor, iar cum vegetația e tot mai abundentă și se însuflețește din cale-afară, lunii mai i se spune, uneori, Frunzar.

Mai e considerată și luna cea mai potrivită pentru muncile câmpului, când pământul se înviorează, soarele se arată domol și, la modul ideal, vin și ploile cele binefăcătoare. Totul devine tot mai exuberant în natură – livezile, ogoarele, grădinile, toate se lucrează de zor, iar turmele de oi și cirezile de vite intră și ele în peisaj.  

Lună de primăvară, mai nu are prea multe sărbători populare, oamenii fiind ocupați acum cu muncile în gospodărie și la câmp. Totuși, tradițional, în Transilvania, Bucovina, Moldova și Banat, prima zi a lunii, 1 mai, este dedicată zeului vegetaţiei, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate, viilor şi livezilor, numit Arminden. În celelalte regiuni, se sărbătorește în 23 aprilie, de Sângiorz.

Sărbătoare de primăvară dedicată atât activităţilor pastorale şi agrare, cât şi sănătăţii oamenilor, Armindenul este apropiată ca dată calendaristică de Sângiorz, cele două fiind într-o „strânsă legătură” în ce privește practicile tradiționale, spunea etnograful Ion Ghinoiu. 

„Poporul, care trăia în natură şi a cărui muncă şi existenţă erau strâns legate de ea, făcând în mod continuu observaţii asupra mersului vremii şi asupra fenomenelor naturii şi generalizând aceste observaţii, le-a legat de o serie de practici, rituri şi ceremonialuri care se repetau la anumite date ale anului. 

Cu timpul, aceste practici şi-au pierdut conţinutul vechi și au rămas în organizarea socială a satelor tradiţionale simple obiceiuri. Practicarea lor era însă atât de puternic ancorată în viaţa oamenilor, încât chiar în această nouă formă unele s-au păstrat până în zilele noastre. 

Un astfel de obicei răspândit aproape la toate popoarele europene este acela de a pune, într-o anumită zi de primăvară, la 1 mai sau la Sângiorz, ramuri verzi la porţile curţilor şi la uşile caselor. La noi, obiceiul poartă numele de Armindeni”, scria antropologul cultural Mihai Pop în Obiceiuri tradiționale românești.

Arminden, arbore sacru apărător de duhuri rele, 1999 | Credit foto: etnolog Rusalin Işfănoni, Sursa: Dicționar de mitologie română, Ion Ghinoiu

 

Armindenul se celebra pentru roade bogate, pentru ca grindina să nu bată pământul, oamenii să fie sănătoși și animalele din gospodării să fie sănătoase. Femeile de la țară respectau și ziua de ajun – nu lucrau în casă, nici la câmp, din credința că, în acest mod, semănăturile vor fi protejate de vreme rea, vijelii și grindină. 

De Arminden a existat un frumos obicei – ce se mai păstrează izolat și simbolic, în anumite comunități – de a pune în fața porții casei o „ramură verde”. 

Această „ramură verde” era fie o prăjină înaltă cu ramuri verzi în vârf sau un copac curăţat până la vârf de crengi. „Ramura verde” era tăiată din pădure şi prinsă în stâlpii porţii sau ai casei, adesea împlântată în pământ, având o funcţie magică în care lumea credea. Pe lemn, feciorii ornau modele în formă de romb. 

Copacul era numit Arminden sau pomul/copacul de mai și avea rolul de a proteja oamenii și gospodăria de forțele distrugătoare ale spiritelor malefice, la fel ca brazdele înierbate ce împodobeau porțile, ferestrele, ușile caselor de Sângiorz. Tot pomul de mai avea puterea de a aduce belșug, sănătate, noroc, în casa unde era pus.

 

Când holdele se secerau și se măcina grâu din recolta nouă pentru a se face pâine, armindenul se lua de la poartă | Credit foto: Mira Kaliani

 

Armindenul se lăsa la poartă până se coceau și secerau holdele, iar când se macina grâu din recolta nouă și se făcea prima dată pâine din grâul cel nou, copacul pus de 1 mai la poartă se lua, se tăia și se aprindea focul din cuptor cu el, ca să rămână norocul în casă și să fie alungate toate cele rele.

„Punerea ramurii verzi la stâlpii porţilor şi caselor, grajdurilor şi stânelor pentru a le apăra de forţele malefice la Sângiorz, Arminden, Ispas, Rusalii, precum şi fertilizarea lanurilor de grâu cu sulul împodobit al războiului de ţesut sunt reminiscenţe ale unei străvechi civilizaţii ale lemnului”, nota etnologul Ion Ghinoiu.

În anumite zone din Banat, era tradiția ca armindenul să fie pus de băieți la casele unde erau fetele „alese” și la „fruntașii” satului. 

„…noaptea târziu, după ce se trag oamenii de pe uliță, feciorii duc armindeni și fiecare îl împlântă la poarta iubitei, apoi merg și duc și la porțile celor fruntași”, prezenta obiceiul Simion Florea Marian și preciza: 

„Cu toate că cei ce duc pomul de mai fac asta noaptea, în secret, și nu se arată nimănui, totuși cel onorat cu pomul îi caută pe cei care l-au onorat și, aflându-i, îi tratează cu băuturi”.

„Obiceiul prinderii ramurii verzi sau implantării Pomului de Mai a fost amestecat cu tradiţia inspirată de episodul din Noul Testament al omorârii copiilor de Irod. Conform legendei, după ce ar fi tăiat o zi întreagă capetele copiilor, mergând din casă în casă, ar fi pus seara, ca semn, o ramură verde la locuinţa unde au ajuns şi de unde urma să înceapă a doua zi măcelul. Dar, în timpul nopţii, oamenii au pus ramuri verzi la toate casele, înşelând pe Irod şi salvând pe pruncul Iisus”, scria Ion Ghinoiu.

 

Tradițional, în ziua de Arminden oamenii mâncau miel fript și caș și beau vin roșu cu pelin | Credit foto: Mira Kaliani

 

De Arminden, se organizau petreceri câmpenești. Oamenii ieșeau la iarbă verde, în păduri, pajiști, livezi, unde preparau haiducește miel fript, mâncau caș şi beau vin roşu cu pelin pentru „schimbarea sângelui” şi apărarea oamenilor şi a vitelor de boli, în special de ciumă, cum spune o veche strigătură populară: „Frunză verde de pelin, Iată-ne la Armindeni, Beau mesenii şi mănâncă, Şi de ciumă nu li-e frică“.

Dacă ziua cădea într-o miercuri sau vineri, atunci nu se petrecea, fiindcă oamenii țineau post și nu mâncau carne. 

În ziua de Arminden, pelinul se purta la pălărie, la brâu, în sân sau se punea pe mese şi în paturi pentru a alunga duhurile rele.

De Arminden, se schimba nu doar timpul, ci și sângele oamenilor, era o altă credință populară. Tocmai de aceea, vinul roșu se bea în ziua de 1 mai amestecat cu pelin, o plantă cu numeroase puteri magice, folosită inclusiv pentru alungarea spiritelor malefice.  

În ziua de Armindeni, dis-de-dimineață, înainte de a răsări soarele, cei de la țară se spălau pe mâini și pe față cu roua căzută în acea noapte pe ierburi, pentru a fi frumoși și sănătoși tot anul. 

Cine se plimbă în aer curat la revărsatul zorilor, în prima zi de mai, va fi „vioi, iute și puternic tot anul”, se spunea în Banat.

Tot în ziua de 1 mai, când se serba Armindenul și lumea ieșea să petreacă ziua în natură, oamenii se rostogoleau (tăvăleau) prin iarba proaspătă a primăverii și strigau pe nume strigoaicele, strigele – act menit să le împiedice pe acestea să fure mana vitelor. 

În ziua de 1 mai este cinstit sfântul proroc Ieremia, de la care sărbătoarea populară a preluat numele și data de celebrare. Cine nu respectă și nu sărbătorește Armindenul, se spunea în popor, nu va avea parte de bucate și de roadele pământului. 

 

Surse principale: Sărbătorile la români, Simion Florea Marian; Obiceiuri tradiționale românești, Mihai Pop; Calendarul țăranului român, Ion Ghinoiu

 

Foto Cover: Peisaj de mai; Credit foto: Mira Kaliani


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.