Site icon Editia de Dimineata

McDonald’s îşi ia burgării și pleacă din Rusia

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Lanţul de fast food McDonald’s îşi închide afacerile din Rusia, ca răspuns la războiul din Ucraina. Celebrul lanț de fast-food a funcționat în Rusia timp de 30 de ani. Lansarea sa acolo a fost un prilej de mare bucurie pentru ruși, imaginile imortalizate de fotoreporteri la vremea respectivă stând mărturie pentru asta.

Conform BBC, McDonald’s a anunțat că mediul de afaceri a devenit imprevizibil, din cauza crizelor umanitare generate de conflictul din Ucraina, iar operarea în Rusia nu mai este conformă cu valorile sale.

Compania şi-a închis temporar locaţiile în Rusia în luna martie. Compania, care a angajat 60.000 de oameni în Rusia, anunţă că este în căutarea unui cumpărător local.

”Suntem angajaţi faţă de comunitatea noastră internațională şi trebuie să rămânem inflexibili în privinţa valorilor noastre”, anunţă într-un comunicat CEO-ul companiei, Chris Kempczinski.

Exit mobile version