4 decembrie 2020, 22:18

„Masa, când e plină de toate, parcă râde.” Credințe și obiceiuri în jurul meselor țărănești

„La masa celor mai mulți țărani, bucatele se pun cu îndestulare, ca să fie toți mulțămiți. E păcat să se scoale cineva flămând de la masă. Belșugul în toate e fericirea casei, căci de aceea trăiește omul și cine se chinuiește cu mâncarea face mare păcat. Bune ori rele, bucate trebuie să fie cu îndestulare pe masa săteanului.”

 

În studiul de antropologie culinară românească, ‘Din bucătăria țăranului român’, realizat la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea și publicat prima dată integral de editura Paideia, în anul 2000, dascălul și pasionatul folclorist Mihai Lupescu a strâns, pe lângă o seamă de rețete, și o întreagă lume cu „obiceiurile  și tradițiile ei, cu credințele și ritualurile ce țin de mâncare și de mese, legând bucătăria de spirit”, cum prezenta Radu Anton Roman această prețioasă lucrare.

 

Ca să știm cum a fost. „Eu cu nici o pretenție am strâns și rânduit cunoștințele despre bucatele țărănești, ci numai cu gândul să rămâie scrise, pentru cei ce vin după noi, bătrânii, și a le găsi urmașii așa cum sunt, căci vremea prefacerilor în care trăim va schimba și gusturilor celor ce vin după noi; și-i bine să știe, cel puțin în parte, și ei, cum a fost înaintea lor”, scria învățătorul Mihai Lupescu, în februarie 1916, când spera ca manuscrisul lui să fie publicat de Academia Română. 

 

Nu a fost publicat, inițial din cauza războiului, ulterior – din alte motive sau reguli academice. Mihai Lupescu a murit în 1922 și după 78 de ani, manuscrisul lui a fost redescoperit și a văzut lumina tiparului.

 

„Fata care nu poate face mămăligă bună, nu-i bună de măritat”, zicea țăranul mucalit; Mămăligă și sarmale | Credit foto: Mira Kaliani

 

Credințele strămoșești. Așa cum țăranul celebra orice moment pe care îl considera important, la fel făcea și când era vorba de mese și mâncăruri – totul se învârtea în veșnicul și fantasticul joc magic al credințelor și superstițiilor lui strămoșești. 

 

Firea gospodinei și gustul bucatelor. El zicea că felul în care se preparau bucatele, cât de gustoase ieșeau acestea, depindea și de firea gospodinei – astfel, țăranii erau convinși că borșul se acrește și iese bun doar din mâna unei gospodine vrednice, „harnice și iute”. 

 

Nici mămăliga nu o putea face oricine și țăranul hâtru zicea că „fata care nu poate face mămăligă bună, nu-i bună de măritat, indiferent cât de bătrână ar fi”.

 

Cu rânduiala se împăca tare greu. Cu greu era scos țăranul din ceea ce „a apucat de la moși-strămoși” și mai ales când venea vorba de igienă:

 

„Regulile igienice îl lasă tot cum a fost, chiar și cei de astăzi, care au fost prin școli, tot nu se deprind cum e bine”, scria Mihai Lupescu.

 

„Cu regula, cu rânduiala, el, care-i crescut fără regule, greu se deprinde și, când scapă de asprimea ei, revine la viața lui de mai înainte. Cu regulile igienice, deși le aude din gura multora ori le-a învățat în școli, greu de tot se deprinde și anevoie intră în deprinderile lui”, menționa Mihai Lupescu. 

 

Interior dintr-o gospodărie țărănească din vremuri trecute, locul unde se pregătea mâncarea; Muzeul ASTRA din Sibiu | Credit foto: Mira Kaliani

 

Când n-avea încotro. La mesele țăranului român se respectau obiceiuri preluate din bătrâni, formate și date mai departe. El nu avea anumite ore pentru mese – mânca atunci când îl apuca foamea. 

 

Dar când nu avea încotro – se afla la școală, la cazarmă, adică la oaste, ori venea „în atingere cu surtucarii și slujbașii care își au ceasurile de mâncare cu rânduială” –, se conforma și el regulilor.

 

În tihnă.  Din prezentarea folcloristului Mihai Lupescu și din zicătorile de genul, „Mănâncă numai să nu te mănânce”, „Mănânc și eu, ia, așa, numai să-mi țin zilele”, reiese că țăranul român „nu-i mâncăcios și lacom”.

 

De regulă, scria Elena Niculiță Voronca în ‘Datinile și credințele poporului român’, se mânca de trei ori pe zi, iar vara, când se muncea la câmp, de patru ori. 

 

La masă, bucatele sunt așezate „cu îndestulare”, fiindcă e considerat păcat atunci când cineva se ridică flămând de la masă. 

 

În timpul când mănâncă, „țăranul dorește să fie și să aibă liniște”. „Nici împăratul nu te poate scula de la masă” sau „Lasă-mă să-mi tihnească mâncarea”, erau vorbele lui. 

 

Masa cea rotundă și cu trei picioare. Când e acasă, mănâncă la masă – mesele sătenilor erau rotunde, cu trei picioare, în jurul căreia stătea toată familia, „măsuță la care au mâncat mulți din cărturari de samă de astăzi și la care a mâncat și culegătorul acestor cunoștinți populare”, își amintea Mihai Lupescu.

 

Masa stă așezată sub icoane, la răsărit, și „trebuie să fie acoperită cu față de masă albă și pe masă să stea pâine și sare, să nu fie goală”.  Din această superstiție „că nu-i a bine”, țăranul nu punea pe masă „nici talger (fund pe care se răsturna mămăliga) deșert, nici carafă deșartă”.

 

Bucate, credințe și obiceiuri țărănești | Credit foto: Mira Kaliani

 

Când râde masa și alte credințe. Elena Niculiță Voronca a notat obiceiuri, superstiții și vorbe din bătrâni din jurul meselor țărănești.

 

„Masa, când e plină de toate, parcă râde. Când se varsă pe masă băutură, ea se bucură și zice: las’ să fie de unde varsă!”

 

„Omul totdeauna pe masă se cuvine să mănânce, nu în alt loc, pe laiță sau unde apucă, căci pentru aceea i-a dat Dumnezeu masa.”

 

„Pe masă să nu șezi că e păcat, nici coatele să nu le pui pe masă când mănânci.” În anumite locuri, se spunea că, „dacă stau doi cu coatele pe masă, aceia iau păcatele de la toți ceilalți din jur”.

 

„Omul totdeauna să fie cumpătat la masă, să nu mănânce prea mult, căci e păcat. Când să scoală, să nu fie prea sătul.”

 

De mănânci tot din farfurie, țăranul zicea că „e sărăcie, foamete și n-ai noroc”.

 

Cine mănâncă direct din oală, va plânge sau va avea vreme rea la nuntă.

 

Despre fete și feciori se zicea că nu trebuie să mănânce mult ca să nu își mănânce din noroc.

 

„Să nu  mergi pe drum mâncând, că uiți și-ți pierzi norocul. Sau te vorbesc oamenii.”

 

„Să nu mănânci când asfințește soarele, că vârcolacii mănâncă soarele și luna.” 

 

Interior casă țărănească, parcul etnografic ‘Romulus Vuia’ din Cluj-Napoca| Credit foto: Mira Kaliani

 

Ritualul de la masă. Indiferent unde ia masă – acasă, pe câmp sau când e plecat la drum – țăranul are ritualul lui, nota Mihai Lupescu, iar Elena Niculiță Voronca preciza că, atunci când se pune la masă, țăranul „totdeauna își spală mâinile, făcând cruce, și când să pune, și când se scoală”.

 

„Mesenii se descopăr pe cap, oriunde s-ar afla, se spală pe mâini, se șterg, își fac cruce spre răsărit și se așază la masă. 

[…]

Când se scoală de la masă, unul dintre ei zice în glas: «Mulțămescu-ți ție, Doamne, și de pâne și de sare, și de darul sfinției tale». Apoi se spală  pe mâini, căci palmele le sunt pline de fărmături de mămăligă, neavând furculiți.”

 

De altfel, cum precizau culegătorii de obiceiuri și tradiții din popor, țăranul român nu avea furculițe; când mânca, el se folosea de mână și de lingură, așa cum s-a deprins și „a apucat din moși-strămoși”. 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.