20 aprilie 2021, 13:25

O culoare care evocă zilele frumoase ale verii bucovinene. Voroneț, „giuvaerul Bucovinei”

„La 4 kilometri depărtare spre sud de Gura Humorului, la capătul micului sat Voroneț, se înalță, în mijlocul unui cadru încântător de dealuri și păduri, giuvaerul Bucovinei: biserica Sf. Gheorghe a fostei mănăstiri Voroneț.”

În ianuarie 1931, revista de cultură Boabe de grâu publica un articol despre Voroneț semnat de Paul Henry, secretarul general al misiunii franceze și al Institutului Francez de Înalte Studii din România. Articolul prezintă date, legende, opinii, toate captivant îmbinate.

Farmecul neasemuit al „împodobirii din afară”

„Sunt puține monumente moldovenești atât de interesante ca acest sfânt locaș; amintirile istorice ce se leagă de el, legendele care-i înconjoară întemeerea, valoarea și vechimea unora din picturile sale, farmecul și interesul cu totul deosebit al împodobirii din afară, toate se unesc spre a atrage asupra-i atenția specială atât a artistului cât și a istoricului”, scria Paul Henry.

Altarul, naosul și pronaosul au fost zidite în timpul lui Ștefan cel Mare, în anul 1488; după 59 de ani, mitropolitul Moldovei, Grigore Roșca, a adăugat o tindă și „a dispus zugrăveala tuturor pereților exteriori ai edificiului”.

Ștefan cel Mare și familia sa, reprezentare la Mănăstirea Voroneț | Autor necunoscut, Domeniu public, Sursa: Wikipedia

„Taci și ascultă! N-auzi nimic?”

Legenda despre întemeierea Voronețului, relatată și de Paul Henry, e legată de înfrângerea de la Războieni (sau Valea Albă din Neamț), în urma bătăliei ce a avut loc la data de 26 iulie 1476. După pierderea suferită, „Ștefan cel Mare ar fi fugit la Neamț, unde mama sa i-ar fi interzis intrarea în cetate cât timp nu se va întoarce învingător”.

„Chinuit de griji, s’ar fi îndreptat Vodă spre Voroneț”, acolo unde, într-o peșteră din apropiere, trăia sihastrul Daniil pe care, după alte legende, Ștefan l-ar fi știut din copilărie.

„Daniil era unul dintre pustnicii aceia pe cari i-a cunoscut România din secolul al XV-lea și cari, bucurându-se, încă pe când erau în viață, de un mare renume de sfințenie, erau adesea consultați în prilejuri deosebite de către boeri și chiar de voevozi”, preciza Paul Henry. Prin urmare, spune legenda, când Ștefan a ajuns la peșteră, Daniil se ruga. Acesta, „fără a se mișca”, i-a spus „lasă-mă să-mi termin rugăciunea”.

„Prințul așteptă afară, evlavia sa fiind mai mare decât nerăbdarea”, zice legenda. După ce Danil și-a încheiat ruga, a ieșit și l-a întrebat pe Ștefan ce dorește.

„M-au învins turcii”, i-a spus Ștefan, „mi-au distrus oastea. Mai este chip să mă bat? Pot să sper să-l stârpesc pe năvălitor”, a întrebat el. Iar Daniil i-a răspuns: „Taci și ascultă! N-auzi nimic?”, Ștefan a zis: „Doar vaetul vântului”, „Pune piciorul tău peste al meu”, i-a zis Daniil, „Ce sunete melodioase îmi este dat s’aud deodată!”, a exclamat Ștefan, „Acestea sunt cântecele îngerilor”, i-a răspuns sihastrul și a adăugat: „Dumnezeu ți-a dăruit un semn. Făgăduiește că vei zidi aici o biserică sfântului Gheorghe și vei avea izbândă”.

Ștefan a promis, a urmat sfatul și, „puțin după aceea, gonia pe turci până la Dunăre”.

Biserica mănăstirii Voroneț | Fotografie: Dstefanescu / Sursa: Wikipedia, domeniu public

„Parc’a făcut zapis cu Cerul…”

Aproape toate ctitoriile atribuite lui Ștefan, nota Paul Henry, „plutesc într-o asemenea atmosferă supranaturală”. E firesc, dintotdeauna „imaginației populare i-a plăcut ca intervenția lui Dumnezeu să fie astfel amestecată cu marile amintiri ale trecutului”.

Lui Ștefan – „cel Mare (Paul Henry scrie: Bun) și Sfânt” – acel nimb în care a fost învăluit de popor i se potrivea de minune pentru că „trăia într-o atmosferă de pietate care nu se asemăna decât cu vitejia sa și cu simțul său politic”.

Paul Henry observa și comenta:

Bisericile sale mențin aproape toate memoria unei izbânzi sau a unui eveniment de seamă și, la rândul său, protecția divină nu i-a lipsit. […] și cu drept cuvânt se vede pe fresca ctitorilor de la Voroneț, Sf. Gheorghe înconjurând cu un gest familiar umerii Voevodului, cu cereasca sa mână ca să-l prezinte lui Hristos. Cel mai mare războinic al Moldovii parc’a făcut zapis cu Cerul și îi închină toate faptele prin care și-a mântuit țara.

Voroneț, printre cele mai vechi

După inscripție, biserica din Voroneț a fost înălțată în anul 1488, de la 25 mai la 14 septembrie, și consacrată sfântului Gheorghe, „împărțitor al victoriilor”, ceea ce „pare a-i da o însemnare războinică și a confirma, într-o măsură anumită, tradițiile legendei”.

Cum aproape toate monumentele din Moldova de la începutul secolului al XV-lea au fost fie distruse, fie refăcute în timp, biserica din Voroneț a supraviețuit și este printre cele mai vechi. Are acel stil numit „moldovenesc”, ce se remarcă prin naos – „cupola”, explică specialistul francez, „nu se reazămă pe stâlpi ca în Muntenia, ci direct pe ziduri, întărite pe dinafară prin mijlocul unor contraforți, fapt ce arată o înrâurire apuseană”.

În secolul al XVI-lea, pe lângă naos și pronaos, a fost adăugată tinda, „boltită de un «berceau» și prevăzută cu două frumoase ferestre gotice”.

 

Biserica „Sfântul Gheorghe” a mănăstirii Voroneț – detaliu exterior| Fotografie: Sîmbotin / Sursa: Wikipedia

„Zugrăveala, rara frumusețe a Voronețului”

Arhitectura bisericii a intrat în acel tip „al artei moldovenești”, însă, sublinia Paul Henry, „rara frumusețe a Voronețului este zugrăveala”. Și explică:

În primul rând, această biserică este prețioasă, fiindcă și altarul și naosul sunt împodobite cu picturi cari datează, după toate aparențele, chiar de la Ștefan cel Mare. Zugrăveala naosului este unică în Moldova, iar această unicitate e dată de numărul redus de scene prezentate fără legătură cronologică, alese parcă, pentru valoarea lor teologică sau sufletească.

Frescele exterioare, „cele mai frumoase care există în România”, nu au fost însă realizate în timpul lui Ștefan. Deși nu s-au păstrat atât de bine ca altele, nota Paul Henry, prezintă „incontestabil tonalitatea cea mai plăcută. Punându-te la o mică depărtare, biserica pare a fi de o culoare albastră minunată, care evocă indigoul celor mai frumoase zile ale verii, și, într-adevăr, tocmai pe acest fond colorat ca cerul se detașează toată zugrăveala”.

„Cele trei abside arată tabloul, obișnuit în Bucovina, al «Bisericii triumfătoare», bisericii din cer în șase registre”, nota Paul Henry și a continuat cu succinte și de reținut prezentări – de păstrat și de luat la drum, atunci când se face o vizită la Voroneț.

Zidul apusean a fost consacrat „celei mai impozante Judecăți din urmă din toată România, cu culori minunat de proaspete și de o compoziție măreață”.

Biserica mănăstirii Voroneț | Fotografie: Adam Jones, Ph.D./Global Photo Archive/Wikimedia Commons

Acele frumuseți de veacuri

La final, autorul scrie cu regretul pasionatului de armonie, al cunoscătorului care privește, admiră și i se arată tot mai multe splendori:

Această scurtă descriere a Mănăstirii Voroneț lasă la o parte multe frumuseți asupra cărora am fi bucuroși să ne oprim. Ar trebui să stăruim asupra frumuseței culorilor, care au rezistat de aproape patru secole la vijeliile asprei clime din Bucovina; asupra armoniei întregii zugrăveli, mulțumită întrebuințării unor culori fondamentale luminate de sclipirea aurită a nimbilor; asupra vigoarei desemnului; asupra fericitelor proporții ale arhitecturii, cu toată linia neplăcută a acoperișului de azi. Dar trebuie să ne mărginim. Dacă însă aceste puține observații vor ajunge să câștige câțiva prieteni mai mult celui mai grațios monument care păstrează amintirea Marelui Ștefan, ne vom închipui că rândurile noastre n-au fost cu totul lipsite de folos.

Foto Cover: Mănăstirea Voroneț | Credit foto: gavia26210 / Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.