30 decembrie 2022, 14:07

„A inițiat de câțiva ani construirea unei șosele, dar aceasta merge încet… și ne îndoim că ar putea fi terminată” – Prin Moldova și Țara Românească, la 1838

În vara anului 1837, Bartolomeo Geymet a fost numit viceconsul la Galați. Pe la jumătatea lui decembrie, a ajuns la Iași, unde s-a prezentat domnului Moldovei, atunci Mihail Sturdza, iar după o săptămână se afla la Galați. A rămas la Galați până în august 1841.

A lăsat o lucrare despre Moldova și Țara Românească, în care, pe lângă impresii, a inclus o serie de informații interesante.

„Diplomatul italian s-a străduit să alcătuiască un memoriu general asupra Principatelor cu informații privind relieful, clima, populația, limba, așezările urbane, conducerea politică și domnitorii, armata, clasele sociale, religia, moravurile, economia și procesul de schimb în porturile dunărene Brăila și Galați”, prezentau editorii seriei Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, seria nouă publicată de Editura Academiei Române.

Câmpii și iar câmpii

Nu au lipsit notele critice îndreptate în special către corupția din justiție sau indiferența autorităților de a face drumuri.
Din Moldova până la București, „călătorul nu vede la dreapta și la stânga decât câmpii nesfârșite întretăiate din loc în loc de văi mai mult sau mai puțin adânci. Nu există deloc șosele. Trăsurile, căruțele își aleg drumul pe acolo unde terenul prezintă mai puține asperități și parcurg astfel nestingherite câmpuri, mărăcinișuri, pășuni. […] Prințul Moldovei (Mihail Sturdza) a inițiat de câțiva ani construirea unei șosele de la Iași la Mihăileni, dar aceasta merge încet… și ne îndoim că ar putea fi terminată”.

Mihail Sturdza, 1834-49, domn al Moldovei, după un portret la Sf. Spiridon din Iași | Sursa: Nicolae Iorga, Domnii români după portrete li fresce contemporane, 1930

„Nu se gândește decât la îmbogățire”

Domnul actual al Moldovei trece drept foarte avar”, notase el:

Se bucură de o avere de aproximativ 50.000 de ducați. Este acuzat că nu se gândește decât la îmbogățire și printre boieri există o opoziție puternică împotriva lui. În politică, se spune că nu are alt scop decât să fie pe placul Rusiei și în convergență cu vederile acestei puteri ațâță disensiunile interne din principat, stare de lucruri care, dacă este cazul, va face ocuparea acestor țări foarte ușoară de către ruși, care, după opinia majorității locuitorilor, vor sfârși mai devreme sau mai târziu, prin a le lua în posesie.

A adăugat că, în acel an, 1838, domnitorul Moldovei a fost nevoit „să renunțe la numirea unui înalt funcționar, pe care el o făcuse și o comunicase celui ales, din cauza declarației agentului rus, că această numire displăcea guvernului său”.

Alexandru Dimitrie Ghica, domn al Țării Românești, ulei pe pânză, Muzeul Militar Național, autor necunoscut | Sursa: Călători străini, seria nouă, Editura Academiei Române

„Trece drept foarte liberal”

Despre domnitorul din acea perioadă în Țara Românească, Alexandru Dimitrie Ghica, scria că „trece drept foarte liberal; în fine, se pare că a recurs foarte des la împrumuturi. Este bine văzut de români și s-ar părea că nu se află atât de mult sub influența Rusiei ca vecinul său. Totul anunță că în acest principat există o independență mai mare”.

Editorii seriei notau că Geymet nu s-a referit „la statutul juridic internațional al principatului, ci la politica liberală a domnitorului, care nu avea manisfetări atât de despotice ca acelea ale contemporanului său din Moldova”.

„Sunt lăsate pradă naturii, care lucrează mai mult decât omul…”

A făcut deseori comparații cu Sardinia, zona de unde era. Scria că „solul este peste tot bogat, productiv, pământul este în general de culoare neagră; se aseamănă cu terenurile de răsadniță, care servesc în Piemont (atunci era regat și cuprindea și insula Sardinia) pentru îngrășăminte”:

Cultivarea pământului este cu toate acestea foarte neglijată, câmpurile sunt rare și două treimi din aceste ținuturi sunt necultivate și lăsate pradă naturii, care lucrează mai mult decât omul…

[…]

Pășunile sunt bogate, recoltele de fân sunt foarte abundente, rămânând în general o mare cantitate sub picioare și pe aceste distincte locuri, pământul se îngrașă din propriile producții; belșugul pășunilor explică abundența vitelor de toate rasele.

Numeroase turme de oi și de cornute parcurg în libertate aceste pustietăți.

Apropiindu-ne de părțile muntoase ale celor două principate, întâlnim păduri imense, părțile joase reprezentând peste tot o suprafață în întregime pustie, cu câteva excepții nu întâlnești nici un arbore de la Mihăileni (în Botoșani) la București. Aspectul acestor ținuturi este trist și monoton.

„Țăranul nu folosește îngrășăminte și în general arde gunoiul”

Remarcase „bogăția grânelor de tot felul” și scria că „țăranul nu folosește îngrășăminte și în general arde gunoiul pentru a se descotorisi de el”, iar când vrea să semene pe o bucată de pământ, lăsată multă vreme în paragină, „arde ierburile și mărăcinii ce o acoperă”.

Fructele, scria Geymet, „sunt în cantitate mică, în mare parte sălbatice și au un gust puțin agreabil”.

„În Italia ea nu va trece drept străină”

Despre populații a notat:

Moldoveanul și munteanul formează fondul acestei populații, care își trage obârșia din romani; dacă l-ai întreba pe unul dintre locuitori «Ce ești tu?», va răspunde «Român».

Populația de la câmpie este exclusiv românească, este o rasă care are trăsături italiene. În ceea ce privește fizionomia, în Italia ea nu va trece drept străină.

Bărbații ca și femeile au o constituție bună. Populația orașelor și în special a porturilor dunărene se compune dintr-un amalgam de greci, slavi, ruși, maghiari, dintr-un mare număr de evrei, majoritatea originari din Polonia și din Germania, un număr destul de considerabil de boemieni (țigani), cei mai mulți sclavi ai boierilor sau ai stăpânilor acestor țări.

Menționase că populația din principate „nu este numeroasă, prin urmare, localitățile, satele și orașele sunt răzlețe”.

Auguste Raffet, Vederea Iașilor, 1837

„Construite din lemn sau din chirpici”

Moldova era împărțită în „17 pârcălăbii sau districte”, iar Țara Românească în 19. Ispravnicul era cel care conducea, ca reprezentant al domnului, județul.

În afară de București, „care se aseamană cu orașe din Franța sau Italia”, celelalte sunt construite fără „să aibă nimic în comun cu acestea”:

Ulițele sunt în general mărginite de bucăți de scânduri, părți ale incintelor în mijlocul cărora se găsesc amplasate casele. Majoritatea acestor case sunt construite din lemn sau din chirpici albit cu ipsos.

În Iași și București sunt numeroase case frumoase, construite modern.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol