23 septembrie 2020, 15:58

Miezul verii pastorale. Tradiții și credințe de Sântilie

„Sfântul Ilie urmărește prin cer spiritele rele, pe diavolul, plimbându-se pe norii cerului cu cai, trăsură și biciu de foc. Tunetul e huruitul roatelor trăsurii și tropotul cailor sfântului Ilie, când caii o iau mai repede la goană prin nori.”

Sărbătorit la 20 iulie, Sântilie e considerat în popor patron al verii, al arșiței, al  fulgerelor și tunetelor. Cei care nu-i respectă ziua se spune că vor fi pedepsiți „prin incendii, grindină și trăsnete”. În credința poporului, tunetele sunt produse de carul sfântului Ilie atunci când umblă prin cer, iar fulgerele vin de la biciul lui de foc. 

Sântilie în car ceresc, icoană pe sticlă, C. Irimia, Focșani, 1968 | Sursa: Dicționar de mitologie românească

Fulger și tunet.

Simboluri ale focului ceresc, ale forței și pedepsei divine, fulgerul și trăsnetul sunt caracteristici ale divinităților cerești principale, scria Ivan Evseev. În creștinismul oriental, stăpânul fulgerului este Sântilie. 

„El foloseşte acest «tun şi foc ceresc» pentru urmărirea diavolului şi pedepsirea celor păcătoşi. Se crede că, o dată cu trăsnetul, cade din cer piatra trăsnetului (identificată cu vechile cuțite de piatră de fier şi vârfuri de săgeți găsite în pământ sau în apă) căreia i se atribuie proprietăți fecundante şi fertilizatoare. Fulgerul şi tunetul mai simbolizează vocea lui Dumnezeu.”

Fulgerul e simbolul focului ce regenerează natura și societatea. E o stihie ce poate fi devastatoare, prin urmare trebuie înfrânată. 

Sfântul Ilie în folclorul românesc.

În folclorul românesc, sfântul Ilie apare cu un defect fizic, așa cum sunt reprezentați și unii eroi mitologici. „Această betegeală”, explica etnologul Ivan Evseev, „apare mai ales la divinitățile legate de foc” și se crede că e vorba de un sacrificiu cu prețul plătit pentru inițierea în tainele focului și în meseria de fierar. 

Alți specialiști au interpretat ca „un avertisment ca să nu se depăşească măsura în exercitarea unei puteri magice şi un semnal al necesității înfrânării şi impunerii unei măsuri în folosirea stihiei devastatoare a focului”. 

Se poate explica și prin faptul că, atunci când fulgeră, pe cer apare o linie sinuoasă ce a fost văzută de popor ca un șarpe – iar lumea de dincolo a apărut, inițial, în imaginația omenirii, cu înfățișarea unui șarpe.

În mitologia românească, Ilie apare ca un om obişnuit: simplu țăran, soldat, vânător, agricultor, crescător de animale ori negustor de vite. 

Ispitit şi înşelat de diavol, Ilie a omorât fie un membru, fie mai mulți din familie (tată, mamă, fiu, fiică sau soră). Aceasta este credința românilor de pretutindeni, scria Tudor Pamfile și continua: „Din aceasta pornește neîmpăcata ură a sfântului Ilie împotriva Necuratului”.

„Și de atunci și până azi, sfântul Ilie nu lasă în pace pe draci; cum se apucă ei de zavistii, de răscolesc norii, sfântul Ilie înhamă caii la căruță, pleacă prin cer și începe de-i trăsnește”, scria etnologul Tudor Pamfile.

Căindu-se amarnic, el își ispășește păcatele în diferite moduri, în funcție de legendele populare: „Stă închis 40 de ani într-un beci sau bordei; cară apă cu gura, mergând în genunchi, pentru a uda un lemn putred; adună lemne din pădure nouă ani pentru a clădi un rug imens în care se aruncă şi arde de viu; păzeşte o turmă de oi în vârf de munte”.

Sfântul proroc Ilie, icoană pe sticlă de Maria Măciucă | Sursa: Obiceiuri tradiționale în România, album editat de Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii tradiționale

Zeu al focului.

„Zeu al focului și al soarelui în Panteonul românesc”, Sântilie era identificat cu divinitatea solară Helios din mitologia greacă și cu Gebeleizis, ființă divină din mitologia geto-dacă. Acest Gebeleizis ar fi un zeu al furtunii, iar Mircea Eliade amintea că numele acestui zeu apărea menționat pentru prima și ultima dată de Herodot, însă acest lucru „nu implică în mod necesar dispariția sa din cult” – fie s-a contopit cu o altă divinitate, fie a supraviețuit cu un alt nume.

„Faptul că mitologia folclorică românească în jurul profetului Ilie conține numeroase elemente proprii unui zeu al furtunii demonstrează cel puțin faptul că Gebeleizis era încă activ în momentul creștinării Daciei, oricare ar fi fost numele lui în această epocă”, scria Mircea Eliade în Istoria credințelor și ideilor religioase.

Etnograful Ion Ghinoiu a oferit detalii; astfel, ca divinitate solară și meteorologică, Sântilie „provoacă incendiile în verile toride, produce tunetele, fulgerele şi trăsnetele în timpul furtunilor, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să dea grindina”.

Ciung și șchiop, fără auz sau fără un ochi.

Ilie a fost iertat de Dumnezeu pentru păcatele săvârșite, trecut în rândul sfinţilor şi înălţat la cer într-o trăsură cu roţi de foc la care sunt înhămaţi doi sau patru cai albi înaripaţi. 

„Acolo, pe cer, aleargă printre nori, tună (durduie, duduie, huruie, bubuie), fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul de foc. Speriaţi, dracii se ascund pe Pământ: prin pomi, pe sub streşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în corpurile unor animale, în special câini şi pisici. Dorind să nu-i scape nici unul, Sântilie trăsneşte şi arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile în care s-au ascuns dracii. În tinereţe, Sântilie ar fi tunat şi ar fi trăsnit atât de puternic încât plesnea copilul în pântecele mamei şi viţelul în burta vacii.”

„Dumnezeu văzând că Sfântul Ilie este prea puternic, i-a luat o mână şi un picior, lăsându-l aşa. Astfel, ciung şi şchiop este şi acum, de aceea nu poate umbla singur, ci când voieşte să pornească goana după draci, se urcă în carul său.”

Ca să nu distrugă lumea, „dar nici să stârpească sămânța dracilor”, Sântilie a fost lăsat, de Dumnezeu sau de Maica Domnului, ciung de mâna dreaptă sau olog de piciorul drept sau a fost asurzit ori i s-a scos un ochi.

„El continuă, însă, să alunge şi să omoare dracii, alergându-i cu trăsura şi lovindu-i cu biciul de foc ţinut în mana stângă”, scria etnograful Ion Ghinoiu.

O nouă generație.

În credința populară legată de sfârșitul lumii, „moartea lui Sântilie, singurul sfânt cu trup şi suflet, va aduce urgia apocalipsului: dracul va reuşi, în final, să-i taie capul, iar din sângele scurs s-ar aprinde Pământul care va arde 9 stânjeni în adâncime”.

După ce întregul Pământ va fi purificat prin foc, va apărea o nouă generaţie de oameni. Aceștia vor fi „mai mici decât cei de astăzi, asemănători cu Blajinii, un popor nobil, bun și fericit, care ar fi trăit înaintea Uriaşilor. Dintr-o imensă movilă funerară ar ieşi apoi sufletele tuturor morţilor sub formă de oi şi capre: oile l-ar urma pe Dumnezeu în Rai, caprele pe drac în Iad”.

Mere, ofrande de sfântul Ilie | Credit foto: Mira Kaliani 

Moșii de Sântilie.

În ajunul sau în ziua de Sântilie, se dau ofrande (fructe, în special mere, covrigi, mâncare preparată) pentru morți, alături de lumânări aprinse. Aceste ofrande sunt numite Moșii de Sântilie.

În această zi, scria etnograful Ion Ghinoiu, „sufletele morților s-ar întoarce acasă pentru a fi ospătate de cei vii”. Acesta amintea de un obicei practicat în Moldova, și anume, familia care are de pomenit copii decedați chema acasă fetițe și băieți și se scutura un măr ale cărui fructe nu au fost gustate până atunci în acel an. 

Merele se dădeau de pomană „de sufletul morților”, ca să dea pomii roade bogate; de aceea, lumea spunea că nu e bine să se mănânce mere înainte de această sărbătoare, fiindcă sufletele morților nu vor avea parte de pomană. Se obișnuia ca, în 20 iulie, femeile să ducă la biserică mere pentru a fi sfințite, iar bărbații recoltau în această zi mierea de albine. 

Miezul verii pastorale.

Ziua de Sântilie, scria Ion Ghinoiu, este în calendarul popular și miezul verii pastorale, aflat între Sângiorz, cel care gonește iarna și deschide primăvara, și Sâmedru.

Se organizau prin poieni montane vestite nedei, cum este și cea de pe Muntele Găina din Apuseni, continuată și în zilele noastre, însă diferit față de cum se ținea la începuturi.

Miezul verii pastorale | Credit foto: Mira Kaliani 

Sfântul Ilie Tesviteanul în calendarul religios.

Etnograful Maria Bocșe scria: „Suprapunerea celebrării prorocului Ilie de către biserică, peste sărbătorile precreştine, închinate soarelui, a întărit cu atât mai mult respectul faţă de această zi şi credinţa în puterea binefăcătoare a ei. 

[…]

Pe rădăcinile unor străvechi mitologii carpatice şi mediteraneene s-a creat mitul lui Sântilie, alungătorul ploilor distrugătoare, a norilor şi a trăsnetelor. Prorocul Ilie, care a trăit cu 900 de ani înainte de Hristos și vestea venirea lui, între oameni, era un adevărat sfânt, ascultat şi respectat pentru adânca sa credinţă profetică în statornicirea unei noi religii. În calendarul religios, este trecută sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul, numită în calendarul popular ca Sântilie sau Ilie Pălie.”

Credințe și superstiții legate de Sântilie.

De sărbătoarea sfântului Ilie sunt legate o serie de credințe și superstiții ale poporului român. Acestea au fost culese de etnografi sau simpli pasionați de folclor și publicate în cărți sau reviste la începutul secolului al XX-lea.

De ziua sfântului Ilie, nimănui nu-i este îngăduit să lucreze, „din pricina pietrei și a focului iscate din trăsnet”.

În străvechea credință țărănească despre cer și univers, scria, la sfârșitul secolului al XIX-lea, profesorul Ion Otescu, „sfântul Ilie urmărește prin cer spiritele rele, pe diavolul, plimbându-se pe norii cerului cu cai, trăsură și biciu de foc. Tunetul e huruitul roatelor trăsurii și tropotul cailor sfântului Ilie, când caii o iau mai repede la goană prin nori. 

Când fulgeră, sfântul Ilie amenință caii cu biciul său de foc ca să-și ia avânt caii; de aia după fulger urmează imediat și tunetul; iar când trăsnește, atunci sfântul Ilie a lovit pe diavolul cu săgeata. Lumina e mai mare la trăsnet decât la fulgerul simplu, căci săgeata e mai iute azvârlită decât amenințatul biciului, și e mai plină de foc; iar fulguritele sunt vârfuri din săgeata aruncată astfel. 

Diavolul încolțit, ca să scape de urmărirea sfântului Ilie, caută să se ascundă în ce-i iese înainte: om, vită, pom, casă sau orice alt lucru; dar sfântul Ilie tot îl vede și așa ascuns și tot trăsnește după el; și așa, trăsnește și ființa sau lucrul în care s-a ascuns diavolul. De aceea, când fulgeră, oamenii își fac cruce ca să nu să apropie diavolul de ei și să fie și ei trăsniți odată cu diavolul.”

„În contra trăsnetului oamenii se feresc cu cununi de sânziene, aruncate pe case…” | Credit foto: Mira Kaliani 

Într-o lucrare despre mitologia românească, Marcel Olinescu scria cum se mai feresc oamenii de trăsnet: „În contra trăsnetului oamenii se feresc cu cununi de sânziene, aruncate pe case, cu urzici, ramuri de sălcii și se poate goni cu ramură de alun. Șerpii trăsnetului, ca și șerpii pământului, mor din atingerea nuielii de alun. Dar mai ales făcându-și cruce mereu, pentru că diavolii nu se pot apropia de cruce nouă și astfel nefiind nici un drac prin apropiere, nici sfântul Ilie nu trăsnește”.

Ca să-și ferească ogoarele de grindină, oamenii îl serbau pe sfântul Ilie trei zile.

Oamenii duceau la biserică busuioc pentru a fi sfințit; îl puneau apoi acasă, printre haine, pentru a alunga moliile.

Dacă pe cineva îl prinde ploaia pe drum, când tună, fulgeră și trăsnește, nu trebuie să se adăpostească pe sub copaci înalți și mai cu seamă sub stejari, „căci ucigă-l crucea se ascunde mai cu seamă în ei și se întâmplă să moară trăsnit”.

De va tuna în ziua de sfântul Ilie, „toate alunele vor seca”| Credit foto: Mira Kaliani

De va tuna în ziua de sfântul Ilie, „toate alunele vor seca”.

Din ziua când era sărbătoarea sfântului Ilie, timp de o săptămână femeile nu munceau nimic, „fiind rău de foc, trăsnet și boale arzătoare”.

În anumite zone, oamenii spuneau că, atunci când fulgeră, „cică scapără sfântul Ilie să-și aprindă luleaua” sau „aprinde Dumnezeu lumânarea de caută pe drac să-l trăsnească și să-l detune”. Tocmai de aceea, zicea lumea, „când fulgeră, se face cruce, ca dracul să fugă de lângă noi și nu trăsnește decât acolo unde se ascunde acesta”.

„Tunetele sunt vaetele scoase de duhurile rele când Dumnezeu, la aprinderea făcliilor, le găsește, când scapără, apoi le săgetează.”

Când tună, sfântul Ilie împușcă „după draci”; el merge la plimbare cu trăsură lui cea mare, iar roțile sunt pline de cuie „ca să nu scapete la vale” și, mergând pe podul cerului, îl înțeapă, îl sparg și lasă să curgă apa. Atunci când sunt tunete în vreme de toamnă, „sfântul Ilie se întoarce cu carele de păpușoi acasă”. 

Ca să piară duhul cel rău, când sfântul Ilie tună și fulgeră pe cer, oamenii aveau credința că, dacă se închinau, aprindeau în casă tămâie și lumânări de la Paște, trăsnetul cădea asupra necuratului și ei erau feriți de trăsnet. Totuși, se putea întâmpla ca oamenii aflați în preajma lui să fie trăsniți și ei.

Sfântul Ilie Tesviteanul, icoană pe sticlă de Stela Costache | Sursa: Obiceiuri tradiționale în România, album editat de Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii tradiționale

Sfântul Ilie are șapte tunuri: de ploaie, de secetă, de foamete, de holeră, de boală, de moarte și de bătălie; „cu ele orânduește el”.

Înainte de ziua sfântului Ilie, nu trebuie să se arunce mere în sus și nici să se bată două mere „cap în cap”, altfel, „va bate piatra peste ogorul tău, cât merele”. 

Când vara se călătorește…

În 27 iulie este sfântul mare mucenic Pantelimon, numit Pintilie Călătorul, o altă divinitate din Panteonul românesc, despre care se spune că e frate cu Sântilie. 

Etnologul Ion Ghinoiu scria despre ziua lui Pintilie Călătorul că „reprezintă un important hotar în scurgerea timpului calendaristic”. Din acea zi, păsările, în special berzele, pasărea ce aduce noroc, se strâng stoluri și se pregătesc pentru drumul lor lung spre țările cu climă caldă, crugul cerului se întoarce spre toamnă și iarnă, iar cerbul iese din râu, semn al răcirii apelor. 

Această zi era considerată, în credințele poporului, ca fiind ultima zi de vară, „când vara se călătorește”, adică pleacă din părțile noastre și îi face loc toamnei.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.