21 noiembrie 2022, 12:11

Din nectarul florilor: „Se pune în multe mâncări și se fac multe doftorii cu ea”

„Dar la vedere, nu e țară mai frumoasă ca aceasta în toată lumea: toată numai dealuri și văi nespus de frumoase, acoperite la timpul lor de flori în multe feluri, din care pricină este bogată în miere…”

La mesele princiare și nobiliare, din veacuri de mult trecute, „aurul dulce din nectarul florilor” era un ingredient rafinat, folosit deseori de inventivii bucătari ai epocii.

Mesele erau încărcate cu delicioase prăjituri cu miere și „de toate felurile de împletituri închipuite și neînchipuite din aluaturi dulci cu sâmburi de nucă și de alună în ele, tăvălite prin miere…”, cum a redat Mihai Diaconescu în Marele cântec o scenă, documentată și imaginată, a unei mese dată de un principe din Transilvania secolului XVII în cinstea unor ambasadori.

Turte, alvițe, biscuiți, inimioare, foi, checuri, tot felul de alte preparate dulci, „închipuite și neînchipuite” – cărțile de bucate, vechi sau noi, abundă în tot soiul de rețete pe bază de miere.

De pe urma albinelor, „locuitorii țării trag foarte mari foloase”, pentru că „toate câmpurile sunt pline de flori dintre cele mai frumoase și cele mai plăcute, iar pădurile le dau necontenit hrană îndestulătoare ca să-și strângă ceara și mierea”. (Dimitrie Cantemir) | Credit foto: Thomas Mühl / Pixabay

„Când zahărul nu se cunoștea”

În splendidul studiu de antropologie culinară românească, Mihai Lupescu scria că „mai de mult, când nu se cunoștea zahărul, mierea (cu diverse variante regionale, ca mnierea, nierea) era în căutare și se îndulcea casa”.

Autorul mai nota că „mierea se pune în multe mâncări și se fac multe doftorii cu ea. Cu miere se descântă de roșață, pelagră, pârjoleală; miere cu crastaveți se mânâncă și se dă de pomană în ziua de sfântul Ilie”.

De pe urma albinelor, „locuitorii țării trag foarte mari foloase”

În Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir a spus „ceva cât de cât despre albine”, fiindcă, zicea cărturarul, a băgat de seamă că „îndeletnicirea albinăritului nu este neplăcută și poate că nici nu o știe toată lumea”.

De pe urma albinelor, „locuitorii țării trag foarte mari foloase”, pentru că „toate câmpurile sunt pline de flori dintre cele mai frumoase și cele mai plăcute, iar pădurile le dau necontenit hrană îndestulătoare ca să-și strângă ceara și mierea”.

Foloasele de pe urma albinăritului ar fi fost chiar mai mari decât s-ar părea că erau dacă celor care se îndeletniceau cu stupăritul li s-ar fi îngăduit „să păstreze toate roiurile care roiesc în fiecare an”. Pravila țării, scria Cantemir, „îi oprește să aibă stupi mai mulți decât îngăduie pământul fiecăruia, pentru ca înmulțirea albinelor la unul să nu-i păgubească pe vecini”.

„Mai de mult, când nu se cunoștea zahărul, mierea era în căutare și se îndulcea casa”. (Mihai Lupescu) | Credit foto: PollyDot/Pixabay

Roiul cu regina lui și lumina soarelui

Cărturarul mai nota:

În afară de faguri de miere și ceară obișnuită, albinele din Moldova mai fac și o anumită ceară, cu un miros foarte puternic și de o culoare negricioasă, nu pentru păstrarea mierii înlăuntru, ci împotriva luminii soarelui. De aceea prisăcarii când prind un roi nou cu regina lui, îl așază într-un stup în care fac găuri și crestături în locuri felurite. Albinele, mai înainte de a se apuca de altceva, astupă găurile și crestăturile cu ceara neagră de care am pomenit mai sus, fiindcă ele nu pot lucra decât în întuneric, și abia după aceea se apucă de lucru.

Ceara aceasta, împreună cu mierea, o scot prisăcarii la vremea hotărâtă; fiindcă are un miros aproape ca de ambră și ține la razele soarelui, ei o vând cu atât mai scump.

O „bătălie aprigă”

Și despre „întâlnirea albinelor”:

S-a băgat de seamă că roiurile de albine care se află prea aproape unele de altele, când se întâlnesc în văzduh, începe o bătălie aprigă, care nu încetează până când una sau alta din părți nu o ia la goană, înfrântă. Partea biruitoare nu mai adună de aci înainte mierea florilor, ci se duce în fiecare zi la fagurii învinșilor și ia mierea adunată, pe care aceștia nu o pot apăra.

Când prisăcarii bagă de seamă că albinele lor lucrează fără spor, le stropesc pe câte le găsesc în stupi cu var stins cu apă. A doua zi se duc la vecinul pe albinele căruia au prepus, îi arată petele albe și-l pun să le împlinească paguba cășunată.

„S-a băgat de seamă că roiurile de albine care se află prea aproape unele de altele, când se întâlnesc în văzduh, începe o bătălie aprigă, care nu încetează până când una sau alta din părți nu o ia la goană, înfrântă.” (Dimitrie Cantemir) | Credit foto: sumx/Pixabay

Un sfat vechi: Unde se păstreză mierea și care ar fi cel mai rău loc

Un sfat vechi de la un gospodar despre cum se poate păstra mierea mai multă vreme fără să-și piardă gustul. În primul rând, zicea gospodarul, trebuie să fie „bine zvântată”, și explica:

La început mierea e lichidă; de-abia cu timpul se întărește, fără însă a se face prea vârtoasă. Pusă la un loc răcoros, ferit însă de înghețuri, bine aerisit și uscat, nu se poate strica oricât de mult am ține-o. Numai umezeala o face să dospească iar înghețul o face să se umfle și să crape vasul în care e ținută.

Cel mai rău loc pentru păstrarea mierii e pivnița, deoarece mierea trage umezeala din aer; se subțiază, dospește, se acrește și nu mai poate fi bună la nimic.

De asemenea, mierea se strică ușor dacă o ținem în apropierea lucrurilor care dospesc sau care au mirosuri tari. Mirosurile acestea – de pildă gazul, murăturile etc – se comunică ușor și dai mierii un gust urât.

La umplutul borcanelor cu miere să lăsăm goale cam două degete și să le acoperim numai cu o bucată de carton sau hârtie ca să poată ieși afară părțile apoase care pot strica mierea. Mai târziu legăm borcanele ermetic la gură și le putem ține oricât fără teama că se va strica mierea din ele.

„Dar la vedere, nu e țară mai frumoasă ca aceasta”

În secolul al XVI-lea, un misionar străin lăsa o însemnare despre Moldova și belșugul ei. Acesta a notat:

Dar la vedere, nu e țară mai frumoasă ca aceasta în toată lumea: toată numai dealuri și văi nespus de frumoase, acoperite la timpul lor de flori în multe feluri, din care pricină este bogată în miere…

Imagini cover, credit: NickyPe, Prawny / Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol