Editia de Dimineata

Mihai Craiu linişteşte părinţii: Riscul de boala Kawasaki la copiii europeni este scăzut

Pediatrul Mihai Craiu este de părere că europenii au un risc mai mic la boala Kawasaki, un sindrom care afectează copiii.

Copiii care au murit de forme grave ale bolii Kawasaki declanşate de SARS-COV 2 erau supraponderali, transmite doctorul. Un alt factor de risc pentru a face Kawasaki este etnia, copiii caucazieni având un risc mult mai scăzut de a face boala, conform descoperă.ro.

Acesta susține că riscul de a se ajunge la complicaţii este foarte scăzut.

Ambele decese sunt la copii afirmativ sănătoşi, aş face un singur comentariu, copilul din Marea Britanie aşa-zis sănătos avea 14 ani şi 95 de kilograme, iar celălalt era tot obez. E de spus că toate cazurile de Kawasaki cu complicaţii de la Londra sunt tot la adolescenţi supraponderali sau obezi”, a declarat Craiu.

Pediatrul citând date invocate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor arată că un alt factor de risc ţine de etnie.

La Londra din 63 de copii care au făcut Kawasaki şi au ajuns la terapie intensivă, doar 3 erau caucazieni. Restul erau orice altceva, asiatici, afro-caraibieni. Contează şi genele foarte mult. Pentru copiii europeni de background caucazian, riscul să facă forme grave de Kawasaki în legătură cu SARS-COV 2 este extrem de mic”, a mai spus acesta.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis să studieze posibile legături între COVID-19 şi boala Kawasaki.

sursa foto: playtech.ro

Exit mobile version