Un studiu NASA arată prin ce schimbări au trecut șoarecii aflați la bordul Stației Spațiale Internaționale.
Oamenilor de știință au primit dovezi cu privire la modul în care microgravitația afectează grav densitatea osoasă.
După ce șoarecii au petrecut 37 de zile pe orbită, unele părți ale scheletului lor au prezentat mai multe daune decât altele, în special la nivelul femurului, în timp ce coloana lombară a rămas relativ intactă, notează sciencealert.com.
Acest lucru sugerează că microgravitația afectează oasele în funcție de rolul lor terestru de susținere a greutății, mai degrabă decât de factori sistemici, precum radiațiile sau privarea de lumină solară.
„Studiul nostru s-a focusat pe femur datorită rolului său major de suportare a greutății la șoarece”, explică cercetătorii de la NASA și de la Institutul Spațial de Știință Blue Marble.
La oamenii cu două picioare, coloana lombară poartă în cea mai mare parte greutatea corpului superior, dar la rozătoarele cu patru picioare, structura orizontală nu servește același rol de susținere a greutății.
Acest lucru sugerează că oasele de mamifere care poartă greutate pe Pământ sunt cele mai afectate de microgravitație pe orbită.
Studiul presupune un mecanism de tipul „folosește-l sau îl pierzi”, indicând faptul că oasele care nu sunt supuse stresului mecanic în spațiu încep să se deterioreze. În special, șoarecii tineri au prezentat osificare prematură la nivelul femurului, ceea ce ar putea împiedica dezvoltarea normală a oaselor, transmite petscats.ro.
Astronauții umani pierd peste 1% din densitatea osoasă pe lună în spațiu – o rată de zece ori mai mare decât cea a osteoporozei legate de vârstă, pe Pământ. Spre deosebire de șoareci, oamenii pot suferi pierderi osoase pe termen lung sau ireversibile.
