Discutăm despre trecerea în online. Despre analfabetism funcțional. Ne mirăm cum de avem rezultate atât de proaste. Facem mese rotunde, dăm declarații. Și promitem să rezolvăm…până la următoarele alegeri.
Nu ne referim nici măcar la alegerile…politice. Ne referim la alegerile pe care le face Ministerul Educației atunci când alege (sic) manualele după care elevii urmează să învețe.
O piață de multe milioane de euro guvernată de lozinca “merge și-așa”.
Zilele trecute, senatorul USR Ștefan Pălărie a răbufnit în Parlament. Manualul de informatică prezentat de politician a fost publicat de Editura Didactică și Pedagogică, iar cea mai recentă ediție este din anul 2016. Este conceput pentru profilul Real Intensiv C++, iar autoarea sa este Mariana Milosescu.
”Așa arată coperta unui manual de informatică la clasa a IX-a în 2021. Monitor cu tub și o dischetă de 1.44Mb pe care n-ar încăpea nici măcar o poză. Lucruri care țin mai degrabă de un muzeu. Evident, în spatele copertei, informațiile datează din aceeași perioadă. Așa sunt pregătiți în liceu viitorii noștri informaticieni.”, a spus Pălărie.
Într-adevăr. Amintiți-vă – când ați avut ultimul monitor CRT (“cu tub”, pentru cei neinițiați). Când ați folosit ultima dată o dischetă? Dacă ați avea un copil clasa a IX-a, 14-15 ani, oare ar știi să identifice elementele din fotografie?
Am pornit si noi pe urmele manualelor de informatică. Din comoditatea fotoliului, am descoperit coperți incredibile.
“Încremeniți în proiect” cred că este cea mai bună expresie.
În prima fază am căutat manualul cu pricina și l-am găsit la vânzare. Editura Didactică și Pedagogică a scos volumul inclusiv în anul 2019. Probabil la editură textul se mai culege la linotip cu litere de plumb…altfel nu ne dăm seama cum de nu a sărit nimănui în ochi arhaismul.
Tot Editura Didactică și Pedagogică vine cu o altă variantă de manual, tot clasa a IX-a. Coperta ușor schimbată. Pe prima pagină scrie pompos Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Monitoarele de pe prima, ca și unitățile calculatoarelor datează de cel puțin 20 de ani.
În fine, din aceeași categorie face parte și manualul de-a X-a. Tot de la Editura Didactică și Pedagogică.