19 aprilie 2024, 11:10

Nu știm ce va face naționala României, dar dăm selecționer pentru naționala de fotbal a Siriei

Informație ușor halucinantă. Sau poate că atât și-au permis bieții oameni, ce știm noi.

Antrenorul român Valeriu Tiţa (55 ani) a fost numit, joi, în funcția selecționer al naționalei de fotbal a Siriei. Acesta a mai antrenat Siria în două rânduri, câștigând chiar Cupa Asiei în 2010.

Comitetul temporar al Federaţiei Siriene de Fotbal a anunţat numirea lui Tiţa ca director tehnic al echipei naţionale, în locul lui Nizar Mahrous, demis pe 16 noiembrie, relatează presa din Orientul Mijlociu.

Comitetul a precizat că Tiţa va sosi marţi în capitala Damasc pentru a-şi prelua atribuţiile, staff-ul său tehnic urmând să fie alcătuit ulterior.

Tiţa a mai pregătit naţionala Siriei anterior, câştigând Cupa Asiei în 2010 şi a condus naţionala pentru scurt timp şi la Cupa Asiei din 2011 (din Qatar), echipa fiind eliminată după faza grupelor, cu o victorie (în faţa Arabiei Saudite) şi două eşecuri (cu Japonia şi Iordania).

Speranța moare ultima. Sirianul e frate cu românul

Cu două puncte din şase meciuri în Grupa A, Siria ocupă în acest moment ultimul loc, dar teoretic poate prinde locul al treilea şi să acceadă la un baraj.

Locul trei este ocupat acum de Emiratele Arabe Unite, cu şase puncte, în timp ce primele locuri sunt ocupate de Iran (16 puncte) şi Coreea de Sud (14).

Unde a mai fost Tiță?

Tiţa, fost jucător la Drobeta-Turnu Severin, Corvinul Hunedoara, Olympique Casablanca, Raja Casablanca şi Maghreb de Fes, a antrenat în cariera sa de mai multe ori în Siria, și pe Al-Ittihad Alep şi Al-Shorta.

În afara lui Valeriu Tiţa, alţi trei români au pregătit naţionala Siriei, Cornel Drăguşin (1965-1966), Virgil Dridea (1992-1993) şi Mircea Rădulescu (1997-1998), conform Agerpres.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol