România trece la ora de vară în noapte de sâmbătă spre duminică, 30/31 martie.
Ca în fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, ora 3 va deveni ora 4.
În România, ora de vară a fost introdusă înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, s-a renunţat la ea în 1943, dar a fost reintrodusă în 1979.
Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor, circulaţia acestora respectând orarul prevăzut în mersul trenurilor.
Conform RADOR, trecerea de la Timpul Legal Român (numit popular şi „ora de iarnă”) la ora de vară are şi avantaje dar şi dezavantaje.
Printre avantaje:
– Industria turismului salută trecerea la ora de vară, susținând că o oră în plus de lumină naturală îi face pe oameni să stea mai mult timp pe străzi, cheltuind astfel, mai mulți bani pe activități, cum ar fi festivaluri, cumpărături și concerte.
– Criminalitate – Mai mult de jumătate din infracțiuni au loc în orele de după lăsarea întunericului, după – amiaza târziu sau seara, astfel militanții păstrării orei de vară susțin că serile în care se întunecă mai târziu ar putea contribui la reducerea criminalității sau cel puțin la diminuarea temerii de a fi „protagoniștii” unei crime sau ai unui jaf. Există păreri care contrazic această ipoteză, prin faptul că dimineața copii pleacă pe întuneric la școală și astfel pot fi victime ale violențelor.
– Bunăstare – Beneficiile cantității mai mari de lumină solară, care contribuie la o bunăstare generală și la menținerea sănătății, întrucât, după cum bine se știe, soarele crește sinteza de vitamina D și reduce incidența ”dezordinii afective sezoniere”.
Printre dezavantaje:
– Poate afecta toată rutina zilnică. Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, întrucât trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit.
– Creşte rata sinuciderilor la bărbaţi – Conform unui studiu, apărut în 2008, publicaţia Sleep and Biological Rhythms a descoperit că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ora de vară este mai mare decât în restul anului.
– Crește riscul accidentelor de circulație – Se pare că în săptămâna de după trecerea la ora de vară crește ritmul accidentelor rutiere. Oarecum de așteptat, oamenii tocmai au pierdut o oră de somn, și devin mai irascibili, obosiți, și implicit mai neatenți. Există însă și păreri conform cărora, numărul accidentelor s-ar diminua întrucât conducem mai mult pe lumină.
– Trecerea la ora de vară poate declanșa scăderea vigilenței și chiar oboseală accentuată. Studii recente au arătat că schimbarea orei poate afecta în cazuri extreme sănătatea mintală.