O companie aeriană a anunțat că se pregăteşte să concedieze 593 de persoane care nu au furnizat dovada vaccinării anti-COVID.
Este vorba de compania americană United Airlines, care a cerut la începutul lunii august angajaţilor săi să se vaccineze împotriva COVID-19.
Dintre cei aproximativ 67.000 de angajaţi ai companiei, mai puţin de 3%, adică aproximativ 2.000, au solicitat o scutire medicală sau religioasă. Din restul angajaţilor, peste 99% au ales să se vaccineze.
„Am solicitat vaccinarea pentru toţi angajaţii United Airlines din Statele Unite dintr-un motiv simplu: să asigurăm siguranţa angajaţilor noştri„, au precizat CEO-ul companiei, Scott Kirby, şi directorul pentru afaceri publice, Brett Hart, conform stiri.tvr.ro.
Compania a inițiat un proces de concediere pentru angajaţii care nu au furnizat dovada vaccinării.
„Angajatorii au dreptul să solicite vaccinarea angajaţilor care se deplasează la locul de muncă, cu excepţia cazurilor în care sunt prezentate motivaţii medicale sau obiecţii de natură religioasă„, potrivit agenţiei federale americane pentru aplicarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC).
sursa foto: digi24.ro

