5 decembrie 2021, 16:01

„N-ai cum să ajungi departe dacă mergi unde vezi cu ochii…”. Micul prinț, despre singurătate, puterea imaginației, esența vieții

„Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără numai lucruri de-a gata de la comercianți. Dar, cum nu există comercianți de prieteni, oamenii mari nu mai au prieteni.”

În ultimul an al veacului al XX-lea, în urma unui sondaj făcut printre francezi, Le Monde a realizat și publicat un top al celor mai bune cărți apărute în secolul ce tocmai se încheia. Întrebarea a fost: „Ce cărți v-au rămas în memorie?” Le Petit Prince, Micul Prinț, carte scrisă de Antoine de Saint-Exupéry (29 iunie 1900 – 31 iulie 1944), s-a aflat pe locul patru.

Micul prinț pe asteroidul B-612, ilustrație originală de Saint-Exupéry, pe coperta cărții

Mai întâi, au fost și ei copii

Autorul a dedicat această carte „unui om mare”, lui Léon Werth, așa că le-a cerut iertare copiilor, dar și-a motivat alegerea prin faptul că Léon i-a fost cel mai bun prieten și un om mare care putea „să înțeleagă orice, chiar și cărțile pentru copii”.

După toate aparențele, așa cum s-a arătat lumii, a fost socotită carte pentru copii, singura de acest gen scrisă de Saint-Exupéry, citită în sute de limbi, răsfoită și recitită de milioane de oameni de toate vârstele, nu neapărat copiilor ori nepoților.

S-a spus că e o povestire alegorică în care apar plante și ceva animăluțe vorbitoare și gânditoare, însă, ceea ce o face neprețuită în timp, sunt acele multe, multe provocări filosofice, splendide și eterne comori de înțelepciune numai bune pentru oamenii cei mari care s-au luat cu alte lucruri și au uitat că „au fost mai întâi copii”. După unii, e un basm, unul fără zâne și feți frumoși, doar cu un mic prinț, o vulpe, un șarpe, un geograf bătrân, un trandafir, trei vulcani, un aviator care aterizase în deșert cu avionul lui ce se defectase. În cele din urmă, este o carte clasică, pentru că „o carte clasică nu a terminat niciodată să spună ceea ce avea de spus”, cum credea Italo Calvino.

Antoine de Saint-Exupéry și André Prévot, mecanicul său, cu avionul lor la Aeroportul Paris – Le Bourget, 29 decembrie 1935 | Sursa: Succession de Saint-Exupéry d’Agay / Le Musée de l’Air et de l’Espace / via This Day in Aviation

 

Povestea poveștii

Născut la Lyon, Antoine de Saint-Exupéry a fost aviator, iar la 26 de ani era pilot de linie al unei companii poștale particulare din Franța. În 1935, în timpul unui zbor, avionul pilotat de el s-a prăbușit în deșert – timp de câteva zile, nu s-a mai știut nimic de el și de mecanic.

Ca prin minune, cei doi au supraviețuit și au rătăcit prin deșert, între viață și moarte, tot mai aproape de sfârșit când, printr-o altă minune, epuizați, deshidratați, pradă halucinațiilor, au fost salvați de un beduin. În Micul prinț e relatată o parte din această experiență.

Când a început cel de-Al Doilea Război Mondial, s-a înrolat în aviația militară franceză. După ce Franța a fost ocupată de trupele naziste, Saint-Exupéry și-a părăsit țara și, în ultima zi a anului 1940, a ajuns la New York, unde a trăit până în aprilie 1943. În Long Island și New York a scris Micul prinț, tot în limba franceză – nu a reușit niciodată să stăpânească limba engleză.

Cu inima, cu ochii

La începutul anului 1942, a cunoscut o tânără jurnalistă, Silvia Hamilton, în apartamentul căreia petrecea după-amiezi newyorkeze mâncând omletă și bând gin. Se pare că Silvia a fost modelul pentru Vulpe, cea care a spus celebrele vorbe: „Se vede bine doar cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi”. Iar câinele și păpușile ei de pluș l-au inspirat pe Saint-Exupéry, care începuse să lucreze la ceea ce va deveni capodopera lui, la realizarea portretului micului prinț.

Saint-Exupéry nu i-a citit însă niciodată din această carte, în timp ce a lucrat la ea, așa cum obișnuia să le citească unor prieteni apropiați, pentru simplul fapt că o scria în franceză, iar Silvia nu știa franceză.

Cel puțin 15 variante. În manuscris, memorabila cugetare a poveștii – „On ne voit bien qu’avec le cœur. L’essentiel est invisible pour les yeux” / „Se vede bine doar cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.” –, a fost reformulată și rescrisă de cel puțin 15 ori până la varianta finală.

Un dar de milioane

La 6 aprilie 1943, cartea a fost pentru prima dată publicată în Statele Unite, ediție bilingvă, în franceză și cu traducerea în limba engleză. După câteva zile, Saint-Exupéry se pregătea să părăsească America pentru a redeveni pilot de război. Înainte de plecare, s-a dus la Silvia, îmbrăcat deja cu uniforma lui militară, și i-a spus: „Vreau să-ți dau ceva minunat, dar asta e tot ce am”. Și i-a pus pe măsuță o plasă șifonată în care Silvia a găsit aparatul lui foto, manuscrisul romanului Micul prinț și câteva ilustrații pe care le făcuse pentru carte. Din Africa de Nord, Silvia a primit de la el mai multe scrisori – în ultima, se aflau două desene, unul cu micul prinț și altul cu oaia.

La 31 iulie 1944, Saint-Exupéry a plecat într-o misiune de recunoaștere deasupra Mării Mediterane. Nu s-a mai întors niciodată. Avea 44 de ani și nu a mai apucat să vadă ce destin fabulos a avut Micul prinț. Părți din avion și o brățară pe care era gravat numele lui au fost găsite, după ani, de un pescar în apropiere de Marsilia.

În Franța, ediția princeps a cărții a fost publicată de Éditions Gallimard după doi ani de la moartea lui Saint-Exupéry. Manuscrisul original a fost achiziționat de la Silvia Hamilton în 1968 de Morgan Library unde este și astăzi păstrat.

Antoine de Saint-Exupéry, mai 1944, cu două luni înainte de ultimul zbor | Fotografie © John Phillips / Sursa: Sotheby’s

Telefonul de la miezul nopții

Saint-Exupéry a avut, ca orice scriitor faimos, tabieturile lui zilnice. Obișnuia să scrie noaptea, începând de la ora 11 pm, acompaniat de cafele și țigări. Prins în lumea poveștii, își suna în miez de noapte prietenii – din lumea reală, prin urmare dormeau duși la acele ore – pentru a le citi un fragment și a le cere o părere. Scria până dimineața, la 7–8, apoi se odihnea și se trezea în jurul prânzului – timp în care secretara lui sosea și dactilografia ceea ce el lucrase.

„Această planetă este toată uscată, ascuțită și sărată.” (Antoine de Saint-Exupéry) | Ilustrație a autorului, Micul prinț

Să ascultăm stelele

După șase ani de la întâlnirea cu micul prinț, se încheia povestea, aviatorul s-a reîntors în țara lui și era trist. Noaptea, de câte ori „asculta stelele”, se gândea mereu la micul lui prinț.

„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii. (Dar puțini își mai aduc aminte.)” (Dedicație)

*

„N-ai cum să ajungi departe dacă mergi unde vezi cu ochii…” (Capitolul III)

*

„E mult mai greu să te judeci pe tine însuți decât pe altul.” (Capitolul X)

*

„De pe un munte înalt ca acesta“, își spuse el, „am să cuprind dintr-o privire toată planeta și pe toți oamenii…“ Dar nu zări altceva decât piscuri de stâncă foarte ascuțite.
― Bună ziua! spuse el cu totul la întâmplare.
― … ziua! … iua! … iii! îi răspunse ecoul.
― Cine sunteți? întrebă micul prinț.
― … sunteți! … teți! … eee! răspunse ecoul.
― Fiți prietenii mei, sunt singur! spuse el.
― … sunt singur… singur… singur… răspunse ecoul.
„Ce planetă ciudată!“ se gândi el atunci. „E toată uscată, ascuțită și sărată. Iar oamenii sunt lipsiți de imaginație. Repetă ce li se spune…” (Capitolul XIX)

*

„Viața mea e monotonă. Eu vânez găini, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile seamănă între ele și toți oamenii, între ei.” (Capitolul XXI)

*

„Nu suntem niciodată mulțumiți acolo unde ne aflăm.” (Capitolul XXII)

*

„Întotdeauna am iubit deșertul. Te așezi pe o dună de nisip. Nu vezi nimic, nu auzi nimic. Și totuși ceva strălucește în tăcere…
– Ceea ce face deșertul mai frumos, spuse micul prinț, e faptul că ascunde pe undeva un puț… ” (Capitolul XXIV)

*

„Dar ochii sunt orbi. Trebuie să căutăm cu inima.” (Capitolul XXV)

*

„Oamenii mari iubesc cifrele. Dacă le vorbești de un prieten nou, n-o să te-ntrebe niciodată nimic esențial. N-o să-ți spună niciodată: «Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecționează cumva fluturi?» O să te-ntrebe: «Câți ani are? Câți frați? Cât cântărește? Cât câștigă tatăl lui?» Abia atunci o să li se pară că-l cunosc. Dacă le spui: «Am văzut o casă frumoasă de cărămidă roșie, cu mușcate la ferestre și cu porumbei pe acoperiș…», ei n-o să reușească să-și imagineze această casă. Trebuie să le spui: «Am văzut o casă de o sută de mii de franci». Atunci, ei o să exclame: «Ce frumos!»” (Capitolul IV)

Pentru toți oamenii mari, câteva cifre legate de Micul prinț, publicate pe site-ul oficial Succession Saint Exupéry – d’Agay (nu știu dacă aici au fost incluse versiunile eBook și cele online): s-au vândut 200 de milioane de exemplare și continuă să se publice noi ediții, s-au făcut 300 de traduceri oficiale, au fost estimați 400 de milioane de cititori. S-au făcut zeci de adaptări de toate felurile, film, balet, spectacole muzicale, opere, chiar și jocuri.

Notă: Fragmentele folosite sunt din volumul Micul prinț, publicat de editura Litera în 2015, traducere din limba franceză de Justina Bandol. Excepție „On ne voit bien qu’avec le cœur. L’essentiel est invisible pour les yeux” / „Se vede bine doar cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi”, pentru care am comparat alte traduceri cu originalul și am ales această variantă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.