Site icon Editia de Dimineata

Nemții au stat și câte 13 ore la coadă pentru a cumpăra petarde

Uniunea Pirotehnică din Germania se așteaptă la o avalanșă de materiale pirotehnice vândute în ultimele zile ale anului 2022.

În ultimele trei zile ale anului este permisă comercializarea petardelor și artificiilor pe teritoriul Germaniei. Uniunea se așteaptă la o cerere peste oferta existentă pe piață.

Focus scrie că în Rendsburg s-au format cozi în timpul nopții. Industria estimează încasări de peste 120 de milioane de euro în doar trei zile.

În Berlin, cozile au început să se formeze încă de miercuri seara de la ora 11. Acolo, startul oficial al comercializării a fost ora 00.00. Practic, oamenii au stat și câte 13 ore la coadă.

“Acest lucru poate fi explicat prin faptul că în ultimii trei ani a fost interzisă comercializarea acestor produse”, spun reprezentanții Uniunii.

Clienții au mărturisit că plănuiesc să învestească între 80 și 4000 de euro pentru produse pirotehnice în noaptea de Revelion. Cei mai mulți sunt interesați de rachete și baterii pentru artificii.

Sunt însă tot mai mulți contestatari, fiindcă materialele pirotehnice rănesc oameni, provoacă incendii, sunt și motive climatice, plus efectele negative asupra animalelor.

Nemții și-au dat seama că mai ales în Vestul Germaniei nu vor rezolva nimic prin această interdicție, fiindcă cei mai mulți își procurau aceste materiale în Olanda. Acum olandezii vin în Germania fiindcă prețurile sunt mai mici și gama mai variată.

Chiar și așa, anumite orașe își rezervă dreptul de a interzice folosirea materialelor pirotehnice în noaptea de Revelion, altele vor amenaja spații speciale pentru folosirea acestora.

Exit mobile version