Site icon Editia de Dimineata

Noi creșteri de prețuri. Guvernul vrea să taxeze zahărul din băuturile răcoritoare

Sursă Foto: fodors.com

Guvernul va analiza la începutul săptămânii viitoare un proiect de act normativ care prevede introducerea unei taxe pe zahărul din băuturile răcoritoare, anunță Mediafax.

Aceste măsuri vor fi introduse din luna septembrie și vor mări prețul litrului de suc cu aproximativ un leu. Decizia face parte dintr-o serie de măsuri care mai prevăd creșterea accizelor la tutun, reudcerea personalului bugetar sau eliminarea unor sporuri de care beneficiază funcționarii publici.

Această inițiativă aparține Ministerului Sănătății și este aplicată de Ministerul Finanțelor. Astfel, sucurile cu un conținut de zahăr între 5 şi 8 grame la 100 de mililitri vor avea o acciză de 0,8 lei pe litru. Pe de altă parte, cele care conțint peste 8 grame la 100 de mililitrii vor fi taxate cu cu 1 leu pe litru. 

Aceste taxe îi vor afecta în principal pe producători, importatori sau cei care achiziţionează intracomunitar, însă cel mai probabil se vor schimba și prețurile de la raft. După aceste schimbări, statul va avea un pofit de aproximativ 320 milioane lei, în cele patru luni de aplicare de anul acesta, din perioada septembrie-decembrie.

Cât suc cumpără românii

Consumul de băuturi carbogazoase este unul din principalele obiceiuri negative care pun în pericol sănătatea, atât a adulților, cât și a celor mici. Autoritățile estimează ca românii consumă aproximativ 80 de litri (de persoană) anual de băuturi răcoritoare cu un conținut ridicat de zahăr.

Mai mult, statisticile arată faptul că diabetul zaharat a devenit deja o problemă de sănătate publică, fiind extrem de răspândit. În România peste 1,3 milioane de cetăţeni au fost diagnosticaţi cu acestă boală, iar alte trei milioane se află în zona de risc, spun medicii, potrivit Digi24. Totodată, medicii mai atrag atenția asupra faptului că zahărul din aceste băuturi poate crea dependență, iar cei mai expuși sunt copiii, tinerii și adolescenții. 

Taxe similare se aplică în UE în Marea Britanie, Danemarca, Finlanda sau Irlanda.

Sursă Foto: fodors.com

Exit mobile version