Site icon Editia de Dimineata

Mix Maraton revine de Revelion și aduce 30 de ore de muzică la Digi FM

„Mix Maraton de Revelion la Digi FM” a fost o premieră în România în anul 2021 și devine astfel tradiție în 2022.

Anul trecut, la Digi FM, 2021 a început cu 24 de ore de muzică într-un Mix Maraton și se încheie cu 6 ore de muzică într-un Mix Maraton.  2022, un an care se anunță a fi excepțional, începe cu 24 de ore de muzică fresh!

Un pic confuz? E mai mult decât clar! Și volumul la maxim! Dan T și invitații săi: Almud, Happy Gutenberg, Alexander Sambo, Adi Panaite, DJ Evga, DJ Jorj, Lucian Iordache, George Năstase și DJ Paul le-au pregătit ascultătorilor cea mai mare petrecere de Revelion!

„De mai bine de 3 ani, Digi FM a început seria petrecerilor la radio, în fiecare seară de sâmbătă, dar și în diminețile lucrătoare, înainte de matinal”, ne spune Dan Teodorescu aka Dan T. „Mergem pe o rețetă de muzică fresh, cu energie, chiar dacă vorbim de piese vechi, celebre, într-o formă remixată sau de piese foarte cool,  care  sunt pe val”.

Cel mai mare MIX Maraton

Cu aceeași rețetă sunt întâmpinați și ascultătorii Digi FM în noaptea de Revelion. Este al doilea an consecutiv în care Digi FM se înscrie la cel mai mare Mix Maraton din istoria radioului românesc, cu 30 de ore de muzică non-stop, aleasă și mixată pentru o atmosferă de petrecere, energie și stare de bine.

            „Nici anul acesta nu vom înceta să ne surprindem, sper eu plăcut, ascultătorii, cu cele peste 600 de piese mixate de mine, dar și de invitații mei. Pe scurt, muzică bună, veche și nouă, mixată și remixată, pentru 30 de ore de petrecere și voie bună!” a continuat Dan T.

La Digi FM, cea mai lungă noapte ține 30 de ore! Ascultătorii vor avea parte de 30 de ore de muzică mixată neîntrerupt, demne de o petrecere memorabilă de Anul Nou.

Mix Maratonul lui Dan T începe vineri, 31 decembrie, la ora 18:00, în 2021 și ține până la miezul nopții, pe 1 spre 2 ianuarie 2022.

Exit mobile version