Site icon Editia de Dimineata

O eclipsă totală de Soare va avea loc pe 2 iulie. Unde va fi vizibilă

În ultima perioadă pe paginile de presă internațională se menționează faptul că pe data de doi iulie se va produce o Eclipsă de Soare totală. Însă despre acest fenomen se precizează că poate fi observat doar din zona Pacificului, Chile sau Argentina.

Din păcate pentru locuitorii României, despre eclipsele de soare se știe că pot fi observate doar din anumite zone ale globului, iar de la noi aceasta nu se vede. Astfel, trebuie să știm că fenomenul poate fi admirat doar de pe o porțiune de circa 200 de kilometri, de aici pornește și raritatea evenimentelor de acest tip.

Pe data de doi iulie Luna va rămâne plasată între Terra și Soare chiar pe aceeași axă formând în acest fel o eclipsă ce poate fi observată din anumite regiuni ale Pacificului, dar și din Chile sau Argentina. Se preconizează că această eclipsă va porni din partea de est a Noii Zeelade la ora 16:55 GMT și se va finaliza pe teritoriul Argentinei la circa 21:50 GMT. Luând în considerare faptul că acest fenomen va traversa în majoritatea timpului zona Oceanului Pacific foarte puțini oameni vor putea admira fenomenul.

Însă, această eclipsă totală de soare poate fi admirată de curioși dacă merg la Observatorul European Austral din Silla. Acesta se găsește în Chile fiind unul dintre cele mai performante din lume deoarece deține aparatură de ultimă generație, dar și unul dintre cele mai performante telescoape de pe pământ.

Despre următoarea eclipsă parțială de Soare care se poate vedea din România se preconizează că va avea loc pe data de 21 iunie a anului 2020. Totodată, dacă vorbim despre eclipse totale, din țara noastră se preconizează că va fi vizibil un astfel de fenomen tocmai pe data de trei septembrie a anului 2081.

Sursă foto cover: playtech.ro

Exit mobile version