Editia de Dimineata

„Nic’a lui Ștefan a Petrei”, Ion Bocancea: „Am fost un copil norocos, dar nu am profitat de noroc”

„Am fost ales eu, un copil oarecare. Nu știau cine sunt părinții, nu îi interesa atunci să aleagă copilul nu știu cărui șef. Eram dintr-o familie modestă, tata lucra ca administrator, mama a fost casnică. Oameni simpli.”

În urmă cu 57–58 de ani, o doamnă cutreiera școlile din Moldova în căutarea lui „Nic’a lui Ștefan a Petrei” pentru filmul Amintiri din copilărie, inspirat din opera povestitorului Ion Creangă. La începutul anilor 1960, Elisabeta Bostan (născută în 1931) era deja un nume tot mai cunoscut și apreciat în cinematografia românească. În această căutare, a fost însoțită de Doru Năstase (2 februarie 1933 – 29 aprilie 1983), asistent de regie și, ulterior, regizor al unor filme românești ce s-au bucurat de popularitate.

Într-una din zile, cei doi au ajuns la școala din Bicaz. Au intrat în toate clasele unde erau copii de vârsta căutată – între 12 și 14 ani. Când apăreau în clasă, toți se ridicau în picioare și salutau. Într-o clasă, însă, un băiat, care nu avea părul bălai, desena și fluiera, dus în lumea poveștii lui. Fără să știe, a atras atenția.

Sosit acasă de la liceu, unul dintre frați l-a întrebat: „Ce-ai furat, măi?”. El auzise de la paznicul școlii că Ion a fost pozat cu un număr pus la piept de niște oameni veniți pentru „reconstituirea unui furt”. | În imagine: Ion Bocancea, la prima probă pentru filmul Amintiri din copilărie, 1965, regia: Elisabeta Bostan | Credit foto: © Arhiva personală Ion Bocancea

„Ce-ai furat, măi?”

„Toți s-au ridicat, eu – nimic. Doamna Bostan m-a văzut și mi-a zis «Tu te duci și mă aștepți la ușă la cancelarie!» Când am mers, acolo mai erau vreo 10–15 copii. Îi întrebam: «Voi ce-ați făcut? De ce v-au chemat aici?» Nimeni nu știa despre ce e vorba. Ne-au luat pe rând.

Pe mine, m-au pus să povestesc ceva din scrierile lui Ion Creangă, apoi să mă strâmb, să râd, să mă încrunt – când m-am încruntat deodată, s-au speriat.

Mi-au spus la urmă: «Uite, noi vrem să facem un film cu Amintiri din copilărie de Ion Creangă, tu o să vii la București și o să ai și tu un rol în film». Nu se știa atunci ce rol”, rememorează astăzi Ion Bocancea, la 70 de ani, prima întâlnire cu Elisabeta Bostan.

Din cei peste 12.000 de copii care, se spune, au fost văzuți în acea perioadă de căutare, au fost preselectați zece, printre care și Ion Bocancea.

Când unul dintre frații – sunt cinci frați, patru băieți și o soră, el fiind la mijloc; „azi suntem toți pensionari” – s-a întors de la liceu, l-a luat la întrebări: „Ce-ai furat, măi? Mi-a zis paznicul de la școală că te-a văzut cu o foaie în piept cu un număr scris și erau niște oameni veniți pentru reconstituire”.

În cancelarie, i s-a prins o foaie pe haină pe care scria T-F-7 – numărul șapte, mărturisește, i-a adus întotdeauna noroc, „pentru că sunt născut într-o zi de șapte”. De la acea foaie, s-a răspândit zvonul că furase ceva.

Când le-a povestit părinților și fraților că era vorba de cu totul altceva, că a fost selectat pentru a juca într-un film, îl priveau toți cu gura căscată: „Nu le venea să creadă!”

„Ion! Unde ești, ghiavole?!” Ion Bocancea, în rolul lui Nică din filmul Amintiri din copilărie, 1965, adaptarea cinematografică și regia: Elisabeta Bostan

„Se uitau la noi ca la circ”

La București, vreme de două luni, toți cei zece băieți au fost supuși la diferite probe. „Cea mai periculoasă”, își amintește azi amuzat Ion Bocancea, „a fost aia cu dezbrăcatul”. Se întâmpla la Muzeul Satului, unde „era plin de oameni care se uitau la noi ca la circ”:

Ne-au cerut să ne dezbrăcăm de tot, dar cine voia?! Ei ne duceau atunci și la teatru, la filme, la circ – când au văzut că nu voiam să ne dezbrăcăm, au zis «bine, nu mai mergem la filme, la spectacole».

«Ce trebuie să facem?», am întrebat noi când am auzit asta. Ne-au arătat traseul, era pe acolo și un gard de spini. Eu m-am socotit atunci și mi-am zis, oricum nu mă știe nimeni, așa că, m-am dezbrăcat și am zbughit-o. După mine, au făcut și ceilalți, n-au avut încotro.

Ion Bocancea, în rolul lui Nică din filmul Amintiri din copilărie, 1965, adaptarea cinematografică și regia: Elisabeta Bostan | Credit foto: © Arhiva personală Ion Bocancea

Și l-au găsit pe Nică în Neamț

La finalul probelor, au rămas doi, iar după vizita medicală, Ion Bocancea a fost ales să joace rolul principal. Celălalt băiat a primit rolul „vărului Dumitru”.


„Las că te-oi învăța eu! Îi veni tu acasă, coropcarule, dacă te-a răzbi foamea,
ș-apoi atunci vom avea altă vorbă!”


S-a diferențiat, spune acum, la toate probele:

Ce mă puneau ei să fac a fost pentru mine o joacă. Am avut o copilărie adevărată, am crescut la casă, în mediu rustic. Mergeam cu miei și vaci la păscut, toți munceam în gospodărie – numai dacă erai bolnav, nu erai pus la treabă. Așa era atunci.

Când am dat probele, eu știam să înot, să călăresc – călăream fără șa –, mă suiam în cireș cât ai clipi – luam cireașa aia la care doar pasărea ajungea.

Când m-au pus să înot, am intrat sub apă și, când nu m-au mai văzut, s-au speriat, au crezut că m-am înecat. Eu ieșisem pe altă parte.

Și acum când mai vorbesc cu doamna Elisabeta Bostan îmi spune: «N-am crezut că un copil ca tine poate juca un rol atât de greu».

„Doamne, prinde-l-voi strigoiul cela odată la oala cu smântână…” | Ion Bocancea, în rolul lui Nică; Stânga jos: Alături de Smărăndița popii (Elena Iacob) | Secvențe din Amintiri din copilărie, 1965, adaptarea cinematografică și regia: Elisabeta Bostan

Au căutat un copil care să-l întruchipeze cât mai natural pe Nică:

Am fost ales eu, un copil oarecare, fără să știe cine sunt părinții, nu-i interesa atunci să aleagă copilul nu știu cărui șef. Eram dintr-o familie modestă, tata lucra ca administrator, mama a fost casnică. Oameni simpli.

Și l-au găsit pe Nică în Neamț, ținutul în care s-a născut și scriitorul Ion Creangă.


„Interpretul băiatului, Ion Bocancea, croiește personajul cu o naturalețe și candoare cuceritoare.”
Cinemagia despre filmul Amintiri din copilărie, 1965


„Dar eu când întorceam capul și o vedeam pe actriță cum cădea, începeam să râd.” | Ion Bocancea, în rolul lui Nică din filmul Amintiri din copilărie, 1965, adaptarea cinematografică și regia: Elisabeta Bostan

„Stați, doamnă, că imediat plâng!”

În perioada filmărilor, care s-au desfășurat timp de un an, a mers la școală la București și la Humulești, și notele erau trimise apoi la Bicaz. În toată acea perioadă, s-a simțit „un copil normal” – acum, privind în urmă, ar spune: „Am fost un copil obișnuit căruia i s-a întâmplat, la un moment dat, ceva extraordinar”.


„Dar bine, ghiavole, aici ți-i scăldatul?”


Are o mulțime de amintiri frumoase legate de timpul filmărilor. Despre Elisabeta Bostan spune că era „severă, dar corectă”.

Când a filmat scena cu „nebuna de mătușa Mărioara” care l-a prins la furat cireșe, alergat prin toată cânepa, trebuia să fie speriat și mai-mai să-i dea lacrimile – de ciudă că a fost prins:

Dar eu, când întorceam capul și o vedeam pe actriță cum cădea, începeam să râd. Doamna Bostan îmi striga: «Ce faci, trebuie să plângi, nu să râzi!» Și îi ziceam: «Stați, doamnă, că imediat plâng!» Și mă puneam pe plâns.

Multe scene au fost spontane și, cum se întâmplă de multe ori, au rămas și fac deliciul filmului, fără să mai știe cineva că nu au fost în scenariul inițial.

Din acea perioadă, își amintește cu duioșie de Elisabeta Bostan – „a avut multă grijă de mine” – și de actrița Corina Constantinescu (16 noiembrie 1919 – 26 august 2008):

A fost în film mama mea și a fost ca o adevărată mamă pentru mine și dincolo de platourile de filmare.

Premiera filmului Amintiri din copilărie, în regia Elisabetei Bostan, a fost în 1965, prima dată la Târgu Neamț, apoi la București. În același an, filmul a obținut Marele premiu ‘Osso pardo asturiano’ și Premiul special al Juriului la Festivalul Internațional al filmului pentru copii și tineret de la Gijon, Spania. Câțiva actori care au făcut parte din distribuția filmului: Ștefan Ciubotărașu (apare pe generic Ciobotărașu, în rolul lui Ion Creangă), Corina Constantinescu (Smaranda, mama lui Nică), Emanoil Petruț (Ștefan a Petrei), Eliza Petrăchescu (mătușa Mărioara), Mihai Mereuță (vornicul).

Ion Bocancea, în vremea copilăriei și după 56 de ani de la premiera filmului Amintiri din copilărie | Credit foto: © Arhiva personală Ion Bocancea

„…dar nu a fost să fie”

Acum, de câte ori revede filmul, mereu găsește câte o scenă în care spune „aici puteam să fac mai bine”.

După terminarea școlii, Ion Bocancea a dat la Institutul de Educație fizică, deși, mărturisește, toată copilăria a visat să fie actor. Nu a intrat. A mers în armată și, în anul următor, s-a înscris la Institutul de Teatru. Și-a luat permisie și, în uniforma de soldat, s-a dus la probe. Nu a fost admis.

Am avut ocazia să joc alături de mulți actori mari. Din copilărie, am vrut să dau la teatru. Dar nu am vrut să merg cu o pilă. Nu am spus nimănui că am jucat în film. M-a costat, dar nici nu am mai dat a doua oară. Dacă ar fi trăit Ștefan Ciubotărașu (n: în filmul Amintiri din copilărie, actorul l-a interpretat pe Ion Creangă și apare pe generic scris Ciobotărașu; a murit în august 1970), eram la teatru, dar nu a fost să fie.

Mulți ani după film și-a urmat pasiunea și a jucat în numeroase spectacole de teatru. Mai târziu, a făcut o școală tehnică de calculatoare și un curs de instructor auto, meserie pe care a avut-o până la pensie.

În 1976, s-a căsătorit și din Neamț, Moldova, s-a mutat la Caraș-Severin, în Banat. Aici sunt și cei doi copii, o fiică și un fiu, acum cu familiile lor. I s-a spus Nică, chiar și Ion Creangă. Cel mai frumos nume de alint, spune Ion Bocancea, i-a fost dat însă de nepoata de cinci ani: „Ionică, pupăzică, ia mai povestește-mi!…”

„Și cum ajung în iarmaroc, încep a mă purta țanțoș pintre oameni de colo până colo, cu pupăza’n mână…” | Ion Bocancea, în rolul lui Nică din filmul Amintiri din copilărie, 1965, adaptarea cinematografică și regia: Elisabeta Bostan | Credit foto: © Arhiva personală Ion Bocancea


„Auzi, dumneata, să fure ceasornicul satului!”


Cum v-ați descrie în trei cuvinte?
Am fost un copil norocos, dat nu am profitat de noroc. Nu am fost niciodată un profitor. Eu am fost un luptător prin muncă.
Trei calități pe care credeți că le aveți.
Toți avem și calități, și defecte. Dar dacă le îmbini și rămâne ceva bun, atunci e bine. Am fost un sufletist. Și am vrut mereu să îmbin utilul cu plăcutul.
O trăsătură pe care o aveți și nu ați fi vrut să o aveți.
Am fost de multe ori prea bun cu unii care nu meritau, doar au profitat. Deci, bunătatea. E rău să fii prea bun.
O trăsătură pe care o admirați la oameni.
Oamenii care se realizează prin muncă. Și sinceritatea.
O trăsătură pe care o detestați la oameni.
Mai multe. Parvenitismul, nepotismul, hoția. Fuga de muncă și de răspundere. Minciuna, hoția și trândăvia. Minciuna e mai urâtă decât hoția – unii mai fură de foame.
Ce vă face fericit?
Când îmi văd familia sănătoasă și încrederea pe care o avem unii în alții, în familie. Suntem o familie unită. Dacă familia e fericită, sunt și eu fericit. Familia mă face cel mai fericit. Uite, acum sunt fericit că o văd pe fiica mea că vine acasă de la serviciu. Asta mi-e drag. Fericirea vine din lucrurile mărunte, citeam acum mulți ani. Și așa este. Și mă bucur de fiecare nouă zi.
Ce vă face nefericit?
Sănătatea în lumea asta, în perioada pe care o trăim, neîncrederea în ziua de mâine.
De ce vă este dor?
De locul natal, de Ceahlău, să privesc Ceahlăul la apus. Și de multe locuri, sper să apuc să mai merg unde vreau.
Ce înseamnă o viață bună, frumoasă, împlinită?
O familie bună, frumoasă, împlinită.
Un regret?
Fără regrete.
Dacă ați putea schimba ceva în viața trăită până acum ce ați schimba?
Dacă aș lua-o de la capăt, exact la fel aș face.
Cel mai plăcut mod de a petrece timpul când sunteți singur.
Să petrec timpul în natură, să merg la pescuit, să aud doar păsărelele și broaștele, fără telefoane. Sau pe munte. Întotdeauna mi-a plăcut să cutreier, indiferent unde eram. Mișcarea e esențială. Umblând, mai vezi și auzi ceva nou, îți mai proiectezi ceva să faci.
Cartea preferată. Sau scriitorii.
Creangă, Eminescu, Coșbuc, Sadoveanu… Pe Sadoveanu l-am întâlnit când eram copil. Lângă mănăstirea Neamț, avea o casă unde mergea și stătea vara. Mi-l amintesc perfect, purta o pălărie cu boruri largi.
Filmul preferat. Sau filmele.
Cele românești. S-au făcut și filme bune.
O lecție prețioasă pe care ați învățat-o în viață.
Multe lecții am învățat eu în viață, dar o lecție importantă – sinceritatea contează foarte mult. Dacă nu ești sincer, pierzi. Minciuna nu te va duce niciodată la bine. Și trebuie să lupți pentru tine, pentru ziua de mâine.

Exit mobile version