Site icon Editia de Dimineata

Netflix. Sezonul 2 din Ragnarok vine în mai

Cel de-al doilea sezon din serialul norvegian „Ragnarok” va fi lansat de Netflix pe 27 mai.

Primul sezon al serialului (7 episoade) a fost bine apreciat pretutindeni. Are un scor IMDB de 7.5. Senzația de Twin Peaks nordic, care amestecă mitologia scandinavă  împreună cu o intrigă polițistă reprezintă un punct de plecare interesant pentru cei care s-au plictisit de anumite șabloane ale genului.

Poate nu degeaba producătorul executiv al serialului, Meta Louise Foldager Sørensen, are în portofoliu filme precum „Antichrist” și „Melancholia”.

Acţiunea celui de-al doilea sezon continuă povestea lui Magne, care trebuie să accepte că acum, când este pregătit pentru luptă, duşmanii lui sunt prea mulţi şi prea puternici. Conflictul devine mai dur, răul devine mai concentrat şi alegerile şi mai disperate. În mijlocul tuturor acestor lucruri, Magne se confruntă cu întrebarea fundamentală: cât de departe eşti dispus să mergi pentru a-ţi salva familia?

Din distribuţie fac parte David Stakston, Danu Sunth, Jonas Strand Gravli, Theresa Frostad Eggesbø, Herman Tømmeraas.

Citește și:

Asterix, serial pe Netflix

Exit mobile version