Site icon Editia de Dimineata

New York, New York! Broadway se redeschide complet în septembrie!

Poate cea mai bună știre din industria spectacolului, zilele acestea. Broadway se redeschide complet în septembrie. Și, da, poți deja cumpăra bilete. Oare mai e coadă la „Hamilton”?

Biletele pentru spectacolele de pe Broadway vor fi puse în vânzare în această săptămână, deşi reprezentaţiile nu vor fi reluate până pe 14 septembrie, informează NY Times.

Teatrele newyorkeze vor putea funcţiona atunci la 100% din capacitate, a anunţat guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo.

„Broadway este o parte importantă a identităţii şi economiei statului nostru şi suntem încântaţi că vor fi ridicate din nou cortinele”, a declarat Andrew Cuomo pe Twitter.

Broadway se redeschide complet în septembrie! Până atunci, repetiții

New York-ul intenţionează să renunţe la majoritatea restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei la sfârşitul acestei luni. Însă teatrele de pe Broadway au nevoie de mai mult timp pentru repetiţii, iar producătorii de mai mult timp pentru a face publicitate spectacolelor.

„Repornirea Broadway-ul este un demers complex”, a declarat Charlotte St Martin, preşedinta Ligii Broadway. O organizaţie profesională care reprezintă producători, proprietari şi manageri de teatru, pentru agenţia de presă Reuters.

„Lumina verde dată azi de guvernator pentru a ne pune de acum în vânzare biletele pentru spectacolele de la toamnă este vitală pentru succesul nostru”, a declarat ea.

Procedurile de siguranţă la reluarea spectacolelor sunt încă analizate, o posibilitate fiind cerinţa ca spectatorilor să li ceară să prezinte dovada vaccinării.

Treizeci şi unu de spectacole se jucau pe Broadway în momentul declanşării pandemiei de COVID-19, printre care „Hamilton”, „Wicked’ şi „The Lion King”. Unele producţii, inclusiv „Mean Girls” şi „Frozen”, nu vor mai reveni după redeschiderea teatrelor newyorkeze.

Sursa foto: unsplash.com

Citește și:

Universul Marvel. Ce ne așteaptă în următorii doi ani?

Exit mobile version