Site icon Editia de Dimineata

Mussolini, dincolo de masca publică! 6 lucruri mai puțin știute despre dictator

Câștigătoare a Marelui Premiu pentru Biografie Politică 2021, Misterul Mussolini. Omul. Provocările. Eșecul publicată de Editura Trei, a înregistrat vânzări record și a ajuns în topul celor mai bune cărți ale anului prin formula inovatoare adoptată de autor, Maurizio Serra.

Scriitor și diplomat apreciat, fost ambasador al Italiei la UNESCO și membru al Academiei Franceze, Maurizio Serra realizează un portret ieșit din tipare al lui Benito Mussolini. Intenția de a merge contra curentului este clar exprimată de scriitor, care își propune „să-l zugrăvească pe Mussolini așa cum era îndărătul măștii, nu să fixeze imaginea pe care ne-a lăsat-o”.

În cele 3 părți ale cărții, Maurizio Serra se referă la Omul Mussolini,  abordând originile, temperamentul, femeile și bărbații din viața lui și chiar relația cu Dumnezeu. Partea a doua lansează o dezbatere despre Provocările lui Mussolini, iar cea de-a treia, despre Eșecul deciziilor sale politice.

Maurizio Serra anunță clar intenția de a pătrunde în spatele măștii afișate public de dictator, pentru a-i descifra misterul. Aceasta pentru că „istoria își pierde dreptul de a judeca dacă nesocotește facultatea de a înțelege”. Iată 6 lucruri mai puțin știute despre Benito Mussolini desprinse din biografia semnată de scriitorul italian.

Avea un talent extraordinar la limbi străine

Mussolini avea un talent înnăscut pentru limbile străine, deși era mai mult un autodidact. În Misterul Mussolini, Maurizio Serra amintește că la conferința de la München, din 29 și 30 septembrie 1938, politicianul a impresionat „conversând cu Hitler în germană, cu Daladier în franceză, cu Chamberlain în engleză, dând astfel impresia că a devenit arbitrul Europei”.

În perioada când s-a aflat la Salò, dictatorul „începe să studieze spaniola, se interesează de literatura rusă și japoneză, traduce libretele lui Wagner și pasaje din Roșu și Negru”.

Scriitorul Maurizio Serra consideră că „sarcasmele privind jargonul de chelner de cafenea al lui Mussolini” mistifică realitatea în aceeași măsură în care o făceau și osanalele de odinioară.

Nu a avut niciun prieten adevărat în toată viața lui!

Șeful de cabinet de la Salò spune că Mussolini însuși ar fi făcut afirmația oarecum melodramatică – „Nu am avut niciodată prieteni în viața mea!” –, „unul dintre rarele prilejuri când Mussolini nu a mințit”, comentează Maurizio Serra. Nu este vorba despre „proverbiala solitudine a puterii” crede autorul biografiei dictatorului italian, ci mai degrabă de o atitudine cultivată. Mussolini nu a avut prieteni, pentru că nu i-a dorit. „Prea bănuitor, prea preocupat de sine”, Mussolini avea „un dispreț suveran față de oameni”, deși nu puțini erau aceia care căutau compania lui Benito, mai degrabă decât pe cea a dictatorului Mussolini. Arnaldo, fratele mai mic cu un an și jumătatea, este una dintre puținele persoane care au fost acceptate în intimitatea lui Mussolini. În ciuda faptului că era latin, omul de stat a arătat întotdeauna o rezervă absolută în contactele personale. „A abolit chiar strângerea de mână pur și simplu pentru că ura contactul fizic”, explică Maurizio Serra.

O ședință de manichiură la fiecare două săptămâni!

Despre Mussolini se știe că avea un oarecare talent muzical, moștenit de fiul său, Romano, care după război a devenit un jazzman reputat. În precedentele biografii s-a vorbit mult despre înclinația pentru muzică și au existat chiar scrieri consacrate violonistului Mussolini. Acesta a avut o perioadă când obișnuia să ofere fotografii în ipostază de violonist, „într-o harababură boemă de partituri, vase cu flori și perne”. „Mai târziu, această imagine i s-a părut poate prea frivolă și a dat ordin să nu mai fie menționată”, notează Maurizio Serra. Iar dacă dragostea pentru vioară s-a pierdut printre evenimentele vieții, Mussolini a păstrat constantă grija pentru aspectul mâinilor sale: „Singurul său lux, la Salò, va fi o ședință de manichiură la fiecare două săptămâni”, dezvăluie autorul cărții Misterul Mussolini. Și bărbierul personal îl va însoți în ultima fugă, în aprilie 1945, pentru că Mussolini nu a învățat niciodată să se radă singur fără să se rănească.

Își detesta originile mic burgheze

La fel ca Lenin, Mussolini și-a mistificat obârșia și a „proletarizat-o”. Își detesta originile mic- burgheze pentru că nu se armonizau cu ideologia pe care o practica – socialistă inițial, apoi naționalistă și fascistă. Prin biografii cosmetizate, și-a cultivat mult timp imaginea de „fiu de fierar”, care era doar parțial adevărată. Tatăl său era într-adevăr fierarul și potcovarul satului, dar mai ales lider sindical, care îndemna la revoltă împotriva „i padroni”. Avântul revoluționar i s-a mai domolit după ce a cunoscut-o pe Rosa Maltone, o institutoare cu voință de fier, care i-a impus o căsătorie catolică, în vremuri când libera uniune era frecventă în mediile anarhiste. Femeie autoritară și voluntară, Rosa stă la originea respectului pe care Mussolini l-a avut toată viața pentru femeile puternice. Cu toate acestea…

Femeile nu contează!

În Misterul Mussolini, Maurizio Serra dedică un întreg capitol femeilor din viața lui Mussolini, deși clarifică dintru început că „dintre numeroasele femei pe care le-a frecventat, și a făcut-o până în ultimele zile de la Salò, puține sunt cele care au contat cu adevărat pentru el”. Deși moștenise un fizic remarcabil, Mussolini era o persoană pudică, fără înclinații spre voluptate și cu opinii conservatoare: „Femeile sunt bune pentru destinderea războinicului și pentru a oferi națiunii noi războinici”. Claretta Petacci este „singura pe care o va iubi într-adevăr cu ceea ce putea ține loc, la el, de dragoste nebună”, notează Maurizio Serra. De altfel, Claretta este cea care va fi lângă el până la final. Surprins să vadă că l-a urmat, Mussolini o întreabă: „Dumneata aici, signora, de ce?” „Ca să murim împreună, Excelență” este răspunsul Clarettei. Ceea ce s-a întâmplat întocmai. În fața plutonului de execuție, ea se aruncă în fața lui Benito Mussolini ca să-l protejeze și moare odată cu el. Asasinarea ei este de neînțeles, cu atât mai mult cu cât nu avusese niciun rol politic.

 „Sacralitatea lui Mussolini trebuia distrusă”

Mussolini merita totul, în afară de o soartă de martir”, spune Maurizio Serra în epilogul cărții Misterul Mussolini. După asasinare, trupurile lui Mussolini și Clarretei sunt atârnate cu capetele în jos în Piazzale Loreto. „Rămășițele pământești erau acolo, într-un realism carnal foarte italian, la dispoziția oricărui eroic opozant din ceasul al douăzeci și cincilea, care putea să urineze pe ele nepedepsit sau să-și înfigă degetul într-o orbită”. De ce a fost necesar actul violent, umilitor, după moartea lui Mussolini? Episodul „îmbrăca o semnificație eminamente politică”, explică Maurizio Serra, „sacralitatea lui Mussolini trebuia distrusă”.

 

Exit mobile version