READING

Marta Trancu-Rainer, doctor pentru capete încorona...

Marta Trancu-Rainer, doctor pentru capete încoronate dar și pentru femei sărmane

„…Nu vedeți că sforțările mele proprii cât și ajutorul din afară dăruit de D-voastră cu atâta generozitate nu vor servi la nimic? Căci am senzația unei pieiri sau mai bine a unei dispariții din lumea medicală. Atunci mă întreb dacă n-aș face mai bine să mă înfund undeva… tragerea de inimă nu mi-a lipsit… vremea nu o pierd… o reușită îmi pare ceva irealizabil… căci îmi lipsește un lucru esențial: rubedeniile care fac politică!“

Aceste rânduri pline de deznădejde au fost trimise de Marta Trancu către Francisc Iosif Rainer, cel care i-a devenit prieten și sprijin din prima ziua în care s-au întâlnit, iar din 1903 timp de 41 de ani avea să-i fie și soț.

Marta Trancu-Rainer | Sursa: Personalități armene – personalitati.araratonline.com

Povestea Martei Trancu a început în ziua de 25 septembrie a anului 1875. Atunci a venit pe lume la Târgu Frumos, un orășel din Moldova, într-o veche familie nobiliară armenească. A avut un frate cu un an mai mare, Grigore Trancu-Iași, om politic, economist, avocat, profesor universitar, scriitor. Copilăria nu i-a fost lină. Tatăl ei – om generos și gospodar, cu prăvălii și mici ateliere ce asigurau familiei un venit constant – a murit în anul în care Marta a împlinit 11 ani.

În jurnalul ei, publicat cu titlul File de jurnal, ea a amintit și de bunica din partea tatălui pe care oamenii locului o numeau „coana Marta doftoroaia”, fiind renumită pentru leacurile ei.

După primele clase, în 1894 a urmat timp de patru ani Institutul liceal Humpel din Iași. La finalizarea liceului, s-a înscris la Facultatea de medicină din același oraș. În timpul studiilor, pentru rezultatele excepționale, a obținut prin Fundația Adamachi o bursă în valoare de 100 de lei.

„Din aceasta dădeam 70 de lei acasă, iar 30 de lei erau banii mei de buzunar, haine, cărţi, teatru, bacşişuri la autopsierul Ghiţă, pedagogul nostru, câte un ajutor la colegi şi rareori câte o prăjitură, care costa 10 bani, la grecul de la Mitropolie.” – Marta Trancu, File de jurnal

Soțul Martei, medicul și antropologul Francisc Iosif Rainer | Sursa: wikiwand.com

1898 a fost anul întâlnirii ce i-a influențat decisiv viața. Și-a propus să învețe „puțină anatomie patologică” de la profesorul Victor Babeș. Înainte de a lua o decizie, a mers la profesorul G.I.Stoicescu de la Spitalul Colțea pentru a se documenta. Acesta i-a propus să învețe cu dr. Rainer, șeful de laborator. În jurnalul ei, Marta a relatat detaliat cum profesorul Stoicescu a condus-o în prima zi până la ușa laboratorului și prima întâlnire cu cel care avea să-i devină soț, prieten și cel mai mare și de încredere sprijin de-a lungul unei vieți cu tot felul de provocări.

„Am să te conduc până acolo”, i-a spus profesorul Stoicescu. „Ajunși la ușa laboratorului bate și Rainer apare în bluză, înalt, slab, palid, cu ochii mari și plete scurte. Profesorul Stoiceseu continuă: domnișoara Trancu este din Iași, a venit să lucreze puțină anatomie patologică… Rainer, îți încredințez pe domnișoara. În această zi mohorîtă de octombrie a anului 1898, în micul laborator de la Spitalul Colțea, s-a pecetluit soarta vieții noastre”, a notat apoi Marta Trancu-Rainer în jurnalul ei.

După terminarea specializării, s-a întors la Iași; timp de câțiva ani, a corespondat fără întrerupere cu dr. Rainer și, în cele din urmă, în 1903, s-au căsătorit. S-a mutat atunci definitiv la București unde a început o nouă etapă a vieții ei profesionale.

În urma unui concurs, a reușit să câștige postul de medic secundar chirurg la un spital din București. În jurnal, a povestit cu câtă desconsiderare și neîncredere au privit-o la început medicii chirurgi, toți bărbați. Pentru că ea a fost prima femeie chirurg din România. Atitudinea acestora a avut rostul ei și a motivat-o pentru a învăța și a se perfecționa permanent.

Spitalul și biserica Colțea | Sursa: bestofromania.eu

În timpul Primului Război Mondial a primit gradul de maior și a lucrat ca medic chirurg de campanie. Din acea perioadă, într-o filă de jurnal povestește cum fost pentru ea ziua de 6 octombrie 1916: „La Colţea am operat întruna. M-au întrerupt la 16:20 ca să merg la Palat să văd un bolnav cu rezecţia osului iliac. Nu era nimic îngrijorător […]. La Colţea surpriză. Multe pansamente. Am trecut pe la Eforie, de acolo la Palat, unde am scos un glonţ de la gât. Am amputat un deget la picior şi am făcut o artrotomie la articulaţia tibio tarsiană. La 2 acasă. Apoi din nou, la Palat, pansamente, operaţii. Am scos o schijă de obuz din picior. Seara a venit.”

Regina Maria alături de un soldat rănit, Primul Război Mondial, 1917 | Sursa: Muzeul Unirii Alba

După terminarea războiului, și-a deschis un cabinet de obstetrică, fiind unul din cei mai solicitați medici din București. A fost unul din medicii reginei Maria, s-a îngrijit de fiicele acesteia, de doamne din înalta societate, dar și de femei sărmane, fără educație. Le-a tratat pe toate la fel, cu același devotament și aceeași dorință de a face bine.

Presa vremii a scris deseori despre medicul chirurg Marta Trancu-Rainer. Într-un articol, autorul a făcut un portret al omului și al chirurgului din care putem afla mai multe despre personalitatea Martei Trancu, acest „neobosit chirurg”, o „femeie în deplinul înțeles al cuvântului”. Activitatea ei medicală a fost cunoscută și recunoscută în țară, dar și în străinătate. A publicat lucrări și articole științifice și a fost la curent cu tot ce era nou într-un domeniu dinamic, într-o perpetuă evoluție.

Stânga: Alături de un grup de medici; Dreapta: Acasă, Marta Trancu-Rainer cu soțul ei |
Surse: open-i; viata-medicala.ro

„Simplă, afabilă și duioasă în puținele prietenii pe care viața supra încărcată i le permite, e mereu preocupată să facă o plăcere, să aducă un serviciu, o alinare, o încurajare. […] Bolnavii și mai ales bolnavele, căci feminismul său se manifestă mai ales printr’o deosebită și persistentă grijă de femeie, de mamă și de sănătatea progeniturii, nu vorbesc de ea decât cu binecuvântări. Relațiile sale cu bolnavele, de la capetele încoronate până la cele mai umile țigance, lucrătoare la binale, sunt cordiale, compătimitoare, dar hotărâte și pline de autoritatea omului care știe și ce sufere omul, dar și cere să înfrunte durerea cu stoicism și stăpânire de sine”, scria în 1936 unul din ziare.

În 1944, cu patru luni înainte de a împlini 70 de ani, soțul ei a murit. După șase ani, în luna ianuarie, Marta Trancu-Rainer s-a dus alături de el.


RELATED POST

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.