8 iunie 2022, 23:36

„Nu este asta o ironie a sorții că mi-a fost prescrisă nitroglicerină?”

În 1847, în timpul unor experimente, chimistul italian Ascanio Sobrero (12 octombrie 1812 – 26 mai 1888) a descoperit nitroglicerina pe care a numit-o inițial „piroglicerină” (pyros, în greacă, înseamnă foc).

După ce obținuse doctoratul în chimie, în 1832, Ascanio Sobrero a lucrat la Paris ca asistent al profesorului francez Théophile-Jules Pelouze (26 februarie 1807 – 31 mai 1867), iar din 1845 a devenit profesor la Universitatea din Torino.

Ascanio Sobrero, sursa foto: Italy on this day

„Imposibil de controlat”

În timpul cercetării în laborator, când a descoperit nitroglicerina, chimistul Ascanio Sobrero a încercat să încălzească o picătură într-o eprubetă – explozia care s-a produs i-a lăsat numeroase urme pe față și pe mâini.

A considerat nitroglicerina mult prea periculoasă pentru a putea avea o întrebuințare practică. În corespondența sa privată și într-un articol publicat ulterior, a avertizat cu tărie despre riscul utilizării ei, subliniind că este „extrem de periculoasă și imposibil de controlat”. A fost atât de șocat de ceea ce descoperise încât a păstrat secretul mai bine de un an.

Profituri uriașe și victime numeroase

Când a dezvăluit, „a atras atenția să nu fie folosită în scopuri comerciale, fiindcă era mult prea instabilă”, nota Graeme Donald în cartea The Accidental Scientist.

Kenne Fant în volumul Alfred Nobel, A Biography, apărut în 1991, menționa și el că Sobrero știa prea bine din propria lui experiență cât de caprioasă și instabilă este.

Comercianții însă nu au ținut cont de sfatul chimistului italian.

Graeme Donald afirma:

Pulberea neagră era mic copil pe lângă noul explozibil. De aceea din contractele pentru construirea drumurilor, canalelor de navigație și căilor ferate, s-au obținut profituri uriașe. Și, așa cum anticipase Sobrero, numărul victimelor din rândul muncitorilor care se ocupau cu operațiunile de detonare a fost atât de mare, încât s-a impus găsirea unei forme de nitroglicerină care să nu explodeze la prima atingere. În acest moment au intrat în scenă cei doi Nobel, tatăl și fiul.

Alfred Nobel; (dreapta) Karl W. Gullers, Dispozitiv folosit de Nobel pentru a detona nitroglicerina | Sursa: Alfred Nobel: A Biography, Kenne Fant

„Fascinant de capricioasa substanță”

„Alfred a devenit fascinat de această substanță și de remarcabilul și, aparent, inexplicabilul ei comportament capricios”, scria Kenne Fant.

Alfred Nobel, care a fost și el student al profesorului Pelouze, în laboratorul căruia l-a cunoscut pe Sobrero, a făcut din nitroglicerină ingredientul activ al dinamitei. Cum menționa Kenne Fant:

Nu e prima dată în istorie când o invenție a dovedit că are nevoie de două talente: cel al creatorului și cel al exploatatorului.

Când fabrica lui Nobel a sărit în aer

La începutul anilor 1860, Immanuel Nobel (24 martie 1801 – 3 septembrie 1872), inginer, inventatorul strungului rotativ folosit la fabricarea placajului, industriaș, și cel de-al treilea fiul al său, Alfred, făceau experimente riscante. Tatăl, într-o fabrică micuță aflată la periferia orașului Stockholm, fiul – undeva la marginea Sankt Petersburgului.

Nitroglicerina era la fel de greu de transportat și controlat, fără riscuri. În 1864, fabrica din Suedia a sărit în aer, accident în care și-au pierdut viața mai multe persoane – printre victime, a fost și mezinul familiei Nobel, Emil, în vârstă de 20 de ani.

Ilustrație de Ola Skogäng / Sursa: The Nobel Prize, twitter @NobelPrize

I-a spus „dinamită”, după dynamis

Tragicul eveniment nu l-a descurajat însă pe Alfred și a continuat să experimenteze, în făbricuțele pe care le-a construit, deși, din când în când, aveau loc accidente.

Tore Frängsmyr, profesor de istoria științelor la Universitatea din Uppsala, Suedia, a scris, pe scurt, cum a inventat Alfred Nobel dinamita:

Și-a dat seama că nitroglicerina trebuia să fie absorbită de un fel de material poros, pentru a forma un amestec mai ușor de manevrat. Pe mlaștinile germane, aproape de casa unde locuia, a găsit un tip de nisip poros, absorbant sau pământ de diatomee, cunoscut în germană cu denumirea de kieselguhr. Când nitroglicerina a fost absorbită de kieselguhr, a format o pastă ușor de frământat și de modelat. Putea să fie transportată și supusă șocurilor fără a se produce explozii. Putea chiar să fie aprinsă fără ca nimic să se întâmple. Doar un detonator ar face pasta să explodeze. Dezavantajul acestei noi substanțe a fost forța ei explozivă oarecum redusă. Dar acesta a fost prețul pe care trebuia să-l plătească.

A numit noul produs dinamită, după grecescul dynamis, forță, putere.

„Îmi este rușine să admit că sunt descoperitorul acesteia”

Chimistul italian Ascanio Sobrero a fost deseori citat cu acest mesaj:

Când mă gândesc la toate victimele ucise în timpul exploziilor cu nitroglicerină și la ravagiile teribile produse, care, după toate probabilitățile vor continua și în viitor, îmi este aproape rușine să admit că sunt descoperitorul acesteia.

De altfel, Sobrero a fost consternat când familia Nobel a început exploatarea comercială a nitroglicerinei și, odată cu succesul dinamitei, a simțit că a fost supus unei nedreptăți și nu i s-a acordat recunoașterea pe care o merita.

Potrivit prezentării de pe website-ul Nobel Prize, Alfred Nobel l-a onorat întotdeauna pe Sobrero ca fiind descoperitorul nitroglicerinei.

Kenne Fant nota că „Alfred nu și-a ascuns niciodată admirația față de talentul lui Sobrero și întotdeauna l-a recunoscut ca descoperitor al nitroglicerinei. Totuși, succesul dinamitei l-a făcut pe Sobrero să simtă o nedreptate”.

De altfel, Alfred Nobel l-a angajat consultant pe Ascanio Sobrero la compania pe care a avut-o în Italia. În 1879, în semn de respect, a înălțat un bust al lui Sobrero lângă fabrică. După moartea chimistului italian, în 1888, văduva lui a primit din partea lui Alfred Nobel o pensie viageră.

„Cel mai bogat vagabond al Europei”

Pentru invenția, Nobel a obținut brevetul în mai multe țări, în Suedia și Marea Britanie în anul 1867, iar în Statele Unite, în anul 1868.

Enciclopedia Britannica nota că „dinamita i-a adus faima internațională lui Alfred Nobel”. A fost o epocă în care s-au desfășurat în lume ample proiecte de infrastructură, precum construirea de căi ferate, drumuri, porturi, poduri, prin urmare cererea de explozibile era mard.

Între 1866 și 1872, pentru a-și dezvolta afacerea și a înființa noi fabrici, a călătorit în toată lumea – Victor Hugo l-a numit „cel mai bogat vagabond al Europei”. A devenit, la momentul respectiv, unul dintre cei mai bogați oameni din Europa, deținând peste 90 de companii și fabrici în toată lumea, menționa Kenne Fant.

În 1868, Alfred Nobel și tatăl său au primit premiul Letterstedt al Academiei Regale de Științe din Suedia, un premiu pe care Alfred l-a apreciat în mod special, acordat pentru „descoperiri importante de valoare practică pentru umanitate”.

Profesorul Tore Frängsmyr nota că, din aceste cuvinte, „putem auzi un ecou în testamentul lui Nobel”, în care el a stabilit criteriile prin care să fie acordate premiile care îi poartă numele.

Geanta de voiaj a lui Alfred Nobel | Sursa: Alfred Nobel, the loneliest millionaire, Michael Evlanoff & Marjorie Fluor

„O numesc Trinitrin”

Deși nitroglicerina, prin folosirea ei în producerea dinamitei, a fost în mod frecvent asociată morții și distrugerilor, din 1878 a început să fie folosită și în scopuri medicale, în tratamentul unor afecțiuni cardiace.

În 1890, medicii lui Nobel i-au recomandat nitroglicerină pentru problemele cardiace, însă a refuzat.

Într-o scrisoare către Ragnar Sohlman (26 februarie 1870 – 9 iulie 1948), chimist, asistent al lui Nobel și unul dintre executorii săi testamentari, Nobel îi spunea:

Problemele mele de inimă mă vor ține în Paris pentru cel puțin câteva zile, până când doctorii mei se vor pune cu toții de acord asupra tratamentului meu pe care trebuie să-l urmez imediat. Nu este asta o ironie a sorții că mi-a fost prescrisă nitroglicerină, ca administrare internă! O numesc Trinitrin, ca să nu sperie chimistul și publicul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol