Site icon Editia de Dimineata

Mult zgomot pentru nimic? Gemetele nu dau măsura orgasmului feminin, potrivit unui nou studiu

Multe lucruri intră în realizarea unui orgasm, dar gemetele, se pare, nu.

Sexul însoțit de strigăte și gemete puternice este un clișeu sau ceva realmente pertinent? Potrivit unui nou studiu, chiar dacă acestea se pot produce și pot fi agreabile sau chiar amuzante, ele nu indică un orgasm. În alți termeni, dacă partenerul vostru geme, asta nu înseamnă că a atins neapărat climaxul, scrie zmescience.com.

Orgasmele feminine, explică autorii noului studiu, rămân un capitol prost înțeles al răspunsului sexual feminin, în special din cauza absenței măsurilor de auto-evaluare validate. Pentru a rezolva această problemă, o echipă de cercetători a Universității din Ottawa, Canada, condusă de Amy Webb, a chestionat 637 de femei în legătură cu experiențele lor în materie de orgasme – atât solo, cât și cu un partener.

Studiul a inclus 136 de femei la perimenopauză și 194 la menopauză, precum și 229 la premenopauză.

Participantele la studiu au fost chestionate în legătură cu ”Scara evaluării orgasmului” (ORS), care este una dintre rarele scări de autoevaluare utilizate în cercetările asupra orgasmului. Scara poate fi utilizată atât pentru raporturile sexuale, cât și pentru masturbare, și s-a constatat că furnizează date fiabile și valide ale experienței subiective a orgasmului.

Chestionarul conținea mai multe răspunsuri pe care participantele le puteau asocia cu climaxul, incluzând chestiuni precum ”tremurat”, ”pulsații”, ”juisare”. El conținea de asemenea și răspunsuri emoționale precum ”a iubi”, ”pasional” sau ”tandru”.

„Factorii au inclus satisfacție plăcută, extaz, intimitate emoțională, relaxare, sentimente de construcție, senzații de inundații, senzații de înroșire, senzații de tir, senzații de pulsații și spasme generale”, scriu cercetătorii în studiu.

S-a dovedit că ”satisfacția agreabilă” a fost semnalată ca elementul cel mai curent, contrar ”intimității emoționale” și ”senzațiilor de tir”, care erau foarte rare.

Ei, bine, gemetele au fost extrem de rare – de fapt, atât de rare, încât cercetătorii sugerează eliminarea completă ca măsură a climaxului, mai ales că pare a fi o reacție voluntară.

„Recomandăm ca elementul „gemete” să fie eliminat definitiv din măsurarea orgasmului”, au scris cercetătorii. „Toate celelalte elemente par să aibă legătură cu răspunsurile involuntare care apar pe parcursul experienței orgasmului”, notează cercetătorii.

Sursa foto: pixabay.com

Exit mobile version