14 noiembrie 2022, 11:48

„Era transformat acum în han, pentru adăpostirea călătorilor” – O masă la «un palat ce se numea Mogoșoaia», în toamna anului 1714

„L-am găsit clădit cu multă simetrie după moda europeană, împodobit pe dinăuntru cu plafoane bogat sculptate și cu picturi bune; dar mobilele fuseseră ridicate…”

Diplomat și călător, colecționar și explorator, francezul Aubry de La Motraye (1674 – 1743) a lăsat mai multe informații „scurte, dar prețioase”, cum notează editorii seriei Călători străini despre Țările Române, din călătoriile pe care le-a făcut în Țara Românească, Transilvania, Moldova, dar și prin teritoriile aflate atunci sub administrație turcească.

„Francez de naștere, englez de adopțiune, hughenot de tradiție, dar fără îngustimea intolerantă a protestanților, avea un orizont foarte larg în spațiu, mulțumită multiplelor sale călătorii în toată lumea, începând din 1696, iar în timp datorată interesului viu pentru antichitate, monumente arheologice și îndeosebi medalii. La acestea se mai adaugă o mare doză de curiozitate pentru ținuturile nevăzute încă”, au completat editorii Călători străini despre Țările Române prezentarea lui de La Motraye.

Primele călătorii, la 22 de ani

După ce a primit o educație solidă, la 22 de ani, a început călătoriile lui. În 1711, a ajuns în Dobrogea, iar a doua călătorie o face după trei ani. În drum spre Constantinopol, a pornit din Londra și s-a abătut de la traseul obișnuit, astfel a trecut prin Belgrad – „pentru că ține să viziteze Timișoara” – Banat, apoi pe valea Dunării, pe apă și pe uscat, până la Isaccea, de unde pornește la Varna și se îmbarcă spre Constantinopol.

Pe Nicolae Mavrocordat, „domnul doritor de știință, pe care îl cunoștea de la Constantinopol, îl laudă foarte mult”, scria Nicolae Iorga în Istoria românilor prin călători.

După numeroasele voiaje, se stabilește în Londra unde își petrece timpul în special cu scrisul memoriilor sale despre locurile pe care a avut ocazia să le străbată.

Constantinopol, sub razele lunii, imagine creată între 1890 – ca. 1900 | Library of Congress

„Un izvor de căpetenie în ce privește acest Orient la începutul veacului al XVIII-lea”

Nicolae Iorga a scris despre La Motraye că „e un negustor englez care a călătorit în Orient și pentru informația lui, căci este un izvor de căpetenie în ce privește acest Orient la începutul veacului al XVIII-lea: a cules și inscripții, a făcut să se reproducă în cartea lui și monede și ilustrații de toată frumuseța, importante și pentru costume”. Și mai departe:

Afară de aceasta a fost în legătură cu Carol al XII-lea, care, când a trebuit să fugă din Ucraina, s-a refugiat la Bender, și, acolo, în apropiere, la Varnița, a clădit un sat suedez după toată orânduiala moldovenească.

„Bine populat, dar murdar și rău clădit”

Pe la 1714, La Motraye se află în suita lui Carol al XII-lea, regele Suediei, și astfel a făcut o nouă călătorie prin Țara Românească și Transilvania.

A pornit spre București într-o misiune, alături de baronul Frederic de Fabrice, care provenea dintr-o veche familie de diplomați. Au ajuns în oraș în 14 octombrie și au stat câteva ceasuri. El a vizitat orașul, în timp ce baronul „a făcut o vizită noului domn”. În urmă cu două luni, Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost uciși, iar noul domn al țării era Ștefan Cantacuzino.

În cele câteva ore, s-a plimbat pe străzi, a privit lumea și a povestit mai târziu:

Orașul București e foarte întins; este astăzi capitala Țării Românești, e bine populat, dar murdar și rău clădit.

Palatul domnului e mai degrabă mare și încăpător decât frumos.

Portul muntenilor se deosebește puțin de al grecilor.

„Poartă haine lungi îmblănite ca turcii”

Jupânesele se îmbracă după moda de la Constantinopol, observase acesta:

Cele de rangul întâi, ca de pildă soția domnului, fiicele lui și ale boierilor poartă haine lungi îmblănite ca turcii, cu un calpac sau o căciulă rotundă de samur aproape la fel ca a bărbaților. Acest lucru se potrivește și pentru moldoveni.

În schimb, femeile simple, din popor, purtau portul tradițional, după datină, „cu deosebirea că așezarea părului este aceeași pe care pictorii vechi o dau înfățișării fecioarei Maria”.

„Un palat care se numea Mogoșoaia”

După amiaza, cei doi au părăsit Bucureștiul și, după vreo două ceasuri au trecut „pe lângă o clădire destul de mare și de măreață”. Călăuza le-a spus ce era: „Un palat care se numea Mogoșoaia și care fusese clădit de ultimul domn al Țării Românești”. A avut curiozitatea „de a intra înăuntru și de a-l vizita” și a povestit:

L-am găsit clădit cu multă simetrie după moda europeană, împodobit pe dinăuntru cu plafoane bogat sculptate și cu picturi bune („bonnes peintures”); dar mobilele fuseseră ridicate de slujitorii Porții pe vremea mazilirii nefericitului său stăpân. Era transformat acum în han, pentru adăpostirea călătorilor.

„Ne putem închipui ce-a ajuns preafrumoasa clădire a lui Brâncoveanu prefăcută fiind în han”

Despre palatul transformat în han și popasul lui La Motraye, în Istoria românilor prin călători, Nicolae Iorga spunea:

Mobile nu erau; le luaseră turcii când făcuseră inventarul averii lui Brâncoveanu, și urmașul acestuia, Ștefan Cantacuzino, vrând poate ca printr-un act de caritate să șteargă amintirea păcatului mare pe care l-a săvârșit față de ruda care pierise la Constantinopol din pâra lui, prefăcuse această frumoasă clădire într-un han unde călătorii puteau să se adăpostească, fără însă a găsi acolo serviciul; dovadă că, atunci când au venit aici acești călători, s-au îngrijit singuri să-și pregătească masa.

Ne putem închipui ce-a ajuns preafrumoasa clădire a lui Brâncoveanu prefăcută fiind în han, cât de repede trebuie să i se fi stricat picturile.

De jur împrejur erau grădini, care mergeau până la râu. Se înseamnă și un heleșteu, care mi se pare că nu mai există, și drumeții aveau facultatea să trimită pe cineva să pescuiască și să-și gătească singuri mâncarea, ca la mănăstirile noastre.

Palatul de la Mogoșoaia | Institutul Național al Patrimoniului

„L-a pus să ne gătească o masă bună cu vânat”

La Motraye a relatat despre „masa bună” gătită în fostul palat domnesc:

Cum baronul Fabrice își ia bucătarul cu el, l-a pus să ne gătească o masă bună cu vânat, din care e belșug în țară și pe care-l cumpărase, și cu niște pește, pe care ni l-a scos paznicul dintr-un heleșteu aflat într-o grădină frumoasă care ține de această casă și dintr-un râuleț ce curge pe lângă zidurile ei.

După ce s-au ospătat în fostul palat al lui Brâncoveanu și s-au odihnit „câteva ceasuri”, drumeții au încălecat din nou, pentru a-și urma drumul „în restul nopții care era foarte senină”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol