13 iulie 2020, 13:32

Modeste, inteligente, ambițioase, uitate. Doamnele din spatele unor domnitori români

„Despre Domnii care au stăpânit aceste țări, despre luptele, isprăvile și nenorocirile lor, s-a vorbit destul, și bine și, mai ales, rău. Viața întregii țări se cuprinde în faptele lor […] Dimpotrivă, o uitare nedreaptă a acoperit totdeauna, ca o buruiană de părăsire, mormintele Doamnelor care au stat alături de soții lor, în mijlocul furtunilor unui trai așa de zbuciumat încât abia ni-l putem înfățișa astăzi”, scria istoricul Nicolae Iorga în cartea Femeile în viața neamului nostru, ediția a doua, din 1911.

În 1910, istoricul a adunat o serie de articole și studii despre istoria și cultura veche românească, în special documente legate de femei, și le-a publicat în lucrarea Viața femeilor în trecutul românesc.

Am ales din cartea lui Nicolae Iorga câteva doamne ale unor domnitori populari pe care istoricul a încercat să le prezinte cu scopul de a fi cunoscut și rostul lor la curte (în acele vremuri, rolul lor principal era să asigure moștenitori). Prin urmare, despre multe dintre aceste doamne, există extrem de puține însemnări.

Ștefan cel Mare și cele trei soții, Evdochia din Kiev (stânga sus), Maria de Mangop (dreapta sus), Maria Voichița (jos)

Ștefan cel Mare și cele trei doamne

În 1457, Ștefan al III-lea, numit Ștefan cel Mare, a ajuns domn al Moldovei. Anul nașterii, variantele alese de majoritatea istoricilor, e considerat fie 1438, fie anul următor, prin urmare, atunci când a ajuns domn avea 18–19 ani și nu era căsătorit. A mers la Kiev și „de aici îi sosi mireasa, Evdochia”, fiica unui principe. S-au căsătorit în 5 iulie 1463, cum scria cronicarul Grigore Ureche: „luatu-s-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon Împăratul. Iară cronicariul cel leșescu scrie că au fostu Evdochiia fată lui Simeon Împăratul, iară nu soră.”

Iorga nota succint că „viața ei a fost nenorocită și scurtă”. Evdochia a avut o singură fiică, a murit în 1466 sau 1467 și este înmormântată la mănăstirea Probota din județul Suceava.

A doua soție a lui Ștefan cel Mare, Maria, „veni din Mangup, un orășel pe stâncă, în Crimeea”, menționa Nicolae Iorga, și adăuga: „Ea nu avu nici un fel de noroc”. S-au căsătorit în septembrie 1472, la biserica mănăstirii Putna. Maria a murit cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 1477 și „trupul, acoperit cu un giulgiu împărătesc, fu coborât în gropnița Putnei”.

Nu după mult timp, în 1478, după unele surse, 1480, după Iorga, Ștefan s-a căsătorit pentru a treia oară.  Iată ce scria Nicolae Iorga: „Pe atunci, creșteau la Curtea lui Ștefan cel Mare, lângă mama lor, două roabe domnești, fetele lui Radu cel Frumos, care li lăsase ca zestre marea lui frumuseță. Ștefan nu fu cel din urmă care să vadă aceasta și încă din 1480 el luă pe Maria ca a treia soție a lui”.

Maria Voichița, care avea 26 de ani când s-a căsătorit cu Ștefan, a avut un fiu, pe Bogdan, cel care avea să urmeze la tronul Moldovei. Cu cea de-a treia soție, Ștefan a trăit 24 de ani, până la moartea lui, în 1504. Maria a mai trăit șapte ani și a fost înmormântată la mănăstirea Putna.

Neagoe Basarab alături de Doamna Milița și copiii lor, pictură de la Mănăstirea Curtea de Argeș | Sursa: Imagine din cartea Femeile în viața neamului nostru,  de Nicolae Iorga, ediția 1911

Neagoe Basarab alături de Doamna Milița și copiii lor, pictură de la Mănăstirea Curtea de Argeș | Sursa: Imagine din cartea Femeile în viața neamului nostru,  de Nicolae Iorga, ediția 1911

Milița lui Neagoe Basarab

După urcarea pe tron, în 1512, când avea în jur de 53 de ani, Neagoe Basarab s-a căsătorit cu Milița – Despina, „adică fată de Despot sârbesc”, explica Iorga. Tot istoricul scria despre Milița, care era cu cel puțin 25 de ani mai tânără decât domnitorul, că este „unul dintre cele mai curate chipuri de Doamne române. Foarte evlavioasă, iubind, ca și Neagoe, clădirile, juvaierele, cărțile prețioase,  – aceste două însușiri sunt întrunite de închipuirea poporului în legenda care o face să-și vândă podoabele ca să se poată mântui clădirea mănăstirii de la Argeș –, bună soție și duioasă mamă, ea nu-și dezmințea neamul înalt din care se cobora”.

Nici Despina nu a avut însă parte de prea multe zile fericite. Dintre cei șase copii pe care i-a avut, trei au murit la vârste fragede. După nouă ani de la căsătorie, soțul ei a murit. Theodosie, singurul ei fiu rămas în viață, a murit la Constantinopol. Ea s-a refugiat la Sibiu, alături de fiicele ei, Stana și Ruxandra. Despre cea mai mică, Ruxandră, Iorga scria că „era așa de frumoasă și înțeleaptă încât amândoi Domnii români de atunci începură – ca în poveștile cu fata de împărăt – războiul pentru dânsa”. La Sibiu, „unde-i plăcuse întotdeauna să petreacă”, Despina s-a călugărit și acolo a rămas până la sfârșitul vieții, în 1554. A fost înmormântată în biserica mănăstirii Curtea de Argeș, ctitorie a soțului ei, unde este și mormântul fostului domnitor al Țării Românești.

Mircea Ciobanul, frescă de la mănăstirea Snagov; Sursă imagine: Wikipedia, domeniu public | Statuia Doamnei Chiajna din satul Chiajna, județul Ilfov, o lucrare a sculptorului Nicolae Popa; Foto: Cristian-Mihail Miehs / Wikipedia

Mircea Ciobanul, frescă de la mănăstirea Snagov; Sursă imagine: Wikipedia, domeniu public | Statuia Doamnei Chiajna din satul Chiajna, județul Ilfov, o lucrare a sculptorului Nicolae Popa; Foto: Cristian-Mihail Miehs / Wikipedia

Chiajna, femeia cu minte de bărbat

Cunoscută mai mult prin nuvela lui Odobescu decât prin realitatea lucrurilor, cum  scria Nicolae Iorga, Doamna Chiajna a fost fiică a lui Petru Rareș și soția lui Mircea al V-lea Ciobanul, de trei ori domn al Țării Românești.

Una dintre „femeile teribile”, scria Nicola Iorga, „femeie fără pic de rușine, dar cu o minte de bărbat, care duce totul”, nota italianul Giovanni Andrea Gromo.

Cu Mircea, Chiajna a avut șase copii. Ambițioasă, după moartea soțului ei, în 1559, s-a folosit de orice pentru a obține domnia fiului ei cel mare, Petru. A reușit – un lucru remarcabil de altfel, având în vedere că acesta avea doar 12 ani când a ajuns pe tron. Apriga Chiajna, numită de popor Mirceoaia, datorită firii nemiloase și lipsite de scupule, precum soțul ei, a fost cea care stăpânea de fapt.

„Condeiul lui Alexandru Odobescu a făcut din Chiajna un tip de răutate îndrăzneață. De fapt, soția cumplitului Mircea Ciobanul va fi căpătat ceva din însușirile soțului ei. Dar din ceea ce săvârșește ea într-o viață neobosită, după moartea acestui soț, se desface numai o nestinsă patimă de a stăpâni. Plătind, uneltind, făgăduind, viclenind, ea face ca plăpândul Petru să capete moștenirea lui Mircea…”, scria Nicolae Iorga.

A murit în jurul anului 1588, „după ce cunoscuse toate cele bune și cele rele ale vieții, de la Domnie până la negustoria cu mărunțișuri pe care o făcuse pentru a trăi, în surghiunul ei de la Alep, în 1575”, nota Nicolae Iorga.

Tablou votiv, domnitorul Mircea Ciobanul și soția lui Doamna Chiajna, ctitori ai bisericii sfântul Anton – Curtea Veche din București | Wikipedia, domeniu public

Tablou votiv, domnitorul Mircea Ciobanul și soția lui Doamna Chiajna, ctitori ai bisericii sfântul Anton – Curtea Veche din București | Wikipedia, domeniu public

 

„Doamna Chiajna avea, pe lângă strălucirea neamului din care se trăgea, și o marcată personalitate a ei, care explică îndeajuns vaza de care s-a bucurat în ochii contemporanilor. […] S-a spus de Doamna Chiajna că a fost personificarea ambiției, a răutății și a cruzimii. Un monstru. Nu e adevărat. Nici nu rezultă de nicăieri c-ar fi putut fi rea. Ambițioasă și crudă, poate. […] A fost omul, femeia vremii, a unor vremi când viața omenească, nu numai în Orient, în întreaga lume, era desconsiderată. […] Dezbrăcată de legendă și redusă la proporțiile adevărate ale ciudatei ei firi, Doamna Chiajna ni se înfățișează ca o femeie inteligentă, ambițioasă și energică. Atât. […] Așa încât această Doamnă română n-a fost în afară de mentalitatea normală a epocii în care trăit, și în tot cazul a fost sub ceea ce legenda a făcut din ea”, scria C. Gane în Trecute vieți de Doamne și domnițe.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Paul

    1 martie

    Multumim pentru articol; stil concis, clar, fluiditate, date si informatii intr-o structura logica si atragatoare.

    Asteptam de la dumneavoastra o carte despre viata Doamnelor din Tarile Romane si Romania, si sunt convins ca va fi revelatie si un scucces. Mira Kaliani, un nume care o sa-l retinem pentru viitor.

    Toate cele bune.

    Paul Constantine

    Londra

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.