Site icon Editia de Dimineata

Noi reguli pentru cei care vor contesta amenzi

Toate contravențiile, inclusiv cele primite pentru încălcarea regulilor de circulație, vor putea fi contestate și la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul persoana amendată, conform unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților și care ar urma să meargă la promulgare.

Acum, plângerile de contestare a proceselor-verbale de contravenție pot fi depuse doar la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Proiectul de lege modifică articolul 32 alineatul (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel:

„Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ. Pentru a intra în vigoare, actul normativ cu această modificare trebuie promulgat de către președintele Klaus Iohannis.

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 a suferit mai multe modificări:

 

Exit mobile version