Dacă n-ar fi fost actriță, ar fi fost tot artistă. Ar fi ales muzica, pe care, în fond, nici n-a părăsit-o vreodată. Știați? Medeea Marinescu, cântând la pian? Da, ”Maria Mirabela”, din film. Pentru mulți așa i-a rămas numele, Mirabela.
”Da, pentru foarte mulți voi rămâne ”Mirabela”. Tentația oricărui actor cu un pic de orgoliu este să spună ”Stai, stai, stai, că am mai făcut și altceva, nu doar ”Maria Mirabela”. Pe de o parte. Pe de altă parte, a fost o șansă pentru mine, n-o văd ca pe un balast.
Marea provocare pentru mine a fost să schimb porecla în renume.Și, la un moment dat, cei care mă strigau pe stradă ”Mirabela”, să îmi cunoască și numele adevărat. Și după niște ani am și reușit”, mărturisește.
Este unul dintre ”Oamenii dimineții”
Medeea Marinescu este invitata Ioanei Ciurlea, la Digi 24, la emisiunea care aduce publicului oameni cu povești aparte: ”Oamenii dimineții”.
Ni se înfățișează atât de natural și de alb-negru, fără ocolișuri și subterfugii, că parcă ne cunoaștem de o viață. O știm de pe scenă, o știm din filme, dar acum o vedem pe femeia, mama, pasionata de muzică Medeea Marinescu.
Acea Medeea născută aproape pe scenă, cum mărturisește. La Buftea, în studiourile cinematografice, care i-au fost casă și loc de joacă. S-a jucat de-a scena înainte de a descoperi jucăriile copilăriei celor nealeși de viață pentru a dărui frumos.
”M-am născut pe platourile de filmare. Primele mele amintiri din copilărie sunt legate de Studioul Buftea, Disneyland-ul copilăriei mele. Sunt printre copiii norocoși.
Părinții mei lucrau la Buftea, și în fiecare zi mă luau la filmare. Tata este director de imagine, mama este machieuză, și eu am crescut acolo, cu ei.
Am avut nesperata șansă de a cunoaște foarte mari actori, de a fi lângă ei pe platourile de filmare.
Să știți că primele versuri din Eminescu le-am învățat de la Poldi Bălănuță (Leopoldina Bălănuță – n.r), la filmul ”Ion”. Părinții mei lucrau la filmul acela, au stat luni de zile pe Valea Sadului, unde se filma.
I-am cunoscut pe toți acei mari actori. Mai târziu am și jucat cu Șerban Ionescu în ”Dineu cu proști”.
Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei! Alături de dânșii am și jucat.
Gina Patrichi! Foarte mulți actori, care mi se par și astăzi la fel. Ca și Ștefan Iordache, Dem Rădulescu – fabuloși. O lume fabuloasă, pe care am întâlnit-o, care mi-a trecut prin fața ochilor foarte aproape”, spune despre anii care au format-o pe actrița Medeea Marinescu.
Vedetă?
Spunea, într-un alt interviu, că pericolul, atunci când te trezești vedetă peste noapte, este să pierzi niște repere juste. Că a văzut asta și mai târziu, cu oameni care și-au pierdut capul după ce au avut un oarecare succes, fiindcă și asta ține de un reper.
”Și eu sunt vedetă, dar dacă mă compar cu Shirley Temple, sunt foarte departe de ce înseamnă la nivel mondial ea și ce este Maria Mirabela. Trebuie să păstrăm niște proporții. Am văzut oameni în această situație, și cu cât ești mai necopt, cu atât este mai ușor să ți se întâmple așa ceva”, explica atunci invitata de acum a Ioanei Ciurlea.
Soțul ei este director de imagine. Probabil cel care înțelege cel mai bine ce înseamnă viața unui artist.
”Cred că e o nevoie esențială pentru un artist să fie înțeles. Vedem lucrurile în aceleași nuanțe, deși aparent suntem diferiți. Un rol nu se învață în alea 5 sau 6 ore cât ești pe scenă, un rol te macină și când ești acasă.
Stau prin casă și îmi vin replici, îmi vin gânduri, idei. Îmi vin noaptea. Înainte de o premieră sunt acolo cu totul, nici nu sunt acasă, deși fizic sunt acasă. De fapt, nu sunt acasă, cu copiii mei și cu soțul meu.
Cel mare, Luca, știa că eu am spectacol, și i-am spus: ”Mama, nu mai pot să stau, chiar trebuie să plec. A întrebat de ce. Am spus că pentru că am spectacol. Și el s-a uitat în ochii mei disperat și a zis: ”Întârzie-l!”.
Dacă n-aș fi avut pe cineva care să înțeleagă, probabil că ori nu ar fi durat căsnicia, care face acum 14 ani, ori cariera mea ar fi avut de suferit, că la ceva ar fi trebuit să renunț.
Nu știu cum ar fi viața fără copii. S-a modificat ceva în mine, categoric. Cred că sunt mai tolerantă, pentru că am ceva extrem de prețios”, spune, descătușând femeia, mama, soția, omul din ea. Dincolo de scenă, dar în același timp pe ea.
Era cât p-aci s-o pierdem pe actriță. Câștigam, la schimb, un om dedicat muzicii. ”Am început să studiez muzica pe la șase ani. Am primit un pian cu coadă medie Bluthner, pe care îl am și azi și de care nu mă pot despărți. Și muzica a devenit marea mea pasiune. Este și acum marea mea pasiune, deși nu simt nevoia întotdeauna să o expun, deși mai cânt în public, dar este pasiunea mea intimă, este locul în care mă întorc atunci când chiar simt că am nevoie să mă întorc, să fiu doar eu cu mine. Era cât pe ce să se transforme într-o meserie, dacă nu eram atentă.
Acuma glumesc.
Am ajuns la liceul de muzică într-o perioadă în care erau doar câteva licee de muzică, căci era înainte de 1989, concurența era acerbă, am intrat cu 10. Am ajuns să studiez, să dau concerte, recitaluri, și în clasa a 12-a am ajuns într-un punct în care a trebuit să mă gândesc ce vreau să fac cu viața mea. Mă pregăteam pentru Conservator și în paralel făceam filmul ”Domnișoara Cristina”. Am zis că muzică voi putea face și pentru mine, dar de film nu mă voi putea despărți niciodată. Cumva a fost un moment de maturizare al meu și atunci am ales filmul, neștiind că, de fapt, o să ajung la teatru.
Bingo era la mare căutare în România, iar sălile de teatru, cel puțin când Bingo era activ cel puțin în weekend-uri, peste tot în țara asta, erau goale.
Așa că am terminat în 1996 Facultatea de Teatru, gândindu-mă încotro s-o apuc”, i-a mărturisit Ioanei Ciurlea.
Teatrul
A fost printre primii oameni care au încercat variantele teatrului independent. A prins un contract în Anglia, știe ce înseamnă să lucrezi într-un alt sistem.
”În clipa în care am intrat la Teatrul Național în 1998, știam foarte bine să apreciez locul ăla în care am ajuns și am dat concurs de admitere, și să fiu recunoscătoare.
Relansarea mea în film a venit mai târziu, cu ”Je vous trouve tres beau”, filmul din Franța, care a fost un punct de cotitură în viața și în cariera mea.
Michel Blanc, un actor foarte cunoscut și iubit în Franța, cu o româncuță, la petite roumaine, cum mi-a zis un cineast francez. Așa am început să vorbesc, de fapt, franceză, pentru că m-am aruncat într-un ocean.
A fost printre primele șase filme ale anului, dacă nu mă înșel, ca încasări. Trei luni jumate am fost pe primul loc în Franța. Doar ”Munich”, al lui Spielberg, ne-a detronat.
A fost atât de neașteptat, încât nici nu mi-am luat riscul să rămân în Franța după acel film, m-am întors acasă, să îmi văd de Teatrul Național”, explică ea pentru ”Oamenii dimineții”, de la Digi24.
Dedicată artelor
O emisiune-încântare, în care o descoperim pe Medeea dedicată artelor, măcinată și acasă de roluri, de emoții. ”Un rol te macină și acasă. Înainte de o premieră sunt acolo cu totul. Deși fizic sunt acasă, nu sunt de fapt acasă, cu soțul și cu copiii mei”, ne explică.
”M-am născut pe platourile de filmare. Primele mele amintiri din copilărie sunt legate de Studioul Buftea, Disneyland-ul copilăriei mele. Sunt printre copiii norocoși.
Părinții mei lucrau la Buftea, și în fiecare zi mă luau la filmare. Tata este director de imagine, mama este machieuză, și eu am crescut acolo, cu ei.
Am avut nesperata șansă de a cunoaște foarte mari actori, de a fi lângă ei pe platourile de filmare.
Să știți că primele versuri din Eminescu le-am învățat de la Poldi Bălănuță (Leopoldina Bălănuță – n.r), la filmul ”Ion”. Părinții mei lucrau la filmul acela, au stat luni de zile pe Valea Sadului, unde se filma.
I-am cunoscut pe toți acei mari actori. Mai târziu am și jucat cu Șerban Ionescu în ”Dineu cu proști”.
Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei! Alături de dânșii am și jucat.
Gina Patrichi! Foarte mulți actori, care mi se par și astăzi la fel. Ca și Ștefan Iordache, Dem Rădulescu – fabuloși. O lume fabuloasă, pe care am întâlnit-o, care mi-a trecut prin fața ochilor foarte aproape”, povestește cu entuziasm, punând accente, zâmbind complice cu jurnalista din fața ei.
Despre Gopo
Despre Ion Popescu-Gopo, regizorul filmului ”Maria Mirabela”, o combinate între jocul viu al actorilor și desenele animate, vorbește în termenii cei mai elogioși. Chiar dacă o alinta ”analfabeta”, deși numai asta nu e.
”Gopo a fost un deschizător de drumuri, a însemnat regândirea filmului de animație. Mi se pare că a fost un om înaintea timpurilor lui. A și fost premiat la Cannes. Tot ce înseamnă ”Maria Mirabela” este construcția lui, reușind performanța de a aduce niște copii, deci niște neprofesioniști, în situația unui actor profesionist, de a improviza în limitele unui scenariu deja scris, fără să-ți dea senzația că e o corvoadă, că este o muncă, că ai greșit sau că trebuie să urmezi un fir foarte strict. Pentru că atunci probabil ne-am fi blocat, noi, copiii.
În timpul filmărilor aveam șase ani, și era înainte de a merge la școală, drept care nu știam să citesc, așa încât Gopo mă alinta ”analfabeta”. Chiar eram. Eu nu am fost un copil precoce, să învăț de acasă să citesc.
Întâlnirea asta pe mine m-a marcat profund. L-am iubit foarte tare pe Gopo, pentru că era un om extraordinar de cald, era un domn, era un gentleman, nu l-am auzit niciodată țipând pe platoul de filmare”, a mai spus Medeea Marinescu, pe care vă invităm să o descoperiți la ”Oamenii dimineții”, o emisiune marca Digi24 și editiadedimineata.ro. Doar așa aflați cum arăta fericirea în pandemie, în viziunea actriței.
