20 septembrie 2021, 23:48

O călătorie prin Țara Românească, la 1853: „Eroarea o pot descoperi abia după ce ne-au tăiat beregatele”

„La drept vorbind, în Țara Românească nu există drumuri. Sunt doar niște cărări late acoperite cu un strat gros de praf întunecat la culoare în timpul verii, dar care, în perioadele ploioase sau după dezgheț, se transformă în râuri de noroi…”

În septembrie 1853, la câteva luni de la izbucnirea conflictului rămas în istorie sub numele de Războiul Crimeii, tânărul politician irlandez Patrick O’Brian (20 aprilie 1823 – 26 aprilie 1895) a ajuns în principate, unde a stat aproape trei luni, până în luna decembrie.

În paginile Jurnalului unei șederi în Principatele Dunărene în toamna și iarna anului 1853, O’Brian a notat impresii din acest voiaj. Cu toate că acestea sunt lipsite de informații bogate, pe alocuri se regăsesc descrieri detaliate despre anumite întâmplări prin care a trecut. O relatare interesantă, nu lipsită de umor, este despre pericolele ce îl pândeau pe călător pe drumurile din Țara Românească, unde, de fapt, „nu există drumuri, doar niște cărări late, pline de praf, noroi și cazaci nechibzuiți”, comenta călătorul irlandez.

Nume, vârstă, poziția socială, perspective de viață…

Cu peripeții i-a fost, după cum scria, călătoria cu diligența de la Giurgiu la București. Ajuns la Giurgiu, alături de alți călători, pașapoartele lor au fost luate de poliție, iar bagajele „examinate de ofițerii vamali”, în timp ce, scria O’Brian, „eram întrebați despre nume, vârstă, poziția socială, perspective de viață, încotro mergem și de unde venim”.

Apoi am fost duși în curtea unui grajd, unde câțiva oameni încercau să pregătească un car mare, care urma să ne transporte la București. Distanța de la Giurgiu la București este de doar vreo patruzeci de mile și cum era doar unu după-amiază, exista posibilitatea să ajungem la destinație la o oră rezonabilă din seară.

Nu este plăcut în aceste locuri neobișnuite să ajungi noaptea târziu într-un oraș străin, nici măcar în casa unui prieten; căci, cu siguranță, în orice loc cei mai buni prieteni și veritabilii amfitrioni vor amesteca urările de bun venit cu înjurăturile dacă-i trezești din somn și-i obligi să facă onorurile de gazde în cămașa de noapte.

I-am spus politicos aceste gânduri tânărului care urma să ne fie surugiu, iar el, ca un băiat de lume, a recunoscut imediat justețea gândirii mele. L-a chemat pe conductor; bagajul a fost repede așezat deasupra diligenței, legat cu grijă și apoi acoperit cu o prelată. Conductorul a sărit pe calul imperial să se asigure că totul era în ordine, surugiul a pocnit din bici și opt ore mai târziu mă găseam tot în curtea stației de diligență de la Giurgiu, în chiar locul unde discutasem cu surugiul.

Giurgiu. Schițe, Auguste Raffet | MNIR, Sursa: iMAGO Romaniae

„Domnou Richard, negoustor”

Diligența pregătită nu se mișcase din locul unde au găsit-o călătorii la sosirea lor, iar Patrick O’Brian a aflat curând și motivul pentru care au fost nevoiți să stea acolo. Amuzat de situație, el povestea:

Nu era vina surugiului, căci el dorea să plece, la fel ca și conductorul și pasagerii. Dimpotrivă, cel mai absurd din obstacole ne împiedica plecarea; pur și simplu din cauza faptului că nu aveam cai. În tot acest timp, caii erau într-un alt grajd, așteptând ordinele poliției, iar poliția nu elibera caii până nu ne descifra pașapoartele.

Darul limbilor nu pare să se numere printre calitățile poliției din Țara Românească, deoarece numai după o muncă neîntreruptă de opt ore au reușit să înțeleagă importantul document care ruga statele amice Marii Britanii să mă primească pe teritoriul lor.

Pașaportul meu a fost, desigur, tradus în limba vernaculară într-un mod satisfăcător, căci am avut plăcerea să-mi văd numele în lista de sosiri ca «Domnou Richard, negoustor». În loc de numele meu, l-au pus pe cel al ambasadorului, care era în capul pașaportului, însă pot spune că titlul adăugat era o creație românească.

«Călător pe continent», cuvintele din pașaport, sunt cauza pentru care am fost notat ca aparținând utilului corp al domnului Cobden (n. Richard Cobden, economist britanic).

Noapte, drum prost, cazaci „nechibzuiți și necugetați”

La nouă seara, notase călătorul irlandez, a primit pașaportul și caii au fost eliberați. Plecarea spre București a fost însă amânată:

Conductorul a spus că era prea târziu să plecăm, căci noaptea era întunecată, drumul prost și, în plus, erau cazaci pe drum, care, fiind în general indivizi foarte nechibzuiți și necugetați, ne pot confunda în noapte cu un corp de turci cotropitori; iar eroarea o pot descoperi abia după ce ne-au tăiat beregatele și jefuit bagajele.

Așa că n-am avut altă soluție decât să rămânem pe loc până în zori.

[…]

Cum nu puteam decât să accept situația, am mers la han, care face parte din stabilimentul de diligențe, unde am mâncat ceva, plus o pipă liniștită și o ceașcă de cafea. Apoi m-am întins pe divan și am dormit până când surugiul m-a strigat și mi-a spus că diligența era gata să pornească.

O stație de poștă în Țara Românească, xilogravură după un desen de Charles Doussault, L’Illustration, August 1864

„… niște cărări late acoperite cu un strat gros de praf”

Cu opt cai, „cu aspect sălbatic”, înhămați la diligență, pasagerii erau transportați, după notele lui O’Brian, „într-un ritm foarte bun, având în vedere starea terenului”. El comenta:

La drept vorbind, în Țara Românească nu există drumuri. Sunt doar niște cărări late acoperite cu un strat gros de praf întunecat la culoare în timpul verii, dar care, în perioadele ploioase sau după dezgheț, se transformă în râuri de noroi, prin care trăsura se deplasează cu greu, afundată în mocirlă până la osie.

Când drumul este prea stricat, se alege o nouă pistă pe oricare dintre laturi, care ajunge curând în aceeași situație. Însă iarna, când zăpada este înghețată, călătoria se face foarte rapid în sănii.

„N-am văzut niciodată vreo urmă de bună dispoziție”

În apropierea hanului situat la jumătatea drumului dintre Giurgiu și București, unde au poposit, se aflau încartiruiți „circa cinci sute de ruși”; ocazie pentru O’Brian de a exprima câteva păreri despre soldatul rus așa cum l-a văzut el:

Aveau acea privire serioasă, soldățească, rezultatul unei discipline severe. Am observat că această privire este caracteristică aproape pentru toți soldații ruși pe care i-am văzut în principate. Fac excepție tinerii recruți, încă incomplet formați.

N-am văzut niciodată vreo urmă de bună dispoziție la soldații ruși, nici atunci când erau în timpul liber.

Bucureștiul pe la 1850, gravură după Michel Bouquet

O regiune „bogată și frumoasă”

Drumul făcut de la Giurgiu spre București, i-a dat prilejul de a observa și aprecia regiunea, așezările ei cu casele țărănești pitorești, dar și să noteze o părere despre vinul din Țara Românească:

Țara este deosebit de bogată și frumoasă în această regiune. […] Locuințele micilor fermieri și țărani din Țara Românească sunt asemănătoare cu ale fermierilor din Irlanda. Casele țăranilor sunt făcute din lut sau cărămizi semiuscate, fiind acoperite cu paie… În general, se încearcă înfrumusețarea acestor locuințe. Toate sunt frumos văruite și adesea vița de vie sau o altă plantă agățătoare se află în jurul ușii sau ferestrei.

[…]

Cu siguranță, nu există în întreaga Europă un pământ mai bogat și abia cu greu poți găsi o climă mai favorabilă decât cea din Țara Românească. Țara este efectiv inundată cu grâne de toate felurile și, în afară de Franța, n-am băut niciodată un vin ordinaire atât de bun ca cel din această țară.

„Pare un oraș frumos”

După o călătorie de aproape zece ore, cam pe la două după-amiaza, a scris Patrick O’Brian, a zărit Bucureștiul. Prima impresie:

Deși aproape de începutul lui octombrie, era o zi foarte însorită și aproape la fel de cald ca la Londra în luna iulie. Văzut de aproape, Bucureștiul pare un oraș foarte frumos.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.