23 septembrie 2020, 18:26

Masca, de la deghizare la nevoia omului de a-și proteja sănătatea. O scurtă istorie

Începutul lui 2020 nu a fost deloc așa cum, probabil, mulți și l-au dorit și, tot probabil, nimeni nu și-a închipuit că masca de protecție va fi printre cele mai cerute și vândute produse ale acestui an. Mai mult, că va deveni chiar un accesoriu la modă. Iar din 15 mai, folosirea ei în spații publice este obligatorie în România. 

Cu mască, fără mască. Câteva explicații. 

Masca medicală este de două tipuri: chirurgicală, numită și anti-stropi, sanitară, igienică sau cu trei pliuri, și de protecție respiratorie. Acestea sunt folosite în mod special de personalul medical.

Masca chirurgicală este de unică folosință, cu straturi din fibre nețesute, cu trei pliuri, concepută pentru a limita, într-un contact foarte apropiat, propagarea microbilor de la gura, nasul, respirația purtătorilor. Picăturile respiratorii sunt reținute într-un strat cu rol de filtru ce poate fi impermeabil. Acest tip de mască are o întăritură de metal în partea de sus, pentru zona nasului. Gradul de protecție oferit de această mască este mai bun comparativ cu masca nemedicală, textilă. 

Când se umezește, trebuie schimbată, iar dacă se tușește și/sau strănută în ea se schimbă de fiecare dată. Acestea sunt măștile recomandate de medici pentru a se purta în perioade de epidemie și ori de câte ori se consideră că e nevoie, fiind deseori purtată și pentru a proteja împotriva poluării, prafului, fumului, alergenilor.

Măștile de protecție respiratorie sunt folosite de personalul medical și, după sterilizare, pot fi refolosite.

Masca nemedicală, confecționată, deseori acasă, din bumbac, cea mai bună alegere, sau alte textile, poate fi folosită, însă trebuie spălată și igienizată după fiecare purtare. Potrivit lui Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, dacă se alege această mască, „nu e suficient să ai doar una atunci când pleci de acasă”.

De la deghizare la protecție | Credit imagini: JL G/Pixabay | Frauke Riether/Pixabay

De la deghizare la protecție.

Umblând, virtual, de-a lungul timpului și de-a latul acestui pământ pe care suntem de ceva timp atât de izolați, în căutarea unei istorii a măștii, un lucru e sigur. La începuturi, rostul ei a fost, în cea mai mare parte și a rămas, în alte situații, pentru deghizare, nu pentru protecție. 

Din vremuri străvechi, unii oameni, în anumite împrejurări și din diferite motive, au căutat metode de a-și ascunde fața în public pentru a nu fi recunoscuți. De cealaltă parte, măștile medicale au fost menite să protejeze sănătatea celui care o poartă și nu să ascundă identitatea purtătorului – cel puțin, acesta a fost scopul lor principal. 

O scurtă istorie a măștilor de protecție și cum au evoluat. 

Secolul al XIII-lea. Servitorii lui Kublai  și șervetele de mătase. 

Venețianul Marco Polo (1254–1324) a rămas cunoscut pentru călătoria făcută în Asia, în timpul Imperiului Mongol, cel mai mare imperiu din istorie, între secolele al XIII-lea și al XIV-lea. Reîntors pe pământ natal, în urma unei bătălii, Marco Polo a fost prins și închis în Genova. În închisoare, l-a cunoscut pe scriitorul Rustichello din Pisa pe care l-a rugat să scrie despre călătoria lui. 

Acesta a scris cartea Il Milione, în italiană, repede devenită populară. În timp, au apărut numeroase variante iar cartea a rămas cunoscută în special cu titlul din engleză, The Travels of Marco Polo, Călătoriile lui Marco Polo

Aventurierul a descris imperiul măreț al hanului Kublai, notând diferite lucruri descoperite acolo și care în Europa din vremea lui nu existau (printre acestea, banii din hârtie, serviciile poștale sau ochelarii pentru vedere). 

În carte, vorbește și despre obiceiurile de la curtea hanului, inclusiv despre servitorii acestuia:

„Și trebuie să spun că cei care îi servesc mâncarea și băutura marelui Kublai sunt unii dintre cei mai de seamă nobili. Ei își acoperă gura și nasul cu șervete din mătase și fire de aur, astfel că nici suflul, nici mirosul lor nu atinge farfuriile și pocalele aduse la masa lui Kublai Han”.

 

Plinius cel Bătrân (stânga) și Leonardo da Vinci | Sursă imagini: Britannica | Biography

De la Plinius la Leonardo. Omul față în față cu acele substanțe ce otrăvesc aerul.

Mințile ingenioase, cu aplecare spre știință, au înțeles din timpuri îndepărtate necesitatea omului de a se proteja împotriva substanțelor nocive. 

În cartea The SAGE Encyclopedia of War: Social Science Perspectives, autorul Paul Joseph, profesor de sociologie, nota: „Cu mult timp înainte de dezvoltarea științelor biologice și chimice în secolul al XVIII-lea, oamenii știau că anumite substanțe erau toxice. Nu avea importanță natura acelor substanțe otrăvitoare, dacă erau biologice sau chimice; ceea ce conta era impactul lor.”

Omul politic și istoricul atenian Tucidide (cca. 460–390 î.e.n.) scria despre eforturile Spartei de a cuceri Plateea folosind vapori de sulf. În Istoria Naturală, Plinius cel Bătrân (23 AD–25 August 79 AD) enumera nu mai puțin de 7000 de substanțe cu potențial otrăvitor.

În aceeași lucrare, în cartea dedicată metalelor, Plinius cel Bătrân scria: 

„Persoanele angajate în ateliere unde se lucra miniul își protejează fețele cu măști din vezica animalelor, pentru a nu inhala praful oxidului care este extrem de periculos. Masca este, în același timp, suficient de transparentă pentru a vedea prin ea.” 

După câteva secole, Leonardo da Vinci scria despre anumite recipiente în care era pus și arsenic ce se aruncau probabil pe nave de război pentru a-i ucide pe marinarii inamici. Da Vinci a inventat mici bucăți de pânză umezite în apă care, la vremea respectivă, erau folosite de marinari pentru a se proteja de emanațiile toxice.

Odată cu evoluția științei de-a lungul secolelor, necesitatea unor măști sanitare adecvate a devenit tot mai evidentă. Medicul italian Bernardino Ramazzini, autorul tratatului De Morbis Artificum Diatriba (Bolile muncitorilor), numit deseori „părintele medicinii muncii”, scria despre protecția neadecvată în fața pericolelor produse de anumite substanțe otrăvitoare. 

 

Costumul cu cioc și o variantă „modernă” | Surse: HistoryExtra | Pinterest

Secolul al XVII-lea și ciocul cu parfumuri.

În secolul al XVII-lea, în perioada când ciuma bântuia Europa, doctorii purtau un costum ce arată acum bizar – în zona feței, „echipamentul” avea un cioc lung și ascuțit. Acesta însă avea un rost, cel puțin așa se credea atunci, deoarece era plin cu tot felul de plante aromate și îmbibat cu parfumuri pentru a alunga mirosurile urâte și contaminarea pe calea aerului. 

În timp, această stranie costumație a fost stilizată în diferite versiuni, create fie pentru producții teatrale, fie pentru carnavaluri. Un costum cu mască cu cioc din secolul al  XVII-lea se află la Deutsches Historisches Museum din Berlin.

Praf, bacterii, aer nociv.

Secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au depășit etapele de utilizare a vezicii de animale și a pânzelor umede pentru protecție respiratorie și au adus măști prin care sănătatea purtătorului era mai bine protejată.

La jumătatea secolului al XVIII-lea, un studiu făcut de oameni de știință germani a demonstrat legătura între sănătatea aparatului respirator și bacterii și praful industrial. 

Astfel, unul dintre primele filtre de protecție a aparatului respirator împotriva fumului a fost așa-numită Nealy Smoke Mask, folosită de pompieri. Într-un număr din decembrie 1877 al publicației dedicate pompierilor Fireman’s Journal, se scria că aceasta este o „invenție valoroasă”. 

Un portret al chirurgului polonez Jan Mikulicz-Radecki și o imagine din sala de operații / Surse imagini: Wikipedia | Storia Della Medicina

 

Secolul al XIX-lea și masca lui Mikulicz.

Polonezul Jan Mikulicz-Radecki (1850–1905) a fost nu doar un chirurg apreciat, ci și un inovator în tehnici chirurgicale. Este și creatorul unei măști chirurgicale, din tifon, ce acoperea fața și gura în timpul operațiilor, numită masca lui Mikulicz.

În secolul al XIX-lea, pariziencele moderne au început să poarte voaluri din dantelă pentru a se proteja împotriva prafului, în special în perioada în care Parisul din vremea lui Georges-Eugène Haussmann a fost într-un amplu proces de refacere a bulevardelor, parcurilor, clădirilor publice. Pe măsură ce lumea științifică descoperea tot mai multe despre răspândirea virusurilor, oamenii au început să fie tot mai preocupați de a-și proteja sănătatea.

Într-un articol din Hospital Gazette and in Scientific American, din anul 1878, medicul A.J. Jessup recomanda purtarea măștilor din bumbac pentru a limita transmiterea bolii în timpul epidemiilor. 

Virginia Postrel, cronicar Bloomberg, citează din articolul acestuia: „Un filtru corespunzător de bumbac, purtat peste gură și nas, ar trebui să împiedice microbii din aer. Am putea fi încredințați astfel că acele boli vor fi ținute la distanță”. Teoria lui, notează Virginia Postrel, nu a prins.

În 1897, a fost publicat un prim studiu medical despre utilitatea purtării măștii în timpul operațiilor. 

Chirurg și asistentă, 1922 | Sursa: Library of Congress

 

Secolul al XX-lea. Masca chirurgicală, o necesitate.

Totuși, la începutul secolului al XX-lea, acest lucru nu era obișnuit în spitale. În 1905, un experiment a putut arăta cantitatea de streptococi eliminată de pacienți cu scarlatină atunci când tușeau sau plângeau. Experimentul a fost făcut și pe medici și asistente fără probleme de sănătate pentru a vedea ce cantitate de bacterii elimină când vorbesc sau tușesc – rezultatele au dus la recomandarea de a purta măști în mod special în timpul operațiilor.

„În mod evident, protecția gurii, pentru a nu răspândi particule de salivă când se vorbește, ar trebui să fie o metodă preventivă de rutină pentru chirurgi și asistente în timpul operațiilor”, scria medicul Alice Hamilton, așa cum citează Virginia Postrel. 

În iarna anului 1910 și până în primăvara anului 1911, în nord-estul Chinei a izbucnit o epidemie de ciumă pneumonică. Wu Lien-The, un medic din Penang, Malaysia, recunoscut pentru munca lui în domeniul sănătății publice, a fost numit coordonatorul echipei ce avea menirea să oprească răspândirea epidemiei. El a susținut atunci că boala se transmitea pe calea aerului și, pentru a preveni răspândirea infecțiilor, a cerut să se facă măști pentru a fi purtate atât de personalul medical, cât și de oamenii obișnuiți.

La puțin timp, în 1918, când lumea a fost afectată de o epidemie de gripă, purtarea măștilor a devenit obișnuință în asemenea situații, și pentru personalul din domeniul sanitar, și pentru populație. 

Halate, mănuși, bonete, măști, saboți medicali sunt astăzi obligatorii în ținuta celor care intră în sala de operație. Cu toate că nu se poate spune cu siguranță momentul în care fiecare dintre aceste obiecte a început să fie adăugat costumului medical, într-un articol din 2016 – Uncovering the History of Operating Room Attire through Photographs –, autorii au încercat să reconstituie prin fotografii de arhivă istoria îmbrăcămintei în sala de operații

Potrivit acestora, măștile au început să fie folosite în mod obișnuit de personalul medical cel mai probabil din prima sau a doua decadă a secolului al XX-lea. 

Acestea au fost ulterior mereu îmbunătățite, atât ca design, cât și ca materiale folosite. 

Polurea industrială.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, multe țări s-au confruntat cu poluarea industrială și astfel imaginile cu oameni pe stradă purtând măști de protecție au devenit comune. Reducerea poluării în țările lor a fost și unul dintre principalele motive pentru care țările avansate economic și-au mutat fabricile în India, China și multe alte țări în curs de dezvoltare. 

Stânga: Din colecția lui Alexander McQueen, „An bailitheoir cnámh” | Sursa: By the way; Dreapta, de sus, surse: Foreign Policy | Julita/Pixabay | Stwayne Keubrick’s Art Shop / Twitter @SKArtShop

Masca, la modă. 

În ianuarie 2010, cu o lună înainte de a se sinucide, creatorul de modă britanic Alexander McQueen a prezentat colecția „An bailitheoir cnámh”, expresie galică ce înseamnă „Colecționarul de oase”. Colecția a inclus „accesorii neobișnuite”, și anume măști de protecție și cagule. 

După patru ani, o tânără creatoare de modă din China, Masha Ma, a văzut oportunitatea în piața ei și a prezentat o colecție originală cu măști inspirate din cele medicale. Și nu a fost singura. Alți creatori de modă și artiști au folosit în creațiile lor astfel de măști. Și ideea a prins, în special în piețe din țări asiatice unde folosirea măștilor zi de zi este de mulți ani rutină.  

15 mai 2020.

Din această zi, măștile de protecție trebuie purtate obligatoriu în România, în spații publice închise, inclusiv în mijloace de transport în comun. 

Epidemia cu care se confruntă lumea de la începutul anului 2020 a făcut din fabricarea măștilor medicale una dintre cele mai profitabile afaceri. Masca devine un accesoriu la modă. Apar „colecții noi”, cu modele înflorate, mesaje, imagini colorate. Măști textile pot fi confecționate însă și acasă.

Dincolo de modă, preferințe și tentația de a arăta cu stil în orice împrejurare, atunci când se aleg măști de protecție ideal ar fi să se țină cont în primul rând de rostul lor și scopul pentru care trebuie purtate: și anume, să ofere un grad de protecție cât mai ridicat. Totuși, susțin specialiștii, medicală sau nu, confecționată acasă sau cumpărată, important este ca, în spații publice închise, să se acopere gura și nasul cu o mască. 

Detalii despre masca de protecție, recomandări oficiale și explicații medicale se pot afla din acest articol.

 

Credit foto cover: Jose Antonio Alba/Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.