24 octombrie 2020, 2:52

O alianță bizară. Idei occidentale, modă din Levant

„Separat de țara sa prin distanțe considerabile, trăind în mijlocul unui popor tânăr și înclinat spre farmecul civilizației, călătorul străin nu poate să nu observe în Țara Românească două trăsături extreme dându-și mâna, aceasta prin bizara alianță între ideile occidentale și originalele costume ale Levantului.”

Șase luni în Valahia. Ajuns la București în octombrie 1854, francezul E. N. Hénoque-Melville a stat în Valahia șase luni. Nu se cunosc detalii despre viața lui și nici motivul real pentru care a călătorit pe aceste meleaguri. 

În prezentarea din ‘Călători străini despre Țările Române’, autorii presupun, pe baza unor informații, că acesta ar fi aparținut păturii mijlocii a aristocrației franceze și „obiectul călătoriei sale în spațiul românesc poate fi, pe lângă dorința sa de cunoaștere a teritoriului și a locuitorilor, și un anume mandat de informare asupra situației din zonă, încredințat de autoritățile franceze”.

Însemnările pe care le-a făcut în timpul călătoriei în Valahia au apărut sub titlul ‘Six mois en Valachie’, cele șase luni fiind între octombrie 1854 și aprilie 1855. A descris atmosfera orașului – pe atunci, scria el, cu o populație estimată la circa o sută treizeci de mii de persoane –, cu străzile și bisericile lui, cu teatrele, spectacolele și muzeele lui, dar și modul în care trăiesc locuitorii, cu observații despre obiceiuri și moravuri din înalta societate. 

Turnul şi strada Bărăţiei, București, 1868, Amedeo Preziosi

Pe străzile Bucureștiului. „Străzile, de o lipsă de curățenia de necrezut, fac ca în timpul iernii circulația să nu fie posibilă fără ajutorul trăsurilor. Prețul ridicat al acestora nu permite însa tuturor să le folosească.”

Poliția valahă. „Poliția există, dar nu este ca la noi acea savantă organizație și nici nu are atitudinea ocrotitoare, care pe de o parte întreține ordinea și pe de alta veghează la salubritatea marilor centre populate. Cea valahă se limitează la a menține o liniște pe care obișnuințele pașnice ale locuitorilor nu caută niciodată să o tulbure. Personalul său, foarte redus de altminteri, nu îi permite să facă mai mult. Doar o organizație nouă și completă ar fi singura care ar putea pune capăt tuturor acestor neplăceri.”

Orașul și câinii. „Întinderea orașului pare imensă. Pe vastele sale curți, terenuri virane se ridicau odinioară un mare număr de case, care îi dădeau aspectul unui oraș de prim rang. Din păcate, ele au fost distruse de un incendiu teribil în urmă cu vreo zece ani. 

Aceste terenuri, care sunt astăzi acoperite de un strat subțire de resturi animale și vegetale, au devenit adăpostul unui mare număr de câini de talie mică, care devin periculoși mai ales seara. Totuși, aceste animale sunt aici mai tolerate decât la Constantinopol…”

Înfrumusețări. „Administrația locală, deși lipsită de fondurile necesare pentru îngrijirea orașului, se ocupă doar de întreținerea grădinilor sau a locurilor de promenadă. 

Se întâmplă adesea ca aceste înfrumusețări să rămână neterminate timp de mai mulți ani, fie din cauza cheltuirii fără rost a resurselor bănești, fie ca urmare a ocupațiilor străine, care schimbă în totalitate personalul ministerelor și planurile antreprenorilor.”

Fosta clădire a Teatrului cel Mare, inaugurată în preajma Crăciunului din anul 1852 – Piața Teatrului Național, Calea Victoriei, perioada interbelică | Fotografie de Nicolae Ionescu

Teatrul cel Mare. „Sala de spectacole este perfect organizată în interior: foaierul, mai ales, fără a poseda un lux inutil și costisitor, a fost decorat cu un gust care nu lasă cu nimic de dorit. Sistemul de iluminat cu petrol, perfect pus la punct, poate concura cu lumina atât de strălucitoare a lămpilor noastre cu gaz.”

Moda de la Șosea. „Gustul și moda franceză sunt căutate de moldo-valahi nu numai la teatru, ci și în luxul exterior. Cochetăria feminină a acestor ținuturi este ca un veritabil copil răsfățat al modei din capitala noastră. 

De îndată ce pe Champs-Élysées și la Bois de Boulogne apare o modă nouă, aproape concomitent poți vedea același tip de toalete etalându-și bogația și originalitatea la Șosea (n.: Zona preferată de plimbare, mai ales a elitei bucureștene, situată aproximativ în zona parcului regele Mihai / Herăstrău) care este Champs-Élysées-ul Bucureștilor. 

Calești elegante, cavalcade cochete și trăsuri selecte, relevă marile averi, care, la fel ca la Paris sau la Londra, au zeii și semizeii lor.”

Biserica Kretzulescu/Crețulescu din București, ridicată între anii 1720 – 1722 de marele logofăt Iordache Crețulescu și Safta, soția lui | Credit foto: Mira Kaliani

Bisericile Bucureștiului. „Să intrăm acum într-una din numeroasele biserici din București, al căror număr este evaluat la circa trei sute (nota autorilor volumului: Cifra este exagerată). Cu acest prilej vom fi frapați de luxul decorațiunilor care o împodobesc în interior. 

Aurul lucește pe fiecare ciubuc de lemn sau de ipsos cu care sunt acoperite zidurile sau stâlpii. Policandre în număr mare, mozaicuri, marmură de toate culorile, perdele cu stele de argint, vase de flori, dovedesc consistența veniturilor clerului (nota autorilor volumului: Afirmația este parțial adevărată) demonstrate de abundența din edificiile religioase. 

Cu toate acestea, zidurile sunt însă acoperite cu tablouri (să ni se ierte cuvântul) sau portrete care fac puțină cinste autorilor lor. Se poate chiar spune că multe dintre ele par să vizeze chiar grotescul. Nici un fel de orgi, nici un fel de altare.” 

Mănăstirea Sărindar | Sursa foto: arhivadearhitectura.ro

La Sărindar, în noaptea de Paști. „Ceremonia religioasă care se celebrează în fiecare an în noaptea de Paști, la biserica Sărindar, atrage pe toți străinii prin importanța ei. 

Domnitorul sosește la miezul nopții și rămâne înăuntru timp de trei ore cât durează slujba, într-un tron care se află în fața capelei de care am vorbit mai sus. Înalții funcționari și boierii de viță veche ai Țării Românești se îngrămădesc de ambele părți ale bisericii. 

Cei prezenți, oricare ar fi credința sau naționalitatea lor, țin în mână o lumânare aprinsă care nu trebuie să se stingă decât atunci când prințul anunță, cu voce tare, învierea lui Cristos.”

Între civilizația vestică, tradiții strămoșești și gusturi orientale. „Separat de țara sa prin distanțe considerabile, trăind în mijlocul unui popor tânăr și înclinat spre farmecul civilizației, călătorul străin nu poate să nu observe în Țara Românească două trăsături extreme dându-și mâna, aceasta prin bizara alianță între ideile occidentale și originalele costume ale Levantului. 

În viața particulară, ca și în cea publică, moldo-valahul caută, prin eforturi continue să unească progresul civilizației cu tradițiile lăsate de strămoși, cu climatul, cu temperamentul și cu gusturile orientale.”

Între tradiție și civilizație

Bunul gust din „casele mari”. „…bunul gust, care caracterizează mobilierul caselor mari din Paris lasă de dorit în Țara Românească. Industria din Lyon reușește cu greu să aducă aici produsele sale regale și costisitoare. 

La fel, foarte prost reprezentate sunt porțelanurile chinezești sau cele de Sèvres, precum și articolele de sticlă de la Saint-Gobain. 

Se pare că și în mobilă există același amestec de extreme și bizarerii în utilizarea și folosirea lor. 

Apartamentele sunt invadate de toate acele mii de mici obiecte care servesc orientalilor la trecerea timpului: ciubucuri, narghilele, evantaie, pălăriuțe cu perluțe de chihlimbar sau fildeș, cești de cafea, tutun turcesc parfumat și o infinitate de alte obiecte care stau în permanență la dispoziția celui care se plictisește. Se remarcă absența totală a tablourilor sau a obiectelor de artă.”

Țărancă din marginea Bucureștiului; Precupeț din București | În jurul anului 1853 | Litografie de Wüllner, din albumul de costume populare românești al lui C. P. Diehl

Ca să înțelegi românul. „Pentru a te familiariza în întregime cu românul este necesar să-l cunoști în calitate de om de la țară sau să te lași pe mâna asprilor conducători de trăsuri.”

Adevăratul român. „În acest țăran prost îmbrăcat și care nu cunoștea alt pat decât pământul bătătorit sau gheața, îl găsești pe adevăratul român. 

Conversația sa este foarte animată și, se poate adăuga, chiar spirituală când este vorba de un subiect ușor, dar devine mult mai scurtă și mai sumbră atunci când ia o turnură politică. 

Cu multă greutate reușești să obții de la el fondul veritabil al gândirii sale. Căci abia dacă îngână o plângere sau un reproș pentru cei care i-au ridicat cu forța calul, trăsura sau pâinea sa zilnică, el rotește continuu ochii în jurul lui înainte de a deschide gura asupra nefericirilor sale.”

Podul Mogoşoaiei, București, 1874 | Fotografie: Franz Duschek

Aventuri pe drumuri valahe. „Când ești înghesuit într-o mică căruță, în care cu greu încape o persoană, și parcurgi drumurile sinuoase ale Țării Românești, ești efectiv uluit de numărul de drumuri paralele care se îndreaptă toate spre același punct. 

Această căruță, numită în principat ‘poșta’, transportă călătorii cu o viteză de cinci leghe pe oră. Dacă acestui vehicul ar trebui să-i dam o calificare franceză, atunci cel mai bine ar fi să ne oprim la un singur aspect al său. Este construit în întregime din lemn, fară ca nici cea mai mică bucată de fier care să-i consolideze structura. 

Patru cai mici și viguroși o fac, pentru a spune așa, aproape să zboare prin spațiu. 

Dacă cumva, urmare a uneia din numeroasele scuturături pe care le încearcă, una din osii se rupe, o creangă zdravănă, puternic legată la încheietura roții, menține vehiculul în echilibru, iar vizitiul, urcându-se din nou pe cal, continuă drumul cu aceeași repeziciune. 

Câteodată se mai întâmplă și ca, datorită unei puternice zgâlțâituri, bravul călător să fie aruncat în afara trăsurii. 

Cu toate acestea, înălțimea mică a șoselelor, ca și marea cantitate de praf, fac ca accidentul să nu capete urmări grave. 

Dacă conducătorul nu a observat imediat că îi lipsește călătorul, acesta din urmă trebuie să aștepte ca un motiv oarecare să-l facă pe vizitiu să remarce că pasagerul a rămas pe drum, trăsurica fiind goală. 

Acesta este în general modul de locomoție pe care îl utilizează străinii care vizitează Țara Românească și Moldova.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.