Site icon Editia de Dimineata

Măștile de protecție, accesoriu obligatoriu la prima prezentare de modă Dolce&Gabbana din vremea COVID-19

Dolce&Gabbana rescrie regulile prezentărilor de modă de lux, organizând primul spectacol cu public din vremea COVID-19. Cu un public așezat respectând normele de distanțare socială și cu măști de protecție pe post de accesoriu obligatoriu, așa a decurs prima prezentare de modă organizată în timpul pandemiei de coronavirus, anunță Agerpres. 

Spectacolul a făcut parte din săptămâna modei masculine de la Milano, care a fost desfășurată și online, însă și cu câteva reprezentări în aer liber, cu condiția ca invitații să respecte normele de distanțare socială și să poarte măști de protecție, în timp ce au putut admira modelele defilând pe podium.

Campusul universitar al fundației de cercetare din domeniul medical Humanitas a fost gazda prezentării, institut care demarează numeroase eforturi în vederea dezvoltării unui vaccin împotriva noului coronavirus, un proiect la care și casa de modă Dolce&Gabbana contribuie financiar.

Cei doi designeri renumiți Domenico Dolce şi Stefano Gabbana, care dețin de altfel și casa de modă, au declarat că prin intermediul spectacolului doresc să transmită un mesaj plin de optimism, mai ales în contextul în care Italia a fost una dintre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus.

Criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19 au adus efecte negative și în cazul caselor de modă de lux, care au fost nevoite să își închidă temorar magazinele și să încetinească activitatea unităților de producție. Mai mult decât atât, unele branduri au fost nevoite chiar să și anuleze mai multe spectacole și opteze pentru versiuni fără publică, în format exclusiv digital.

”Milano se simte în siguranţă, cu măşti şi verificarea temperaturii peste tot. Îmi pare bine că pot vedea din nou modă şi că îmi pot revedea prietenii”, a declarat jurnalistul de modă Luke Leitch pe Instagram, potrivit Agerpres. 

Sursă Foto: thejakartapost.com

Sursă Foto: news.leportale.com

Exit mobile version