28 martie 2024, 20:12

Misterul din mintea noastră. Cum „sună” gândurile noastre

De ce includem sunetele cuvintelor în gândurile noastre atunci când gândim fără să vorbim? Sunt ele doar o iluzie indusă de memoria noastră?

Aceste întrebări au fost de când lumea un mister. Și unul relevant pentru efortul nostru de a identifica limbaje imposibile – acelea care nu pot prinde rădăcini în creierul uman.

Acest mister este la fel de relevant și dintr-o perspectivă metodologică, deoarece abordarea lui necesită schimbarea radicală a perspectivei noastre asupra relației dintre limbă și creier.

Din ce este limba alcătuită?

Putem să ne axăm pe o simplă întrebare – din ce este limba alcătuită? Sigur, ea este formată din cuvinte și combinații între ele, însă din punct de vedere fizic, aceasta există în două spații diferite – în afara creierului nostru și înăuntrul lui.

Când vorbim despre limba din afara creierului nostru, aceasta e formată din unde mecanice, acustice, ale moleculelor de aer comprimate și rarefiate – adică sunet. Când există în interiorul creierului nostru, este formată din unde electrice care sunt canalul de comunicare pentru neuroni. Valuri în ambele cazuri. Acesta este elementul concret din care se naște fizic limbajul.

Legătura cheie

Există o legătură evidentă între undele sonore și creier. Sunetul este practic ceea ce permite conținutului unui creier să pătrundă într-un alt creier. Există, desigur, alte modalități prin care două creiere pot face schimb de informații lingvistice – prin ochi, prin limbajul semnelor sau prin sisteme tactile precum Braille sau Metoda Tadoma, spre exemplu.

Sunetul ne pătrunde prin urechi printr-un sistem complex care traduce vibrațiile mecanice ale semnalului acustic în impulsuri electrice, descompunând undele sonore complexe în frecvențele de bază care le caracterizează.

Cel puțin de la lucrarea electrofiziologului Lord Edgar Adrian, câștigător al Premiului Nobel, am știut că niciun semnal fizic nu se pierde complet când ajunge la creier. Însă ceea ce am descoperit mai recent este surprinzător: undele aparent electrice păstrează forma undelor lor sonore corespunzătoare în zonele non-acustice ale creierului, cum ar fi în zona Broca, partea creierului responsabilă de producerea vorbirii.

Știm totuși că limbajul poate fi prezent și în absența sunetului, atunci când citim (la fel cum probabil vă confruntați majoritatea dintre voi chiar în acest moment) sau când folosim cuvinte în timp ce gândim.

Acest simplu fapt ridică imediat următoarea întrebare crucială:

Ce se întâmplă cu undele electrice din creierul nostru atunci când generăm o expresie lingvistică fără a emite niciun sunet?

În experimentul făcut de BBC, datele au fost colectate prin intermediul așa-numitei awake surgery.

Această tehnică oferă posibilitatea de a stimula și analiza activitatea corticală electrofiziologică a pacienților care au fost treziți după ce o porțiune din calota lor a fost îndepărtată. Chirurgul care taie cortexul cerebral pentru a îndepărta o tumoare, de exemplu, nu poate ști din timp (cu excepția cazurilor specifice) dacă tăierea țesutului cerebral va întrerupe o rețea neuronală. Pentru a minimiza eventualele daune potențiale, odată ce pacientul a fost anesteziat și o porțiune a calotei craniene a fost îndepărtată, chirurgul îl trezește pe pacient pentru o scurtă perioadă de tranziție de aproximativ 10 până la 20 minute și îi cere acestuia să îndeplinească câteva sarcini simple care presupun utilizarea cortexului expus.

Experimentul propriu-zis

Șaisprezece pacienți au fost rugați să citească expresii lingvistice cu voce tare, fie cuvinte izolate, fie propoziții complete. Apoi cercetătorii au comparat forma undelor acustice cu forma undelor electrice din zona Broca și au observat o corelație (total neașteptată). Faptul că mare parte a comunicării umane are loc prin unde pare să nu fie ceva întâmplător.

Al doilea pas a fost crucial. Le-au cerut pacienților să citească din nou expresiile lingvistice, de data aceasta fără a emite niciun sunet – doar le-au citit în minte. Prin analogie, s-a comparat forma undei acustice cu forma undei electrice din zona Broca. Ar fi trebuit să observe că un semnal intră într-adevăr în creier, dar nu era un semnal sonor – în schimb, era semnalul transmis de literele alfabetice pe care noi le folosim (adică scriere), dar cu siguranță nu o undă acustică.

În urma experimentului, s-a observat că informațiile acustice nu apar în mintea noastră mai târziu, atunci când o persoană trebuie să comunice cu altcineva. Ea se află acolo de la bun început, sau cel puțin înainte de producerea sunetului.

Descoperirea faptului că aceste două familii independente de unde ale căror limbaje se corelează strict între ele indică faptul că sunetul joacă un rol mult mai important în procesarea limbajului decât se credea anterior.

Este ca și cum această corelație neașteptată ne-ar furniza piesa lipsă a unui puzzle complicat în care două coduri cunoscute – undele sonore și undele electrice generate de sunet – ar putea fi exploatate pentru a descifra un al treilea – codul electric generat în absența sunetului, care, la rândul său, ar putea duce la descoperirea „amprentei” limbajului uman.

Printre întrebările esențiale pe care le ridică această descoperire este:

Ce fel de activitate electrică este elaborată într-o rețea lingvistică de către persoane care nu au auzit niciodată vreun sunet încă din naștere?  

Însăși faptul că comunicarea umană are loc prin unde nu este deloc întâmplătoare – la urma urmei, undele constituie cel mai pur sistem de comunicare, deoarece transferă informații de la o entitate la alta fără a schimba structura sau compoziția celor două entități. Acestea ne permit să interpretăm mesajul cu condiția să avem cheia pentru a-l decoda.

Nu este întâmplător nici faptul că termenul informație să fie derivat din rădăcina latină forma (formă) – a informa înseamnă a împărtăși o formă.

În investigațiile sale filozofice, Ludwig Wittgenstein a întrebat: „Se concepe ca oamenii să nu vorbească niciodată un limbaj audibil, dar totuși să vorbească cu ei înșiși în interior, în imaginația lor?”  

Rezultatele acestui experiment reînvie în mod neașteptat această întrebare profetică sub o nouă lumină și, mai important, sugerează cu totul noi întrebări.

Sursă foto: mc.ai


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol