CITIRE

Muzeul Simu, templul grecesc din inima Bucureștiul...

Muzeul Simu, templul grecesc din inima Bucureștiului de odinioară

„Dacă treceți pe strada Mercur, ați văzut desigur cu uimire, în mijlocul stilului arhitectonic chinuit și neliniștit al atîtor case boierești, ridicîndu-se în linii liniștite, sprijinite de coloane ionice, masiv și totuși nu greoi, un templu grecesc.” Așa începe gazetarul B. Brănișteanu articolul apărut în Adevărul din mai 1910 cu titlul Muzăul Simu, Cu ocazia inaugurărei.

Inaugurat prima dată într-o zi de vineri, în 21 mai 1910, pentru reprezentanți ai presei, ai artei și literaturii, Muzeul Simu, numit în presa vremii, „templul închinat artei”, a fost în acele timpuri o apariție inedită și distinsă. Inspirat de templul ionic Erechtheion ridicat de greci pe acropola din Atena, clădirea muzeului a fost realizată după planurile arhitectului francez C. Sciky.

Muzeul Simu și casa Simu| sursa: revista Boabe de grâu

După două zile de la data primei inaugurări, duminică la ora 11 dimineața, Muzeul Simu are parte de a doua celebrare, mult mai impresionantă decât prima la care au participat peste 400 de invitați. Evenimentul a fost onorat de prințul Ferdinand și principesa Maria, dar și de Spiru Haret, atunci ministrul de instrucție publică.

Un gând de artă

Fondatorul acestui muzeu, Anastase Simu, s-a născut în Brăila, în 25 martie 1854. Familia din care provenea, una din cele mai bogate din acea vreme, se ocupa cu agricultura, prin urmare avea moșii vaste în multe locuri din țară. La 19 ani, când era elev la Viena, Anastase Simu a moștenit averea uriașă a familiei.

„Întemeetorul, Anastase Simu, poposit aci după Brăila, dupăce învățase, cași Maiorescu la Theresianum din Viena, continuase la Paris, sfârșise la Bruxelles, fusese secretar de legație la Berlin și făcuse, acasă, politică conservatoare care îl trimisese de mai multe ori în Cameră, își purtase peste tot gândul cel statornic. Acest gând era un gând de artă”, scria Emanoil Bucuța în revista Boabe de grâu.

Acest gând l-a făcut să pornească în călătorii prin cele mai cunoscute muzee din Europa. S-a dus la expoziții, a intrat în ateliere de pictură și sculptură și a stabilit legături cu cei mai rafinați negustori de artă din acei ani. A început să colecționeze tot mai mult, „alegînd cu multă pricepere și mult gust, tablouri și sculpturi, vechi dar mai ales noi”. Cu timpul a ajuns la peste o mie de lucrări de artă ce aveau nevoie de un loc încăpător, unde să poată fi admirate de orice iubitor de frumos. În mai 2010, muzeul avea o casă pe măsură, un templu, și era gata pentru a se deschide lumii.

Bustul Elenei și al lui Anastase Simu, realizate de Antoine Bourdelle| sursa: revista Boabe de grâu

Putea să fie un egoist

„Ceea ce n’au făcut alții mai bogați de cît d-sa, ceea ce n’a făcut nici chiar statul, cu toate mijloacele sale mari, cu toate îndemnurile ce nu i-au lipsit – s-a învrednicit să facă un singur om, un bărbat care și-a ales ca ideal cultul frumosului și care nu s’a mulțumit a face teorii estetice, nici a scoate esclamații de admirațiune în fața operelor de artă ci a făcut sacrificii pentru a le procura, nu sieși, ci concetățenilor săi, cînd putea în cazul cel mai bun să facă ce fac mulți alții – să puie lumina sub oboroc, să grămădească comorile de frumusețe în saloanele sale și să le guste singur, un egoist de vremea noastră.” – B. Brănișteanu, Muzăul Simu, Cu ocazia inaugurărei, în Adevărul, mai 1910

De la o minune la alta

Muzeul a fost deschis din două motive: să ajute la educația artistică a oamenilor din popor și să susțină artiști în evoluția lor. Templul grecesc unde era Muzeul Simu avea cinci săli, nu prea largi, ceea ce îi  dădea vizitatorului o senzație plăcută de intimitate în lumea artei. Arhitectura interioară și decorurile fiecărei săli atrăgeau la fel de mult atenția, fiecare cu un stil unic în armonie cu colecția expusă.

Colecția de la Muzeul Simu includea lucrări originale, dar și splendide reproduceri, din diferite perioade, însă mai ales din cea contemporană cu fondatorul, fiind astfel un muzeu de artă contemporană.

„E atîta frumusețe grămădită într’însul, încît nu-mi venea să mai plec și prima impresie a fost atît de puternică, încît nu mă puteam concentra asupra unei lucrări, ci ridicat din mijlocul preocupărilor de toate zilele, uitînd grijile, alergam dela o minune la alta, încîntat că s’a pus în sfîrșit și la noi definitiv temelia culturei artistice.” – B. Brănișteanu, Muzăul Simu, Cu ocazia inaugurărei, în Adevărul, mai 1910.

Interior, Sala centrală| sursa: revista Boabe de grâu

Muzeul Simu din templul grecesc

O vizită la Muzeul Simu era un voiaj în care se explora pictura românească, dar și cea franceză, germană, elvețiană, italiană, norvegiană, poloneză și multe altele, chiar dacă unele erau reprezentate de o singură lucrare.

Ne putem imagina cum arăta Muzeul Simu din templul grecesc din reportajul lui Emanoil Bucuța; el ne plimbă prin aceste săli și ne captivează cu detalii învelite în metafore. Prima sală era închinată sculpturii, iar în a doua se prezenta pictura românească, „stăpânită, pentru privitorul care-i stă întâiu pe prag și o îmbrățișează dintr-o căutătură de Țiganca lui Aman, venită de departe…”. Sala centrală, cea cu numărul trei, era dedicată picturii franceze, iar în celelalte două săli erau expuse pânze din diferite țări europene. Pe lângă aceste prețioase colecții, la Muzeul Simu erau și desene și gravuri ce „întregesc fericit, cu nume și cu opere, inventarul lui de frumusețe”.

O zi fericită

În 17 noiembrie 1927,  „o zi rece și cețoasă”, cum ne spune Emanoil Bucuța, Muzeul Simu a adunat din nou oficialități, dar și apropiați ai familiei Simu ; cu toții „veniseră să fie față la punerea în mâinile Statului a acestei averi de frumusețe”. Pentru Anastase Simu, acea zi a fost, așa cum a mărturisit în cuvântarea ținută, „una din cele mai fericite” din viața lui. Soții Simu au donat oficial în acea zi muzeul – clădirea, terenul și toate operele de artă în număr de 1182 – Ministerului Cultelor și Artelor. Cât timp au trăit, ei au administrat muzeul și au suportat integral toate cheltuielile.

Sala a patra| sursa: revista Boabe de grâu

Poarta deschisă spre frumusețe s-a închis

„O poartă deschisă spre frumusețe”, cum a numit Emanoil Bucuța acest muzeu, timp de o jumătate de secol Muzeul Simu a fost deschis gratuit publicului de trei ori pe săptămână.

Anastase Simu nu a fost singurul iubitor de artă care a colecționat „nu numai pentru el, dar și pentru alții”, cum suna deviza lui. În acea perioadă, pe lângă averi imense, familiile bogate aveau și educație. Mulți au sprijinit proiecte culturale pentru că știau că doar prin educație o societate poate evolua, iar cea artistică era considerată esențială, pe atunci fiind rezervată de cele mai multe ori doar celor care aveau privilegiul să călătorească în străinătate unde puteau vizita muzee de artă. Așa cum scria B. Brănișteanu: „[…] omul fără a fi gustat din artă, fără a-și fi înălțat sufletul la razele ei, nu este om, căci îi lipsește esențialul ce-l deosebește chiar de dobitoace.”

La începutul anilor 1960, clădirea unde se afla clădirea muzeului a fost dărâmată de comuniști pentru a se face loc noilor planuri urbanistice. Unii își amintesc acele timpuri când „poarta deschisă spre frumusețe” a fost închisă pentru totdeauna și în locul ei au fost înălțate blocuri.

[Imagine profil: Intrarea, Muzeul Simu | sursa: certitudinea.ro]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.